
Proteste la Târgu Jiu: Șoferii de TIR au protestat față de taxele mărite și introducerea TollRo
TransportȘoferi de TIR au protestat și la Târgu Jiu, unde zeci de camioane s-au strâns duminică pe varianta ocolitoare a municipiului și au pornit într-un marș cu viteză foarte redusă. Timp de aproape trei ore, traficul din zona centrală și…

Noi reguli pentru prosumatori. Ce propune ANRE începând cu 2027?
EnergieANRE a publicat a doua versiune a unui proiect de reglementare care stabilește reguli unitare pentru comercializarea, facturarea și decontarea energiei în cazul prosumatorilor cu mai multe locuri de consum. Aplicarea generală a acestui nou…

Apelul Asociației Pro Infrastructura: “Dați drumul trenurilor de la Cluj în noul mers din 2027!”
ORIGINAL, TransportAsociația Pro Infrastructura susține că primii 63 de kilometri reconstruiți ai căii ferate Cluj-Oradea pot fi dați în trafic la începutul lui 2027, chiar dacă electrificarea și instalațiile de semnalizare nu sunt gata. Organizația…

Chisăliță: Suntem furnizor de gaze ieftine la export și cumpărător de gaze scumpe din import
Energie, ORIGINALPreședintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, avertizează că suprapunerea dintre începutul producției din Neptun Deep și eliminarea gazelor rusești din UE este o șansă strategică rară. Specialistul susține…

Cea mai iubită companie de echipament sportiv se prăbușește. Vin concedieri, restructurări, șomaj
America, Asia, Comerț, ORIGINAL, PiețeGigantul american al echipamentului sportiv estimează că veniturile vor scădea cu un procent ridicat de o singură cifră în anul fiscal 2027, față de un minus de circa 2% anticipat de analiști. Compania anunță noi concedieri, o reorganizare…

Cine a condus motorul Europei: Fostul cancelar Gerhard Schröder, la conducerea unui retailer rus
Comerț, Energie, EuropaFostul cancelar german Gerhard Schröder, criticat pentru legăturile sale cu mediul de afaceri rus şi cu preşedintele Vladimir Putin, a intrat în consiliul de supraveghere al retailerului rus Hyperglobus, a anunţat compania, transmite Reuters.
Schröder,…

Ascensiunea „micro-călătoriilor” și a altor tendințe de călătorie populare în 2027
ORIGINAL, TurismDeși abia am intrat în luna octombrie, industria turismului a început deja să-și îndrepte atenția către 2027 și mai departe. Pe baza unui sondaj realizat în rândul a aproape 15.000 de călători din Marea Britanie, Germania, Turcia,…

Ucraina va intensifica atacurile asupra instalațiilor petroliere, ca răspuns la atacurile Rusiei
Energie, Europa, ORIGINALPreședintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy a promis sâmbătă că va continua să lovească rafinăriile de petrol rusești, ca represalii pentru ceea ce el a numit noua strategie a Moscovei de a viza marile orașe ucrainene cu atacuri aeriene…

Peste 4.700 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele opt luni ale anului 2026
EconomieOficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele opt luni ale anului a ajuns la 4.782, în creștere cu 4,85% față…

Europa plânge. Seceta și canicula au spulberat milioane de tone de cereale în lunga vară fierbinte
Agricultură, Europa, Mediu, ORIGINALTemperaturile extreme și seceta prelungită au lovit agricultura europeană în această vară, iar pagubele se măsoară în milioane de tone. Franța e cea mai afectată, iar fermierii se confruntă acum cu costuri uriașe și venituri tot…

România și Italia fac front comun și conduc negocierile: Agricultura trebuie să rămână prioritate
Agricultură, Europa, PiețeŞaptesprezece guverne ale UE, între care şi România, au avertizat public faţă de reducerile fondurilor destinate agriculturii şi plăţilor regionale în cadrul viitorului buget pe şapte ani, criticând astfel poziţia Germaniei în…

Nemulțumirea fermierilor din UE pe fondul creșterii costurilor combustibililor și îngrășămintelor
Agricultură, Europa, ORIGINALConform datelor Eurostat, în al doilea trimestru al anului 2026, agricultorii din UE au obținut, în medie, prețuri mai mici pentru produsele lor, în timp ce prețurile materiilor prime utilizate în agricultură au crescut, potrivit Euronews.Prețurile…

Austria schimbă regulile pentru trotinete și biciclete electrice. Ce trebuie să facă utilizatorii
Europa, Legislație, TransportÎn Austria au intrat în vigoare noi legi pentru circulația trotinetelor și bicicletelor electrice. Motivul – cetățeni, turiști și livratori circulă adesea cu viteză prea mare, inclusiv pe trotuare sau în zonele pietonale. Austria…

Decalaj major în sistemul medical: CNAS decontează servicii sub costurile efective de operare
Publice, SănătateTarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei…

Aldi începe pregătirile pentru Crăciun și plănuiește să deschidă 24 de magazine noi
Comerț, Europa, ORIGINALAldi urmează să deschidă 24 de magazine noi înainte de Crăciun, în cadrul programului său de expansiune rapidă în Marea Britanie, potrivit Retail Gazette.Compania, care operează în prezent 1.092 de magazine, intenționează să…

România versus Polonia: Cât încasează fermierii pe cap de animal în campania de avans APIA
Agricultură, EuropaFermierii români sunt nemulțumiți de nivelul subvențiilor pe care le primesc prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Producătorii agricoli din Polonia sunt nemulțumiți de sumele primite. Crescătorii polonezi…

Lucrările merg bine! Comarnic și Bacău Nord, deschise. Urmează tunelul Momaia și deschideri pe A3
Construcții, TransportȘoferii au primit în ultimele săptămâni două vești bune pe rețeaua de mare viteză. Pe lista de așteptare rămân A1 Sibiu - Pitești, Autostrada Transilvania și A0 Nord, dar ținta de kilometri pentru 2026 pare tot mai greu de atins.
Circulația…

Ecologiștii acuză UDMR: Să ucizi un urs aduce o pedeapsă “cam cât o amendă de circulație”
Legislație, Mediu, ORIGINALOrganizația de mediu Agent Green critică un proiect depus la Senat de parlamentari UDMR, care scade despăgubirea pentru un urs ucis ilegal, peste cotă, de la 40.000 de euro la 500 de euro. Reprezentanții organizației spun că suma ar ajunge…

Uniunea Europeană alocă fonduri suplimentare pentru a consolida securitatea frontierelor
Europa, Fonduri UE, Industrie, ORIGINALUE alocă 130 de milioane de euro suplimentare pentru tehnologia dronelor, ca parte a unui efort mai amplu de consolidare a securității frontierelor și de combatere a amenințărilor hibride, potrivit Euronews.Comisia Europeană a anunțat…

Ce categorii de persoane pot obţine gratuit vaccinul antigripal pentru sezonul rece?
SănătateMinisterul Sănătăţii (MS) recomandă începerea vaccinării antigripale pentru sezonul rece, în special în cazul persoanelor care prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe şi complicaţii ale gripei. Anumite categorii de persoane…
