
Așteptările FMI intră la apă. Creșterea economică globală, mai slabă decât cea prognozată
Banking, Internațional, PubliceDirectorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a declarat marţi că instituţia se aşteaptă la o creşterea a economiei globale uşor sub prognoza din iulie de 6% în 2021, aceasta invocând riscurile asociate datoriilor, inflaţiei şi…

‘No Time to Die’, cel mai bănos weekend de debut în Marea Britanie, din toată seria „Bond”
Europa, Eveniment, Media„No Time to Die”, al 25-lea lungmetraj din franciza „James Bond” şi ultimul cu Daniel Craig în rolul Agentului 007, domină box office-ul britanic cu încasări de aproximativ 26 de milioane de lire sterline (35,3 milioane de dolari)…

Germania a cheltuit peste 17 miliarde euro în cei 20 de ani de misiune în Afganistan
LumeaMisiunea întinsă pe 20 de ani în Afganistan a armatei şi a personalului proiectelor de dezvoltare a costat Germania mai mult de 17,3 miliarde de euro, potrivit cifrelor oficiale de la Berlin, transmite marţi AGERPRES, citând dpa. Cea…

Nobelul pentru Fizică onorează contribuţii inovatoare în înţelegerea sistemelor fizice complexe
Eveniment, LumeaCercetătorii Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi au fost recompensaţi marţi cu premiul Nobel pentru fizică pe anul 2021 pentru "contribuţii extraordinare aduse înţelegerii sistemelor fizice complexe", potrivit unui anunţ…

UNICEF: E nevoie de fonduri urgente pentru sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor
Europa, Publice, SănătatePandemia de COVID-19 a agravat şi mai mult problemele de sănătate mintală ale copiilor şi adolescenţilor pe plan global, domeniu care necesită o alocare de fonduri suplimentare, avertizează UNICEF într-un raport publicat marți, scrie…

Cetatea Filmului ar putea fi zguduită de cea mai mare grevă de la Al Doilea Război Mondial
America, Media, Piața munciiSindicatul care reprezintă lucrătorii din industria filmului de la Hollywood a votat aprobarea unei greve, acţiune care ar putea închide aproximativ toată producţia de film şi televiziune din SUA. O grevă la nivel naţional ar fi prima…

La 10 ani de la Fukushima, Europa revine la sentimente mai bune față de energia nucleară
Energie, Europa, MediuStrategiile de decarbornizare a pieței energiei din Europa impun reducerea dependenței continentului de livrările de gaze naturale din străinătate, iar facilitățile de producție a energiei regenerabile nu pot să asigure continuitatea…

Rudele morților de Covid primesc compensații financiare după o criză umanitară teribilă
Asia, PubliceIndia le va oferi compensații financiare rudelor persoanelor care au murit după ce s-au infectat cu COVID-19. Valoarea totală a acestor despăgubiri se ridică la 300 de milioane de dolari, anunță CNN.
Luni, Curtea Supremă a Indiei a…

Coreea de Sud ia în calcul interzicerea consumului de carne de câine
Asia, LegislațiePreședintele sud-coreean Moon Jae-in este deschis posibilității de a impune interzicerea consumului de carne de câine în țară, un obicei care pentru Coreea de Sud a devenit stânjenitor pe scena internațională.Carnea de câine a…

Șefii Oxford/AstraZeneca critică planul dozei 3: “După două doze ai putea fi protejat decenii”
Europa, SănătateȘeful cercetării vaccinurilor de la Oxford, celebra universitate britanică ce a inventat împreună cu AstraZeneca cel mai accesibil vaccin antiCovid, numit acum Vaxzevria, critică planul de rapel de tip booster din Marea Britanie. Asta…

Paris | Autoritățile testează radare de zgomot pentru diminuarea poluării fonice din oraș
Europa, Mediu, TransportCa parte a unor eforturi menite să atenueze poluarea fonică, în Paris vor fi testate în curând un fel de radare de zgomot.Dispozitivele vor măsura nivelul zgomotului şi vor fotografia plăcuţele de înmatriculare ale vehiculelor…

Crăciun britanic aglomerat | Un mare retailer angajează temporar peste 1500 de persoane
Europa, Piața munciiAldi a anunțat că angajează peste 1500 de persoane să lucreze temporar în magazinele sale din Marea Britanie, în perioada Crăciunului, potrivit Retail Gazette.Discounter-ul se pregătește pentru „cel mai mare Crăciun din toate…

Companiile își curtează viitorii angajați cu idei tot mai trăsnite: săptămâna de lucru de 3 zile
Asia, Lumea, Piața munciiCompaniile tehnologice din India se confruntă cu un deficit de talente noi, iar soluțiile la care au început să recurgă sunt tot mai inventive - vacanțe prelungite, concedii parentale pentru ambii părinți și multe altele. Ultima găselniță…

Boris Johnson: Nu vom reveni la imigrația necontrolată doar să rezolvăm criza carburanților
Energie, EuropaPremierul britanic Boris Johnson a respins duminică posibilitatea ca Marea Britanie să revină la imigraţia necontrolată pentru a rezolva crizele carburanţilor, benzinei şi aprovizionarea cu alimente de Crăciun, sugerând că astfel de…

China, din nou | Alt element mineral s-a scumpit cu 300%. Zeci de industrii sunt grav afectate
Asia, Energie, IndustrieSiliciul, al doilea cel mai abundent element de pe Pământ, se găsește din ce în ce mai greu pe piață, ceea ce reprezintă o amenințare serioasă pentru zeci de industrii esențiale economiei mondiale, anunță Bloomberg.Deficitul…

S-au restabilit relaţiile de comunicare inter-coreene. Kim Jong-un își dorește o pace durabilă
AsiaAutorităţile de la Seul au anunţat restabilirea, luni dimineaţă, a canalelor de comunicare transfrontaliere între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, după întreruperea lor de către Phenian în luna august, transmite AFP, citată de SpotMedia.„Guvernul…

Fără să producă jocuri proprii, Apple câștigă mai mult decât nume mari din industria jocurilor
IT&C, LumeaApple nu produce jocuri, dar câştigă de pe urma acestora mai mulţi bani decât unii dintre marii dezvoltatori de jocuri la un loc.
Procesul dintre Apple şi Epic, încheiat cu victoria de etapă a producătorului iPhone-ului, a scos la…

”Pandora Papers”: Mai multe personalități și lideri de stat, acuzaţi de evaziune fiscală
Internațional, Legislație, MediaMai mulţi lideri de stat, printre care premierul Cehiei, regele Iordaniei sau preşedinţii kenyan şi ecuadorian, au ascuns bunuri prin societăţi offshore, în special în scop de evaziune fiscală, potrivit unei anchete publicate duminică…

Industria auto europeană începe un lobby agresiv împotriva noilor norme de mediu EURO 7
Europa, Mediu, TransportIndustria auto europeană încearcă să întoarcă publicul şi guvernele împotriva Euro 7, ridicând temerile că noile standarde dure vor paraliza vânzările şi vor ameninţa locurile de muncă, se precizează într-un document informativ…

8 decembrie, ziua-limită pentru companiile aeriene. Ce presează Casa Albă?
America, Sănătate, TransportCasa Albă presează companiile aeriene majore din SUA să impună vaccinarea angajaţilor până pe 8 decembrie, termenul limită până la care contractorii federali trebuie să facă acest lucru, neexistând semne că ar fi dispusă să ofere…
