
Sprijin financiar de peste 10 miliarde de euro pentru Ucraina din partea partenerilor occidentali
Investiții, LumeaDouă zile de negocieri intense s-au transformat într-un sprijin financiar de peste 10 miliarde de euro pentru Ucraina. În cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei de la Gdansk, Kievul a semnat aproximativ 200 de acorduri, contracte,…

Temeri peste Prut: criza de la București și ”umbra” AUR la putere periclitează proiectele comune
Europa, Legislație, PubliceChișinăul speră că instabilitatea și criza politică de la București nu vor afecta relația cu Republica Moldova, suportul pentru integrarea europeană și proiectele comune, inclusiv construcția primului segment de autostradă de peste…

Economia mondială continuă să fie dominată de dolarul american, afirmă economistul-şef al FMI
Lumea, PiețeEconomia mondială continuă să fie dominată de dolarul american, chiar dacă relaţiile comerciale internaţionale se schimbă în urma tarifelor vamale impuse de preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat economistul-şef al Fondului Monetar…

”Bine ați venit, dar fiți cuminți!” | Trump și-a pus poza pe o serie nouă de pașapoarte americane
America, ORIGINALPreședintele Donald Trump a făcut publică vineri o imagine care reprezintă design-ul unei noi serii de pașapoarte aniversare, în ediție limitată, special lansate cu chipul său pentru a marca cea de-a 250-a aniversare a independenței…

Iranul îşi susţine dreptul de a controla transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz
Lumea, TransportIranul îşi susţine dreptul de a controla transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, după ce joi Statele Unite şi şase state arabe din Orientul Mijlociu au respins insistenţa Teheranului de a percepe taxe vaselor care traversează strâmtoarea,…

Trump a amenințat statele Uniunii Europene că le va impune taxe vamale de 100%. Din ce motiv?
America, Comerț, Europa, TehnologiePreședintele american Donald Trump a amenințat vineri că le va impune statelor Uniunii Europene taxe vamale de 100% dacă blocul comunitar implementează vreo taxă asupra serviciilor digitale furnizate de companiile din SUA, chiar cu prețul…

Premierul Ungariei, Peter Magyar, a anunțat data când ar putea adopta Ungaria moneda euro
EuropaPremierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat că țara sa ar putea îndeplini până în 2030 criteriile economice necesare pentru adoptarea euro, potrivit Spotmedia.Magyar a precizat însă că adoptarea euro va fi o decizie politică separată…

Petrolul devine noul front al războiului: atacurile Ucrainei pun presiune pe economia Rusiei
Energie, EuropaRăzboiul dintre Rusia și Ucraina nu se mai măsoară doar în kilometri de front. Se măsoară în rafinării închise, în benzinării fără combustibil și în miliarde de dolari pierdute. După mai bine de patru ani de conflict, Kievul…

Aperol Spritz, cocktail-ul preferat vara: orașe europene de vizitat pentru un preț accesibil
Europa, Eveniment, Food&Drink, ORIGINAL, TurismAperol Spritz este cocktail-ul pe care majoritatea oamenilor îl comandă odată ce temperatura începe să crească. Indexul Aperol Spritz, publicat anual de eurochange, clasează orașele din Europa în funcție de prețul mediu al acestei…

Traficul maritim își revine în Strâmtoarea Ormuz la o săptămână după acordul dintre SUA și Iran
Asia, Energie, Lumea, ORIGINAL, TransportTraficul maritim își revine la o săptămână după ce SUA și Iranul au semnat un acord privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz — însă un nou atac asupra unei nave de marfă, survenit joi, a adus o nouă incertitudine asupra acestei…

Valul de căldură pune Franța în alertă maximă: autoritățile restricționează consumul de alcool
Comerț, Europa, Mediu, SănătateAutoritățile franceze au anunțat interdicții privind consumul și vânzarea de alcool în public la Paris, în încercarea de a reduce presiunea asupra spitalelor din capitală în timpul valului de căldură.Parizienilor li se va interzice…

Tările din Uniunea Europeană care consumă și produc cel mai mult gaz. Unde se situează România?
Energie, Europa, ORIGINALCererea de gaze naturale este în creștere în întreaga UE, chiar dacă producția internă se străduiește să țină pasul. Cum se situează statele membre în comparație? În 2025, cererea internă de gaze naturale din UE a crescut cu…

Victoria împotriva Germaniei a declanșat fiesta în Ecuador. Președintele a decretat zi liberă
America, Lumea, SportDupă ce reprezentativa Ecuadorului a provocat marea surpriză a turneului și a învins selecționata Germaniei cu scorul de 2-1, președintele țării, Daniel Noboa, a luat o decizie care a uimit întreaga națiune: a declarat oficial ziua…

Măsuri extreme la un mare producător de mașini: 100.000 de angajaţi dați afară în următorii ani
Europa, Industrie, Piața muncii, TransportDirectorul general al Volkswagen AG, Oliver Blume, intenţionează în următorii ani să concedieze până la 100.000 de angajaţi din actuala forţă de muncă de pe plan global, a anunţat vineri revista germană Manager Magazin, citată…

”Victorie istorică!” | Primarul din New York și-a impus ideea: înghețarea chiriilor, din toamnă
America, ImobiliareOrganismul însărcinat cu reglementarea chiriilor a aproximativ un milion de locuinţe în oraşul New York, Rent Guidelines Board, a decis să îngheţe chiriile - începând din octombrie -, o victorie a primarului de stânga Zohran Mamdani,…

Cele mai puțin accesibile imobile din Europa. De câți ani ai nevoie pentru a cumpăra o locuință?
Europa, ImobiliarePrețurile locuințelor au depășit cu mult veniturile locale în mare parte din Europa, plasând Lisabona printre cele mai inaccesibile piețe imobiliare de pe continent. O locuință este mai accesibilă raportat la veniturile locale în…

Alertă la Paris: apel la marii retaileri să doneze gheață, necesară pentru urgențele medicale
Comerț, Europa, ORIGINAL, Publice, SănătateValul de căldură de proporții istorice care a lovit Europa Occidentală în această săptămână a obligat autoritățile din Paris să facă apel la marile companii din comerț pentru a le oferi pompierilor francezi resursele de care au…

Care sunt țările din Uniunea Europeană care au avut printre cele mai mici prețuri în 2025?
Comerț, EuropaÎn anul 2025, nivelul prețurilor pentru consumul final al gospodăriilor populației în Uniunea Europeană continuă să evidențieze diferențe semnificative între statele membre. La extreme se află Danemarca, unde același coș de consum…

Regele Charles devine primul monarh care şi-a făcut publică declaraţia fiscală. Ce sumă a plătit?
Europa, PubliceRegele Charles a dezvăluit că a plătit impozit de 12,9 milioane de lire sterline pentru 2024-2025, devenind primul monarh care şi-a făcut publică declaraţia fiscală. Totodată, el şi Regina Camilla nu vor locui la Palatul Buckingham…

Americanii, tot mai pesimiști înainte de aniversarea a 250 de ani a Statelor Unite
AmericaMai mult de trei sferturi dintre americani cred că fondatorii țării ar fi dezamăgiți de Statele Unite de astăzi, potrivit unui sondaj Gallup publicat săptămâna aceasta – unul dintre sondajele recente care evidențiază sentimentele…
