Măciuca lui Trump: SUA ”reanalizează” includerea României în programul Visa Waiver

, ,
Autor:    -  
NYC | Check out my Instagram - @WithLuke⠀ If you use my images and want to support me as a photographer any donations however small would be appreciated! Paypal - https://bit.ly/3dX4x1Y
Fotografie de Luke Stackpoole pe Unsplash

Timp de citire: 3 minute

Administraţia Trump discută o posibilă amânare a programului Visa Waiver în cazul României, în contextul în care noul preşedinte american se concentrează pe combaterea migraţiei şi întărirea graniţelor SUA, transmit G4Media, Știrile ProTV și News.ro.

Inițial neconfirmată, informația a fost confirmată ulterior de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, pentru Hotnews.ro.

Anterior, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a transmis că nu există nicio comunicare oficială privind modificarea datei iniţiale de intrare efectivă în Programul Visa Waiver. Vizele turistice pentru America ar trebui eliminate ”în jurul datei de 31 martie”.

”Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA”,

a transmis, pentru HotNews, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.

Procesul de ”reevaluare” vine în contextul politicii administrației Donald Trump, care pune un accent puternic pe combaterea imigrației și întărirea granițelor în SUA, ceea ce ar putea influența negativ șansele României de a rămâne pe lista țărilor eligibile, spun sursele citate de Știrile ProTV.

În cel mai fericit caz, ar putea fi doar o verificare administrativă de rutină pentru ca Homeland Security să se asigure, din nou, că toate condițiile tehnice şi de securitate sunt îndeplinite. În acest caz, e posibil ca procesul să continue apoi fără întârzieri majore.

Pe de altă parte, însă, dacă administrația Trump consideră că includerea României în Visa Waiver ridică probleme de securitate națională sau riscuri de imigrație ilegală, departamentul de securitate internă ar putea recomanda o amânare sau chiar o revocare a deciziei, ceea ce ar fi fără precedent.

În acest moment, site-ul oficial al programului Visa Waiver arată că data renunţării la vizele turistice pentru România ”urmează a fi anunţată”.

”Ambasada României la Washington se află într-un dialog activ cu autorităţile americane, în contact direct cu Departamentul pentru Securitate internă, care este mandatat să implementeze accederea României în Programul Visa Waiver al Statelor Unite. Nu există în acest moment nicio comunicare oficială privind modificarea datei iniţiale de intrare efectivă în Programul Visa Waiver”,

a transmis, joi, ambasadorul român în SUA, Andrei Muraru.

Acesta reaminteşte că România a îndeplinit toate cerinţele stricte de securitate necesare accederii în programul american de scutire de vize.

Un eveniment oficial care a marcat includerea României în Programul Visa Waiver a fost organizat în luna ianuarie.

”Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârşitul lunii martie. Este un moment istoric pe care îl aşteptăm, de fapt, cu toţii de peste 16 ani”,

declara atunci premierul Marcel Ciolacu.

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, a afirmat, la acelaşi eveniment, că relaţiile dintre cele două state vor deveni din ce în ce mai puternice şi se aşteaptă ca programul să dea un impuls legăturilor economice în creştere şi să încurajeze mai multe investiţii în ambele direcţii.

România ar urma să devină al 43-lea stat inclus în Programul Visa Waiver și primul din regiunea Mării Negre.

Potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe de la București, ca măsură de facilitare a călătoriilor, decizia privind includerea României în Programul Visa Waiver va determina reducerea costurilor financiare și de timp pentru turiști.

Astfel, procedura de solicitare și obținere va fi înlocuită de obținerea unei autorizări de călătorie on-line emise de sistemul electronic al SUA (Electronic System for Travel Authorization/ESTA). Această procedură este identică pentru toate statele incluse în Programul Visa Waiver.

Costul unei autorizații ESTA este de 21 USD, față de 185 USD pentru o viză B1-B2, iar valabilitatea autorizației este de doi ani, pentru intrări multiple. Cetățenii care dețin o viză valabilă B1-B2 pot călători cu aceasta în SUA, fără a mai fi necesară obținerea autorizației ESTA.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!