
”E mult prea mare, mult prea puternică!”. Vicele lui Trump i-a pus gând rău Big Tech-ului american
AmericaJ.D. Vance, partenerul de cursă al lui Donald Trump, vicepreședintele american în cazul în care candidatul republican va triumfa pentru al doilea mandat la Casa Albă, a anunțat, într-un interviu acordat Financial Times (FT), că vrea…

Un stat european ia măsuri împotriva celor care au aparate de aer condiționat pe fațade
Europa, LegislațieCroația ia măsuri drastice împotriva celor care au aparate de aer condiționat vizibile pe fațade. Guvernul croat a adoptat o nouă Lege privind aparatele de răcire a aerului care prevede amenzi de mii de euro pentru cei care montează…

Grevă generală de cel puțin o zi în Israel, după ce șase ostatici au fost uciși de Hamas
LumeaȘeful Federației Muncii Histadrut, Arnon Bar-David, anunță o grevă generală programată pentru mâine din cauza neeliberării ostaticilor deținuți în Gaza, declarând că „un acord este mai important decât orice altceva”.Acțiunea…

Miliardarul Buffett a vândut din nou acţiuni Bank of America, în valoare de aproximativ 845 de milioane de dolari
America, BankingBerkshire Hathaway, conglomeratul miliardarului Warren Buffett, şi-a redus din nou pachetul de acţiuni la Bank of America, cu o vânzare de acţiuni în valoare de aproximativ 845 de milioane de dolari, potrivit documentelor depuse la autoritatea…

Este puțin probabil ca Serbia să adere la UE până în 2030, spune președintele Aleksandar Vucic
EuropaSerbia își păstrează tendința de a adera la Uniunea Europeană însă problemele cu democrația, corupția și relațiile cu Rusia din trecut nu sunt tocmai un atuu.Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că…

Ce capitală din Europa ar putea fi cea mai subestimată destinație de vizitat?
Europa, TurismAtena, capitala Greciei, s-a modernizat de-a lungul anilor și a devenit o destinație foarte atrăgătoare pentru turiștii din toate țările. Dacă în urmă cu câțiva ani te întâlneai cu un oraș mizerabil, acum Atena se poate mândri…

Divizia de consultanță fiscală a EY din UK reduce creșterile salariale și bonusurile pentru angajați
Europa, Piața munciiEY a acordat creșteri salariale și bonusuri mai mici pentru mii de angajați din Marea Britanie și a concediat o mână de parteneri din divizia sa fiscală, în timp ce firma de contabilitate Big Four se confruntă cu o încetinire a pieței,…

Reţeaua de socializare X suspendată în Brazilia
America, MediaJustiţia braziliană, care-i cerea lui Elon Musk, deţinătorul reţelei de socializare X, să numească un reprezentant legal în Brazilia, dar care a refuzat, a suspendat reţeaua de socializare X în Brazilia, iar accesul la reţea urmează…

Heinz prezintă prima lansare de paste făinoase din ultimul deceniu
Europa, Eveniment, Food&DrinkKraft Heinz și-a extins portofoliul cu prima lansare de paste în ultimii zece ani sub brandul său Heinz, Spaghetti Carbonara, transmite FoodBev.Heinz a creat noul produs ca o masă ușoară, rapidă, care este „rezistentă”, după…

Ce trebuie să faci dacă vrei să te muți în satele pustii din Spania?
Europa, Piața muncii, TurismDacă sunteţi un nomad digital sau un lucrător de la distanţă în industria tehnologică în căutarea unei schimbări de peisaj, poate că Spania este locul potrivit, arată un articol publicat de CNBC.În această lună, guvernul local…

Zeekr vizează pieţele globale cu SUV-ul său electric. Ce preț va avea?
America, Asia, TransportCompania chineză de vehicule electrice Zeekr va lansa primul său SUV în China luna viitoare, mai ieftin cu 1.400 de dolari faţă de vehicului Model Y al Tesla, transmite CNBC.Zeekr 7X, la preţul de 239.900 de yuani (33.829 USD), este…

Economia șubredă a Germaniei începe să afecteze și băncile
Banking, EuropaBăncile germane încep să resimtă efectele stagnării economiei, transmite Bloomberg. Provizioanele de risc (fonduri alocate pentru acoperirea eventualelor riscuri de neplată) constituite de cele mai mari bănci germane au crescut cu aproape…

Primarul din Santorini avertizează asupra crizei de supraturism
Europa, TurismEste vorba despre un simbol al turismului din Grecia, iar veștile nu sunt bune, căci și aici localnicii s-au săturat de ceea ce numim, mai nou, ”supraturism”. Santorini, insula atât de ”instagramabilă” încât a devenit cea mai…

Se împute treaba! China s-a înfuriat din cauza taxelor UE la mașini electrice și contraatacă la brânză
Asia, Europa, Eveniment, Food&Drink, LegislațieChina ripostează la tarifele impuse de europeni vehiculelor electrice prin investigarea subvențiilor UE pentru produse lactate și brânzeturi, anunță AP. Lucrurile nu merg deloc într-o direcție bună atâta timp cât China a deschis o…

Criticii au rămas cu critica | Europa, la cel mai mic nivel al inflației din ultimii 3 ani și cel mai mic șomaj din istorie
Europa, Piața muncii, PubliceRata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în luna august la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, iar, în paralel, rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel din istorie, ceea ce constituie noi argumente pentru Banca Centrală…

Model pentru noi | Polonia ajută cu orice preț Ucraina, dar își avertizează vecinul cu privire la adevărul istoric
EuropaPremierul polonez Donald Tusk a cerut vineri Kievului să soluţioneze diferendele istorice care afectează relaţiile dintre cele două ţări, subliniind totodată sprijinul ferm al Poloniei pentru Ucraina în faţa agresiunii Rusiei, relatează…

Lucrătorii britanici ar putea obține dreptul la o săptămână de lucru de patru zile
Europa, Legislație, Piața munciiDrepturile lucrătorilor cu normă întreagă de a solicita o săptămână de lucru de patru zile ar putea fi consolidate în cadrul planurilor guvernamentale de creștere a muncii flexibile, potrivit BBC.Angajații ar trebui în continuare…

Google construiește al doilea centru de date în America de Sud
America, IT&CGoogle a anunţat joi construirea unui centru de date în Uruguay, cel de-al doilea al gigantului american în America de Sud, reprezentând o investiţie de 850 de milioane de dolari, informează AFP, citată de Agerpres.Centrul va fi construit…

Ratingul AA+ Al Statelor Unite, cu perspectivă stabilă, confirmat de agenția Fitch
AmericaAgenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat joi ratingul de credit al Statelor Unite la nivelul AA+, cu perspectivă stabilă, invocând punctele sale structurale forte, inclusiv venitul pe cap de locuitor ridicat şi flexibilitatea…

Dificultățile de plată ale Rusiei cu partenerii chinezi s-au intensificat în august
Europa, PiețeUnele companii ruseşti se confruntă cu întârzieri din ce în ce mai mari şi costuri crescute la procesarea plăţilor cu partenerii comerciali din China, astfel că tranzacţii în valoare de zeci de miliarde de yuani sunt în suspensie,…
