Coasta de Fildeș intră în cursa pentru cea mai înaltă clădire de pe continentul african
În această lună vor începe, în capitala comercială a Coastei de Fildeș, Abidjan, lucrările de construcție pentru un zgârie-nori care ar putea deveni cea mai înaltă clădire din Africa, scrie Bloomberg.
Turnul F va avea de 283 metri înălțime și ar putea detrona Marea Moschee din Alger în topul celor mai înalte clădiri de pe continentul african, potrivit companiei belgiene care se ocupă cu managementul proiectului Besix Group.
Marea Moschee din Alger a trecut pe primul loc în acest top în 2019, când au fost finalizate lucrările de construcție, cel mai înalt punct al minaretului moscheii ridicându-se la 265 de metri deasupra solului.
Cursa pentru supremație în materia clădirilor înalte din Africa părea să fie condusă de un zgârie-nori din Cairo – Iconic Tower. Construcția sa încă nu este finalizată, dar, conform planurilor inițiale, turnul ar urma să se înalțe la 385 de metri, cu mult mai mult decât înălțimea maximă a tuturor celorlalți rivali. Planurile egiptenilor prevăd inaugurarea clădirii în ianuarie 2022.
Construcția ambelor clădiri – atât Marea Moschee din Alger, cât și Iconic Tower din Cairo – au fost gestionate de companii chinezești de construcții.
Proiectul care se va construi la Abidjan reprezintă este o inițiativă guvernamentală ivoriană, în parteneriat cu compania de construcții PFO Africa din Abidjan, proiectantul și dezvoltatorul proiectului, și Besix din Belgia, care execută și lucrările structurale ale turnului.