
Kaspersky avertizează asupra fraudelor care vizează potenţialii investitori în criptomonede
Banking, IT&CDe la începutul anului, Kaspersky a detectat la nivel global mai mult de 1.500 de site-uri frauduloase care vizau potenţialii investitori în criptomonede sau utilizatorii interesaţi de miningul criptomonedelor. În această perioadă, compania…

Noile carduri Mastercard vor putea fi utilizate doar în regim contactless
BankingMastercard, unul dintre cei mai mari procesatori de plăți din lume, anunță renunțarea la banda magnetică de pe cardurile sale emise de bănci. Compania spune că sistemele de securitate din prezent sunt mult mai avansate decât benzile…

BT în S1: creştere susţinută a finanţărilor, a volumului tranzacţiilor şi a operaţiunilor
BankingActivele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 115,3 miliarde lei la finalul primului semestru al anului, creditele crescând până la 44,4 miliarde lei. Totodată, cea mai mare bancă din România a înregistrat profituri de 901…

Dobânzile majorate, un efect al evoluției inflației. Cresc și ratele la credite
Banking, PubliceRomânii care au credite bancare sunt loviţi de două ori. Cei care au luat împrumuturi în euro au de achitat rate mai mari din cauza deprecierii monedei naţionale. Leul a coborât vineri la un minim istoric în raport cu Euro. Cursul anunţat…

Gică Hagi este flancat de doi investitori. Cine sunt acționarii noului Farul Constanța?
Banking, Investiții, SportBrand-ul Farul Constanţa a reapărut în Liga 1 după mulţi ani, iar clubul are, oficial, un nou acţionariat. În continuare, Gică Hagi deţine puterea şi are cele mai multe acţiuni, iar alături îi sunt două persoane importante. În…

Elveția este raiul superbogaților, dar de ce aleg tot mai mulți această destinație alpină?
Banking, Europa, InvestițiiÎn Elveția trăiesc mai mulți milionari decât în orice altă țară, datorită munților înzăpeziți, lacurilor turcoaz și ratelor scăzute de impozitare. Numărul oamenilor bogați care doresc să locuiască acolo continuă să…

Programul Noua Casă și-a epuizat fondurile în timp record. Ce credit alternativ aleg românii?
Banking, ImobiliareÎn doar câteva luni, banii alocați programului Noua Casa s-au epuizat. Un record, anunță reprezentanții Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, care spun că așteaptă fonduri noi la rectificarea…

Bancher: Talibanii ar avea acces doar la 0,1-0,2% din rezervele financiare ale Afganistanului
Banking, Lumea
Talibanii au acces la 0,1 până la 0,2 la sută din rezervele financiare totale ale Afganistanului, a afirmat, miercuri, preşedintele Băncii Centrale Afgane (DAB), care a părăsit ţara. Ajmal Ahmady a precizat că rezervele internaţionale…

Bancherii cu cele mai mari câștiguri s-au mutat în UE din Marea Britanie înainte de Brexit
Banking, EuropaMarea Britanie a pierdut aproape o sută de bancheri foarte bine plătiţi înaintea ieşirii din UE, a anunţat miercuri Autoritatea Bancară Europeană (EBA), cea mai recentă confirmare a modului în care Brexitul a afectat sectorul financiar,…

BT asistă Victoriabank în emiterea primelor obligațiuni municipale de peste Prut
BankingBT Capital Partners a fost consultantul Victoriabank, parte a Grupului Financiar BT intermediarul financiar al primelor emisiuni de obligaţiuni municipale din Republica Moldova. Emisiunile de obligaţiuni municipale au fost lansate de primăriile…

BNR: Consumul privat, motorul creșterii economice 2021-2022. Pe când și investițiile?
Banking, Fonduri UEConsumul privat se anticipează a fi determinantul principal al creşterii economice din 2021-2022, cu o dinamică mult mai înaltă în anul curent decât cea previzionată în luna mai, conform minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului…

Premierul, săptămâna și dosarul | Cum a plecat din SUA și a “uitat” să plătească 7000 $?
Banking, Legislație, Publice„Scheletele” din dulapul premierului par să nu se mai termine. Florin Cîțu primește lovitura de grație. Are încă un nou dosar, de data aceasta în instanța civilă. A făcut un credit de 6.700 de dolari, dar a uitat să mai plătească.…

Datori vânduți | Datoria externă ne-a crescut doar anul acesta cu 11,6 milioane de euro pe zi
Banking, PubliceDatoria externă totală a României a crescut la sfârşitul lunii iunie cu 2,09 miliarde euro, la 128,02 miliarde euro, faţă de decembrie 2020 (125,92 miliarde euro), arată datele publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).…

Băncile mai fac un împrumut generos spre Ministerul Finanțelor. La ce dobândă?
Banking, PubliceMinisterul Finanţelor a atras, vineri, 45 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 305 milioane de lei, la o dobândă de 2,92% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea…

Atenționare! Nouă tentativă de fraudare prin mesaje false, semnate Poșta Română
Banking, IT&CTot mai mulți români ajung să cadă victimă mesajelor înșelătoare primite prin email, SMS, Facebook, WhatsApp și nu numai. Cea mai recentă campanie include mesaje care par să vină de la Poșta Română.Experții în securitate…

ANALIZĂ Bloomberg: Economia globală ignoră delta. Lumea merge înainte cu motorul pornit
Banking, Internațional, Piețe, PubliceChiar dacă riscurile aduse de varianta delta a coronavirusului sunt la orizont, semnele timpurii din trimestrul al treilea arată accelerarea creșterii economice globale și creșterea domolită a inflației după recentul său salt, un semn…

Skills & Education | Credite pentru educaţie de la Banca Transilvania, cu garanţie europeană
Banking, Educație, Fonduri UE• BT oferă finanţare grădiniţelor, şcolilor, universităţilor şi companiilor care investesc în training-urile angajaţilor, prin programul Skills & Education;
• 80% din credit este garantat de Fondului European de Investiţii;
•…

Avertisment | Utilizatorilor platformei Publi24 li se încearcă sustragerea datelor bancare
Banking, IT&C, LegislațieUtilizatorii platformei Publi24.ro sunt vizați de o tentativă de fraudă online, prin care hackerii solicită datele de card, pe modelul campaniei derulate până nu demult pe site-ul OLX România, atrag atenţia experţii Centrului Naţional…

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an
Banking, PubliceBanca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor, conform unei prezentări realizate luni de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu,…

BNR, mai optimistă decât FMI: Economia României va crește anul acesta cu mai mult de 10%
Banking, PubliceBanca Națională a României consideră că avansul economic al țării va fi mai mare decât cel estimat de FMI la începutul anului (n.r. peste 7%) și va fi susținut de cererea internă, în special de consumul privat: ”Cererea internă…
