Consiliul Concurenței: Liberalizarea pieței gazelor trebuie să conducă la prețuri mai mici
În contextul liberalizării pieței gazelor pentru consumatorii casnici, Consiliul Concurenței atrage atenția că, atât pe palierul angro cât și pe cel cu amănuntul (client casnic), trebuie să se manifeste un mediu concurențial normal, astfel încât preţurile să se formeze liber pe baza cererii şi ofertei, în condițiile în care există doar doi mari producători interni, iar doi furnizori mari asigură aproximativ 90% din consumul clienților casnici, atrage atenția instituția într-un comunicat de presă.
Ca urmare, operatorii economici mari trebuie să acționeze responsabil atât în relația cu concurenții lor mai mici, cât și cu clienții și să nu folosească abuziv poziția dominantă sau să nu realizeze înțelegeri anti-concurențiale.
În același timp, este foarte important pentru evoluția piețelor concurențiale ca la sursa internă de gaze naturale să aibă acces furnizorii (atât mai mari, cât și mai mici) și consumatorii care
(prin cantitățile consumate și parametrii tehnici de funcționare) au potențialul de a realiza achiziții direct de la această sursă.
”Ne dorim ca procesul de liberalizare să asigure cliențiilor casnici condițiile pentru a-și modifica contractele de furnizare a gazelor naturale astfel încât să obțină cel mai bun preț și cele mai bune servicii asociate. Consumatorii trebuie să aibă încrederea că pot schimba în mod liber furnizorul, fără ingerințe din partea furnizorului actual al operatorului sistemului de distribuție. În acest fel, consumatorii pot genera o presiune concurențială care se poate transmite pe lanțul producție-furnizare și poate determina obținerea unor condiții contractuale mai favorabile”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Concurenței.
Consiliul Concurenței amintește că populația se poate informa cu privire la ofertele alternative puse la dispoziție de furnizorii de gaze naturale și pot evalua aceste oferte accesând comparatorul de prețuri pus la dispoziție pe site-ul autorității de reglementare (ANRE).
Liberalizarea are loc în contextul în care prețul gazelor naturale pe piețele externe înregistrează o tendință de scădere, ceea ce trebuie să conducă la o reducere a prețurilor pentru consumatori.
”În perioada următoare vom colabora cu autorităţile competente – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), dar și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – pentru a îmbunătăţi accesul consumatorilor la informaţiile relevante astfel încât aceștia să poată lua o decizie fundamentată de contractare a gazelor naturale, dar și pentru a preîntâmpina eventuale acțiuni de blocare a migrației clienților; în același timp vom discuta cu furnizorii de gaze naturale în vederea identificării unor posibile bariere în ceea ce priveşte creşterea gradului de concurenţă în piață” a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.
Autoritatea de concurență avertizează că va continua acțiunile de monitorizare și va interveni prin utilizarea tuturor instrumentelor legale pe care le are la dispoziție (în principal prin investigarea cazurilor de abuz de poziție dominantă și a înțelegerilor anti-concurențiale).
La nivelul pieței interne a gazelor naturale mecanismele concurențiale se manifestă preponderent din anul 2015, atât pe palierul angro cât si pe cel al pieței cu amănuntul (la nivelul consumatorilor non-casnici). Etapa de la 1 iulie 2020 marchează începutul trecerii unui număr de circa 3,4 milioane de clienți casnici din piața reglementată de furnizare a gazelor naturale în cea concurențială.
Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a calificat drept ”o golănie” faptul că furnizorii de gaze naturale trimit clienților oferte de contracte pentru perioada de după liberalizarea pieţei, venind cu prețuri similare cu cele din contractele anterioare. Popescu spune că după liberalizarea care va avea loc la 1 iulie, furnizorii vor achiziționa gazele la prețuri mult mai mici, așa încât prețurile la consumatorul final ar trebui să scadă. Cu această ocazie, ministrul a mai spus că, la nevoie, Popescu a precizat că există și varianta unei intervenții a Guvernului pentru a se limita adaosurilor comerciale practicate de furnizorii de gaze naturale.