COVID-19 este a treia cauză de deces în SUA. Peste 173.000 de americani au murit în 6 luni
COVID-19 a devenit a treia cauză de deces în Statele Unite, în condițiile în care elevii urmează să se întoarcă la școală, iar experții sanitari sunt îngrijorați cu privire la scăderea numărului de teste dublată de o creștere a numărului de cazuri, relatează CNN.
Privind înapoi la primele zile ale coronavirusului, coordonatorul grupului de lucru pentru gestionarea pandemiei de la Casa Albă a declarat luni că ar fi dorit ca Statele Unite să fi intrat într-un blocaj mai strict, asemenea Italiei.
“Mi-aș fi dorit ca atunci când am intrat în blocaj (în martie) să arătăm ca Italia”, a spus dr. Deborah Birx luni. „Când Italia a fost închisă, vreau să spun, oamenii nu aveau voie să iasă din casele lor (fără motiv). Americanii nu reacționează bine la acest tip de interdicție.”
În Italia, pe măsură ce virusul s-a răspândit, rezidenților li s-a spus să rămână acasă și să plece numai pentru activități esențiale. Autoritățile au oprit oamenii și se făceau permanent verificări pentru a se asigura că au documente care spuneau unde și de ce călătoresc.
Într-o discuție găzduită de guvernatorul Arkansas Asa Hutchinson, Birx a spus că a aflat ce sunt americanii dispuși să facă pentru a combate virusul și că oficialii trebuie să vină în întâmpinarea oamenilor, acolo unde se află ei.
Birx a menționat strategia pe care Arizona a folosit-o pentru a reduce numărul tot mai mare de cazuri. Oamenii au fost în continuare capabili să meargă la mall-uri și restaurante cu capacitate redusă, dar sălile de fitness și barurile au fost închise, s-au pus în aplicare mandate și s-au interzis adunările a peste 10 persoane.
„Oamenii interacționau, oamenii erau afară, dar oamenii, pur și simplu fiind atenți și respectând acele lucruri, au fost capabili să contribuie astfel, în mod semnificativ, la scăderea numărului cazurilor, probabil cu mai mult de 80%”, a spus Birx.
Acest tip de schimbare de comportament este ceva ce poate face orice american, a spus ea.
“Zeci de mii de vieți pot fi salvate dacă purtăm măști și nu ținem petreceri în curțile noastre… unde ne dăm jos măștile”, a spus Birx.
Jared Kushner, consilier principal al Casei Albe, nu a fost de acord, afirmând că președintele Donald Trump a fost „foarte abrupt” atunci când el și grupul de lucru au emis linii directoare pentru următoarele 15 zile, la jumătatea lunii martie.
“Acest lucru a fost realizat la vremea respectivă pentru a ne asigura că avem suficientă capacitate de spitalizare și consumabile necesare, astfel încât să nu ajungem ca Italia, unde erau oameni care mureau în sălile de așteptare”, a spus Kushner pentru Wolf Blitzer de la CNN.
El a complimentat președintele cu privire la răspunsul administrației la deficitul de ventilatoare, repetând linia de la Casa Albă că niciun american care nu avea nevoie de un ventilator nu a primit unul.
“Deci, cred că ne-am descurcat mult mai bine decât Italia în ceea ce privește modul în care am gestionat inițial criza”, a spus el.
Kushner a spus că Statele Unite sunt în faza de mijloc a pandemiei și că administrația folosește ceea ce a învățat până acum pentru a proteja persoanele cele mai vulnerabile. El a spus, de asemenea, că se trimit în ritm alert resurse la casele de bătrâni.
O boală care nici măcar nu exista în urmă cu an a infectat peste 5,4 milioane de americani și a ucis mai mult de 170.000, conform datelor de la Johns Hopkins University.
Statele Unite au avut, în medie, mai mult de 1000 de decese/zi provocate de noul coronavirus, în ultimele trei săptămâni.
„COVID-19 este acum a treia cauza de decese în Statele Unite, înaintea accidentelor, rănirilor, bolilor pulmonare, diabetului, bolii Alzheimer și multor altor cauze”, a spus dr. Thomas Frieden, fost director al Centrului pentru Prevenția și Controlul Bolilor.
Bolile de inimă și cancerul sunt principalele cauze de deces în SUA, potrivit CDC.
Rata deceselor de Covid-19 este, de asemenea, mult mai mare în SUA decât în multe alte țări, a spus Frieden.
“Săptămâna trecută, americanii au avut de opt ori mai multe șanse să fie uciși de Covid decât europenii”, a spus el.
Coronavirusul se răspândește cu viteză peste tot în SUA, în condițiile în care numărul de teste scade, însă numărul de cazuri continuă să rămână ridicat.
Numărul de teste zilnice a scăzut cu o medie de 68.000, comparat cu numărul din luna iulie. 15 state au făcut mai puțin teste în această săptămână decât în cea trecută, însă rata pozitivării continuă să fie mai crescută decât cea recomandată – 5% în 30 de state.