
Cel mai mare grup bancar rus anunţă un profit anual record
Banking, EuropaSberbank, cel mai mare grup bancar rus, a raportat pentru 2023 un profit record de 1.500 miliarde de ruble (16,3 miliarde de dolari), o creştere de peste cinci ori faţă de 2022, pe fondul redresării sectorului bancar din Rusia, afectat de…

Ce salariu ar trebui să ai ca să poți accesa un credit de 60.000 de euro?
Banking
Mulți români se gândesc să facă un credit pentru a-și cumpăra un apartament, fie că vorbim despre unul cu două sau trei camere. Cei care vor să să ia un credit imobiliar de 60.000 de euro trebuie să aibă un salariu mai mult decât…

Băncile europene se pregătesc să returneze acționarilor sume record
Banking, EuropaBăncile europene ar urma să acorde anul acesta acţionarilor sume record, de 120 miliarde de euro (130 miliarde de dolari), în dividende şi răscumpărări de acţiuni, distribuind mai mult din profitul ridicat înregistrat în urma majorării…

Încetinirea inflaţiei în zona euro va continua, potrivit șefei BCE
Banking, EuropaPreşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a spus luni că încetinirea inflaţiei în zona euro va continua, dar a adăugat că, atât ea, cât şi colegii săi din consiliul guvernatorilor, trebuie să vadă mai multe dovezi…

Băncile vor oferi plăţi instant în toate ţările din Uniunea Europeană, începând din 2025
Banking, EuropaUniunea Europeană a adoptat luni un regulament care va obliga băncile ca, începând de anul următor, să ofere plăţi instant în toate ţările din Uniunea Europeană la acelaşi tarif ca un virament clasic, informează AFP.
Potrivit…

Programul Noua Casă, ediția 2024, este acum operațional (FNGCIMM)
Banking, ImobiliareProgramul Noua Casă 2024 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de Ministerul de Finanţe, în valoare de un miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanţatori înscrişi în program, a anunţat luni, într-un comunicat,…

Banca Transilvania: rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023. Care au fost motoarele BT în 2023?
Banking2023 a fost un an cu provocări, care a urmat perioadei de pandemie și în condițiile în care România se află în imediata vecinătate a unei zone de război, cu o creștere a costurilor pentru populație și companii. În ciuda acestora,…

Clienții Revolut vor putea deschide, direct din aplicaţie, depozite cu dobândă anuală
BankingRomânii care au conturi Revolut vor putea deschide, direct din aplicaţie, depozite cu dobândă anuală. Potrivit unui comunicat al companiei, contul de economii este primul produs de economisire conceput în întregime de Revolut Bank UAB,…

Cea mai mare bancă din România, recomandări pentru a vă feri de hoții informatici de pe internet
Banking, IT&CBanca Transilvania vine cu o serie de recomandări pentru clienții săi, pentru evitarea tentativelor de fraudă online, pe fondul creșterii numărului acestora atât la nivel național, cât și internațional. Obiectivul persoanelor care…

BNR: Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut luna trecută
BankingLuna trecută, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut cu 0,1% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 574,679 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,9% (4,2% în…

Franța a propus vineri crearea unui “produs european de economisire”
Banking, Europa, PubliceMinistrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a propus vineri crearea unui "produs european de economisire", în ideea de a mobiliza capitalurile private în susţinerea creşterii economice, informează AFP.
"Haideţi să lansăm, începând…

Banca Turciei s-a oprit din creșterea dobânzilor, deși hiperinflația nu s-a potolit
Banking, LumeaBanca centrală a Turciei şi-a menţinut joi dobânda de referinţă la 45%, în pofida inflaţiei mai mari, după opt luni consecutive de majorări, transmite CNBC, citat de News.ro.Decizia era aşteptată pe scară largă, deoarece banca…

BCE raportează prima sa pierdere anuală din 2004
Banking, EuropaBanca Centrală Europeană (BCE) a raportat joi prima sa pierdere anuală din 2004, după efectuarea unor plăţile considerabile, efectuate la dobânzi ridicate, transmite CNBC.
BCE a înregistrat pierderi de 1,3 miliarde de euro, care ar…

Ce cred experții de la FMI despre starea actuală a economiei Rusiei?
Asia, Banking, Economie, Europa, PubliceCreşterea economiei Rusiei "a surprins" Fondul Monetar Internaţional, în contextul sancţiunilor impuse Moscovei în urma invadării Ucrainei, transmite DPA. "Este o economie de război", a apreciat joi purtătorul de cuvânt al FMI,…

Raiffeisen, investigată din toate părțile: deficienţe privind combaterea spălării banilor la banca austriacă
Banking, EuropaAutoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare din Austria (FMA) investighează Raiffeisen Bank International (RBI) pentru deficienţe privind combaterea spălării banilor, a anunţat joi grupul bancar austriac, citat de agențiile de presă…

Trei dintre cele patru mari bănci de stat din China au oprit tranzacțiile cu instituțiile financiare ruse sancționate
Asia, BankingDecizie radicală la Beijing. Trei dintre cele patru mari bănci de stat din China au oprit plățile de la instituțiile financiare ruse sancționate, a informat miercuri Izvestia, citată de Business Insider.
Industrial and Commercial Bank…

#AFACEBINE | Titluri de stat cu dobândă foarte bună pentru donatorii de sânge
Banking, Investiții, Piețe
Începând de miercuri, 21 februarie, începe prima ediție a programului de titluri de stat FIDELIS din 2024.
Avem de-a face cu cea mai bună dobândă pentru donatorii de sânge, informează Ministerul de Finanțe.
Săptămâna…

FEI și BT Mic, angajament de garantare InvestEU pentru facilitarea accesului la finanțare a 10.000 de afaceri mici
Banking, InvestițiiFondul European de Investiții (FEI) și BT Microfinanțare IFN (BT Mic), care face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, au semnat un angajament pentru majorarea garanției InvestEU care acoperă un portofoliu suplimentar de credite…

Statul grec vrea să renunțe la o ”vacă de muls”: rata de rentabilitate crește interesul pentru Piraeus Bank
Banking, Europa, PubliceAutoritățile de la Atena intenționează să iasă cu totul din acționariatul băncii elene Piraeus Bank, încercând să profite de o perioadă în care banca are rezultate financiare excelente, ceea ce stârnește interesul multor investitori,…

Profituri-record de peste 100 de miliarde de euro pentru marile bănci europene în 2023
BankingPentru prima dată în istorie, cele mai mari bănci din Europa au avut anul trecut profituri cumulate de peste 100 de miliarde de euro (108 miliarde de dolari), în contextul în care impulsul dat de dobânzile crescute de Banca Centrală Europeană…
