Comasarea comunelor, soluția care poate salva bugetul sau bomba socială care rupe satele României?

Dezbaterea despre reorganizarea administrativă prin comasarea comunelor a revenit puternic în prim-plan, odată cu nevoia reducerii cheltuielilor statului. Comasarea comunelor are potențialul să aducă beneficii reale: profesionalizare, capacitate de investiții, planificare coerentă, reducerea unor costuri politice și a duplicărilor. Dar are și riscuri serioase: economii mai mici decât se crede, costuri de tranziție mari, distanțarea deciziei de cetățean și posibilă marginalizare a satelor mici.

Zilele trecute, economistul Andrei Caramitru a invocat diferențe mari între România și alte state din regiune în privința populației „per primar”, iar premierul Ilie Bolojan a avertizat public că, dacă eficientizarea aparatului local nu reușește, reorganizarea administrativ-teritorială devine, mai devreme sau mai târziu, inevitabilă. În spatele schimbului de replici se află problema structurală a un sistem cu foarte multe unități mici, greu de finanțat din venituri proprii și dependent de transferuri de la centru.

Comasarea comunelor, în forma maximală vehiculată în spațiul public, ar însemna reducerea numărului de primării prin unirea mai multor comune într-o singură unitate mai mare, cu un singur primar, un singur consiliu local și un aparat administrativ reorganizat. Scopul declarat ar fi scăderea risipei și creșterea capacității administrative, astfel încât serviciile publice și investițiile să nu mai depindă atât de mult de „pompa” bugetului central.

Pe de altă parte, efectele pozitive nu sunt automate. Aceeași reformă, făcută grăbit și fără reguli de tranziție, poate produce costuri, tensiuni și blocaje, în timp ce o reformă calibrată poate genera economii și o administrație mai profesionistă, fără să rupă legătura dintre cetățean și serviciile de bază.

Trebuie menționat că această comasare ar presupune un demers legislativ complex, însă nu există niciun impediment constituțional pentru realizarea unei asemenea reorganizări administrativ-teritoriale în timpul mandatelor actualilor primari.

Economii promise, costuri invizibile

Primul argument în favoarea comasării este financiar și pare intuitiv. Am avea mai puțini primari, mai puține cabinete, mai puține consilii locale și mai puține structuri paralele de contabilitate, achiziții, juridic sau urbanism. Într-un sistem fragmentat, aceeași funcție se multiplică de sute de ori, iar comasarea promite să taie din această „dublare” și să mute resursele spre servicii și investiții.

Un alt câștig posibil vine din economiile de scară. O comună mai mare poate negocia contracte mai bune pentru salubritate, iluminat, mentenanță, IT sau utilități, poate standardiza proceduri și poate reduce costurile „pe cap de locuitor” ale administrației de back-office, acolo unde micile primării plătesc adesea scump tocmai pentru că sunt mici.

Riscul major este ca economiile să fie mai mici decât se speră, cel puțin în primii ani. Integrarea bugetelor, a contractelor, a patrimoniului și a sistemelor informatice costă, iar armonizarea salariilor și a regulilor interne poate împinge cheltuielile în sus înainte să apară beneficii. În plus, dacă noua administrație păstrează puncte de lucru peste tot pentru a nu degrada accesul la servicii, o parte din costuri rămân, doar că se mută.

Un efect pozitiv important ar putea fi profesionalizarea. Comunele mici au dificultăți să atragă și să păstreze specialiști, iar comasarea poate crea echipe stabile pentru fonduri europene, achiziții, urbanism, asistență socială sau managementul investițiilor, ceea ce scade riscul de erori, întârzieri și proiecte făcute „din inerție”.

Comasarea poate îmbunătăți și calitatea serviciilor publice de bază, fiind mai ușor să administrezi coerent rețele de apă-canal, drumuri, salubritate sau transport școlar când ai masă critică, bugete mai previzibile și planificare pe o arie mai mare. În multe zone rurale, problema nu este doar lipsa banilor, ci lipsa capacității administrative de a-i transforma în proiecte bune și întreținute.

În același timp, distanța este un cost social greu de ignorat. Dacă centrul administrativ se mută mai departe, o parte dintre oameni vor simți că „primăria nu mai e a lor”, interacțiunea se birocratizează, iar participarea civică scade. Fără mecanisme clare de reprezentare și servicii de proximitate, satele mai mici riscă să fie percepute ca periferii care pierd în fața localității dominante.

Dezvoltare: planificare coerentă sau polarizare?

Din perspectiva dezvoltării, avantajul comasării este capacitatea de a gândi teritoriul ca sistem, nu ca insule. O comună mai mare poate lega investițiile de utilități, transport, școală, sănătate, locuire și zone economice, reducând situațiile în care fiecare primărie trage în altă direcție, iar proiectele nu se „întâlnesc” niciodată într-o rețea funcțională.

Tot aici apare și un potențial câștig de putere de negociere. Unitățile mai mari pot avea o voce mai puternică în raport cu județul și cu ministerele, pot pregăti proiecte mai bine documentate și pot susține cofinanțări, ceea ce contează în competiția pentru finanțări naționale și europene.

Dar comasarea poate produce și o polarizare internă, în care investițiile se concentrează în centrul administrativ, iar satele rămân „pe lista de așteptare”. Dacă deciziile de dezvoltare nu sunt legate de criterii transparente, reforma poate adânci inegalități locale și poate alimenta conflicte între comunități care până atunci își gestionau separat frustrările.

O promisiune implicită a reformei este reducerea micro-clientelismului. În comune foarte mici, relațiile personale pot domina instituția, iar comasarea, prin proceduri mai robuste și separarea atribuțiilor, poate limita angajările și contractele „pe prietenii”, crescând rolul controlului intern și al profesionalismului.

În același timp, comasarea concentrează putere într-o singură funcție executivă, cu bugete mai mari și contracte mai mari. Dacă transparența, auditul și controlul nu sunt întărite, există riscul să înlocuiești multe risipe mici cu câteva risipe mari și greu de contestat, iar noul primar să devină un actor politic mult mai puternic decât suma primarilor desființați.

Pe piața muncii locală, efectele sunt ambivalente. Pe de o parte, apar posturi mai atractive pentru specialiști și cariere administrative mai stabile. Pe de altă parte, disponibilizările din primăriile comasate pot lovi comunități unde instituția publică este unul dintre puținii angajatori siguri, iar fără reconversie și fără alternative economice, reforma poate amplifica migrația și tensiunea socială.

În final, comasarea comunelor poate fi o reformă de eficiență și dezvoltare sau o sursă de haos scump, în funcție de cum este proiectată. Dacă statul garantează servicii de proximitate, stabilește reguli transparente de alocare a investițiilor între sate, gestionează corect tranziția administrativă și întărește controlul asupra banilor publici, reforma poate aduce o administrație mai competentă și mai sustenabilă financiar. Dacă este făcută doar ca tăiere rapidă, fără protecții și fără mecanisme de echitate, poate transforma o problemă de costuri într-una de încredere și coeziune socială.