CEO-ul Volvo, surprins dacă brandul suedez nu va vinde doar mașini electrice după 2030
Constructorul suedez a precizat în repetate rânduri, în ultimii ani, că vrea să dezvolte doar modele hibrid și electrice, cu obiectivul ca în 2025 jumătate dintre mașinile vândute să fie electrice. Reprezentanții Volvo au dezvăluit că este doar o chestiune de timp până când Volvo va renunța inclusiv la dezvoltarea de hibrizi.
Potrivit ultimelor declarații ale șefului brandului suedez, Volvo vrea să vândă exclusiv vehicule electrice după 2030.
Aș fi surprins dacă nu am vinde doar mașini electrice după 2030,” a spus Hakan Samuelsson într-o conferință Financial Times.
Pentru 2020, obiectivul Volvo este ca 20% din vânzări să fie reprezentate de vehicule electrificate (electrice și hibride).









