
Deși nu i-a chemat nimeni, rușii nu au de gând să revină la Eurovision, din motive de ”satanism”
Cultură, Eveniment, Lumea, ORIGINALRusia nu va reveni la Eurovision, întrucât competiția muzicală a fost cuprinsă de ”satanism”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de agenția de presă rusă de stat TASS și de portalul rus independent The Moscow…

Maia Sandu, distinsă cu Ordinul European de Merit. Ceremonia, întreruptă de un infractor ”subteranist” român
Europa, PublicePreședinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost distinsă marți cu Ordinul European de Merit, o nouă decorație instituită în contextul marcării a 75 de ani de la Declarația Schuman. Distincția are scopul de a recunoaște contribuția…

Washington sau Moscova: Putin se întâlnește cu Xi Jinping la câteva zile după vizita lui Trump
America, Asia, Europa, ORIGINALLa mai puțin de o săptămână după vizita președintelui american în China, Vladimir Putin se îndreaptă acum spre Beijing. Întrebarea este: care dintre cei doi lideri se va dovedi partenerul mai convingător pentru China — Washingtonul…

UE avertizează asupra unui „șoc stagflaționist” provocat de războiul cu Iranul
Europa, PubliceUniunea Europeană va revizui în scădere prognoza de creştere economică şi va majora estimările privind inflaţia, pe fondul „şocului stagflaţionist” provocat de războiul cu Iranul, a declarat comisarul european pentru economie,…

Bârfe între amici | FT: Xi i-a spus lui Trump că Putin s-ar putea să regrete invadarea Ucrainei
America, Asia, Europa, Lumea, ORIGINALÎn timpul discuțiilor purtate cu președintele american Donald Trump la Beijing, liderul chinez Xi Jinping i-a transmis omologului american că Vladimir Putin ”ar putea în cele din urmă să regrete” decizia de a invada Ucraina, potrivit…

„Danaïde” devine cea mai scumpă operă a lui Brâncuși vândută vreodată
Cultură, Eveniment, LumeaO sculptură emblematică a lui Constantin Brâncuși a stabilit un nou record la licitație. „Danaïde”, lucrare realizată în 1913, s-a vândut la New York cu 107.585.000 de dolari, devenind cea mai scumpă operă a artistului român…

Maserati ar putea construi în viitorul apropiat modele electrificate pentru piața din China
Asia, Europa, TransportMaserati ar putea construi în viitorul apropiat modele electrificate pentru piața din China, conform unor noi informații apărute în presă. Marca italiană ar purta deja discuții cu doi producători chinezi în acest sens, potrivit Automarket.Constructorul…

Commerzbank respinge oficial oferta de preluare a UniCredit, considerând-o riscantă și subevaluată
Banking, EuropaBoard-ul băncii germane Commerzbank AG i-a îndemnat luni pe acţionari să respingă oferta de preluare lansată de grupul bancar italian UniCredit, ceea ce intensifică şi mai mult tensiunile în această dispută care durează de aproape…

Un retailer francez își consolidează legătura cu persoanele în vârstă și lansează un nou concept
Comerț, Europa, ORIGINALCarrefour lansează un nou concept în magazinele sale de proximitate, destinat consumatorilor în vârstă. Sub denumirea „Carrefour des Générations”, retailerul francez își propune să-și consolideze legătura cu persoanele în vârstă…

Compania americană Dropbox susține că modelul de lucru remote complet este mai eficient
America, Piața munciiDropbox continuă să susțină modelul de lucru complet remote și afirmă că angajații săi sunt mai eficienți în acest sistem decât în formatul tradițional de birou, în contextul în care tot mai multe companii mari revin la prezența…

Bruxellesul propune sprijin financiar pentru România după inundațiile din 2025
Europa, Fonduri UE, MediuComisia Europeană a propus, luni, mobilizarea a 144 de milioane de euro de la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a ajuta la redresarea Spaniei, României și Ciprului după dezastrele devastatoare din 2025, informează…

Ministrul Economiei demontează un mit: peste jumătate din investițiile SAFE vor rămâne în România
Europa, PubliceMinistrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a declarat, duminică, în cadrul emisiunii „În Fața Ta”, că vrea să demonteze „miturile” despre investițiile care pot fi realizate prin programul european SAFE în industria de apărare…

Vacanțele solo câștigă teren: cele mai atractive locuri pentru aventură în Europa
Europa, TurismTot mai mulți turiști aleg să călătorească singuri, iar Europa oferă în acest an numeroase destinații pentru aventuri în natură, de la munți și trasee de drumeție până la activități pe apă, relatează Euronews. Pentru…

IKEA trece la austeritate: 850 de oameni dați afară din compania care aprovizionează magazinele
Lumea, Piața munciiInter IKEA, proprietarul și francizorul mărcii IKEA în 63 de țări, va disponibiliza 850 de angajați în cadrul unui program de reducere a costurilor, pe fondul scăderii cheltuielilor consumatorilor dar și al inițiativelor retailerului…

Carlsberg Britvic își extinde portofoliul Pepsi cu o gamă fără zahăr inspirată de înghețată
Comerț, Europa, Eveniment, Food&Drink, ORIGINALCarlsberg Britvic își extinde portofoliul Pepsi prin lansarea a trei noi arome de cola fără zahăr, inspirate din înghețată, transmire FoodBev.Noua gamă va include aromele Cherry & Vanilla, Raspberry Ripple și Salted Caramel…

Surpriză în procesul de fraudă al Shakirei: Fiscul spaniol are să-i returneze o grămadă de bani
Europa, Legislație, PubliceCurtea Națională de Justiție a Spaniei a achitat-o pe artista columbiană Shakira de acuzațiile de fraudă fiscală și a ordonat Agenției Fiscale Spaniole să-i înapoieze suma de peste 60 de milioane de euro, pe care solista a plătit-o…

Zelenski: Europa trebuie să numească negociator special pentru Rusia. Care este sugestia lui Putin?
Europa, PublicePreşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sugerat că a sosit momentul ca Europa să-şi aleagă negociatorul preferat pentru eventualele discuţii de pace cu Rusia, relatează The Guardian, citat de News.ro.După discuţia cu preşedintele…

Criza auto i-a determinat pe marii producătorii germani se reorientează către sectorul apărării
Europa, Industrie, TransportIndustria auto europeană, inclusiv marii producători germani, se reorientează către sectorul apărării. Industriașii încearcă astfel să recupereze terenul pierdut din cauza concurenței cu China. De asemenea, industria a fost afectată…

Care sunt cele mai bune hoteluri și stațiuni din Europa pentru iubitorii de tenis?
Europa, Sport, TurismEuropa este un vis pentru fanii tenisului, deoarece aceștia pot găsi resorturi de cinci stele unde se pot bucura de antrenamente, practică și competiții, conform Euronews.De la schimburi de mingi pe terenuri sub soarele Mediteranei…

Carnea premium care pune România pe harta Europei: succesul fermelor Angus
Comerț, Europa, Eveniment, Food&DrinkCarnea de vită Angus este renumită în întreagă lume pentru frăgezime, gustul și aromă deosebite. Iar cunoscătorii sunt foarte atenți și la proveniență, pentru că această rasă trebuie crescută în condiții speciale, pe pășuni…
