CE anunță asocierea dintre 16 agenții de presă, într-o sală de redacție europeană

,
Autor:    -  
news, press, newspaper
Fotografie de geralt pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

În total, 16 agenţii de presă europene, între ele şi agenţia naţională de presă română AGERPRES, au decis să se asocieze pentru a crea, cu ajutorul financiar al Uniunii Europene (UE), o ”sală de redacţie europeană” , în care să muncească în comun la subiecte europene, a anunţat luni Comisia Europeană (CE), citând AFP.

”Majoritatea acestor agenţii se vor afla într-un loc comun, în care vor putea discuta despre toate subiectee europene, cere împreună interviuri şi publica pe un site, dedicat unei părţi a acestor producţii”, precizează AFP, care participă la proiect.

”Participanţii vor putea de asemenea să beneficieze de formare, mai ales în domeniile digital şi fact-checking”, adaugă AFP, citată de AGERPRES.

Agenţia de presă germană DPA conduce proiectul, care urmează să beneficieze de o susţinere în valoare de 1,76 milioane de euro, precizează CE.

”Căutarea acestei săli de redacţie euroeană este în curs şi urmează să fie operaţională la jumătatea lui 2022”, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei.

”Prin această nouă etapă, noi consolidăm spaţiul de informare la Europei şi creştem accesul cetăţenilor la o informaţie de calitate”, dă asigurări comisarul euroean însărcinat cu Piaţa Internă şi serviciile, Thierry Breton, care a anunţat această iniţiativă.

În afară de DPA şi AFP, din acest consorţiu fac parte agenţiile italiană de presă ANSA şi spaniolă EFE.

Comisia Europeană (CE) urmează să prezinte în 2022 o lege privind apărarea independenţei presei, menită ”să garanteze pluralismul, integritatea şi independenţa pieţei europene media împotriva tuturor tipurilor de amestec nejustificate”, anunţă Breton.

”Aceste ameninţări pot lua diverse forme, precum amestecul guvernelor, politizarea presei publice sau o concentrare puternică de capital al presei în mâna unei mâini de proprietari”, subliniază el.

”Independenţa şi pluralismul presei noastre sunt în joc, dar şi calitatea dezbaterii publice şi responsabilitatea publică”, avertizează Thierry Breton.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!