
Din 1 iulie, CFR Călători repune în circulație o serie de trenuri internaționale
Transport
CFR Călători repune progresiv în circulație, începând cu data 1 iulie 2020, trenurile internaționale a căror circulație a fost suspendată în corelație cu măsurile luate de autorități în contextul pandemiei cu coronavirus.
În…

Luni încep înscrierile la ”Școala de Carte și Meserii”, proiect de învățământ derulat de Lidl
Comerț, EducațieÎncepând de luni, 29 iunie 2020, tinerii care își doresc o carieră în comerț se pot înscrie în programul de învățământ dual derulat de Lidl România, în parteneriat cu mai multe școli din țară, sub titlul ”Școala de Carte…

AIE solicită Uniunii Europene măsuri pentru stimularea unei recuperări “verzi” post-COVID
EnergieAgenția Internațională pentru Energie (AIE) a cerut joi Uniunii Europene să accelereze renovările clădirilor cu emisii reduse de carbon și să introducă scheme de încurajare a consumatorilor să înlocuiască mașinile vechi și frigidere…

Compania Farmec ajunge la 29 de magazine după ce a deschis o unitate nouă la Târgu-Mureș
ComerțCompania clujeană Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă investițiile în rețeaua națională de magazine proprii și deschide un nou magazin de brand în Târgu-Mureș. Astfel, rețeaua de magazine ajunge la un număr…

Începând cu 1 iulie, producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă 40% din producţie pe bursă
EnergieMinisterul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a inițiat un proiect de ordonanță de urgență prin care producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă pe bursă 40% din producţie, în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2020, la…

România și Bulgaria, mai puțin afectate de pandemie la nivelul serviciilor
ServiciiÎn primul trimestru din 2020, comparativ cu ultimele trei luni din 2019, volumul serviciilor în cele 27 de state membre UE a scăzut cu 2,8%, cel mai sever declin fiind înregistrat în Malta, de 15,7%, în timp ce în unele ţări datele…

Carrefour deschide al 38-lea hipermarket din România, la Târgu-Mureș
ComerțCarrefour se extinde pe segmentul de hipermarketuri, ajungând la 38 de unități, după ce a deschis în această dimineață primul său magazin de la Târgu-Mureș. Săptămâna trecută, Carrefour inaugurase în oraș și un supermarket…

2 milioane de euro disponibili pentru pomicultori din 30 iunie, anunță Ministerul Agriculturii
AgriculturăMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat miercuri că pe 30 iunie se lansează sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul submăsurii privind ”Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, cu…

Bringo, aplicația de cumpărături personalizate a Carrefour, lansează serviciul ”click&collect”
ComerțBringo, aplicația de cumpărături personalizate deținută de retailerul francez Carrefour, a lansat serviciul click&collect, care permite clienților să-și ridice cumpărăturile dintr-un magazin Carrefour, fără să mai treacă prin…

Glovo lansează serviciul de livrări premium pe bază de abonament, disponibil în 29 de oraşe
ComerțAplicația Glovo lansează Glovo Prime, un serviciu ce oferă utilizatorilor livrări, în baza unui abonament lunar de 29,99 lei, disponibil în cele 29 de orașe din țară în care compania operează. Abonarea la Glovo Prime se poate efectua…

Viceprim-ministrul Raluca Turcan: Parchetul să-şi facă datoria dacă există “tunuri”
SănătateViceprim-ministrul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că DNA trebuie să intervină în cazul în care sunt suspiciuni de ilegalitate la achiziţia de materiale sanitare în perioada crizei, iar cine a profitat furând "merită să zacă…

Lufthansa are pregătit şi un “plan B” în caz că eşuează salvarea din partea Guvernului german
Europa, TransportÎnaintea Adunării Generale anuale, Lufthansa are pregătit şi un Plan B dacă pachetul de salvare nu reușește. Guvernul german ar putea obține 20% la sută din companie chiar și fără o rezoluție a Adunării Generale, iar o parte a…

Bode cere situația la zi a infrastructurii afectată de inundații și plan de intervenție
TransportMinistrul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicațiilor, Lucian Bode, a convocat ieri, managementul companiilor care gestionează infrastructura rutieră și feroviară, Mariana Ioniță, director general CNAIR și Ioan Pintea, director …

Conservarea fondului forestier și campanii de împădurire, soluțiile împotriva inundațiilor
MediuPreședintele Klaus Iohannis a susținut, miercuri, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, anunțând că "o parte semnificativă din fondurile europene de care va beneficia România în următorul exercițiu bugetar 2021-2027 va trebui…

PSD insistă pentru construirea de hidrocentrale în ariile naturale protejate
EnergieCamera Deputaților a adoptat proiectul inițiat de PSD prin care se permite construirea de hidrocentrale în ariile naturale protejate. Legea a fost aprobată și de Senat și merge la promulgare, la președintele Iohannis, care o mai respinsese…

Boston Consulting Group: Cererea de combustibili fosili din 2019 nu va mai reveni niciodată
IndustrieO analiză realizată de Boston Consulting Group (BCG) arată că situaţia economică provocată de pandemia de coronavirus a adus o scădere a cererii de combustibili fosili, ce se poate prelungi pe perioada următorului deceniu, făcând…

8 din 10 români se declară favorabili exploatării gazelor offshore din Marea Neagră
EnergieAproape 80% dintre români (78,9%) sunt de acord cu exploatarea rezervelor de gaze naturale din ţărmul românesc al Mării Negre, în vreme ce doar 16,7% nu sunt de acord. Mai mult decât atât, 88,4% spun că este importantă și foarte importantă…

Nestlé se ține tare pe poziții. Și-a susținut partenerii HoReCa cu 4 milioane de lei
ServiciiPandemia de coronavirus nu a schimbat planurile Nestle, unul dintre cei mai importanți jucători din industria alimentară și a băuturilor la nivel global, care anunță că va continua investițiile în susținerea partenerilor de business,…

#InvestimînRomânia – Președinte Asociația “Produs în Bucovina”: Nu îmi este teamă să investesc
Agricultură, ComerțCu o cifră de afaceri de 3,5 milioane euro, Laktotrio 2001 Prod este o companie din Horodniceni, județul Suceava, care de aproape 20 de ani se ocupă cu producția de brânzeturi și alte derivate din lapte, realizate după rețete tradiționale.…

Proprietarii de birouri se așteaptă la stabilitate. Fie sunt optimiști, fie doar își fac curaj
ImobiliareMajoritatea proprietarilor de spaţii de birou previzionează o piaţă stabilă, cu chirii în stagnare, în timp ce o treime dintre aceştia se aşteaptă să fie nevoie să scadă chiriile până la sfârşitul anului sau cel târziu în…
