Cozi kilometrice la singurul punct de trecere a frontierei dintre Bulgaria și Grecia


Autor:    -  
zakynthos, greece, shipwreck
Fotografie de GregMontani pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Cei care au ajuns joi la punctul de frontieră Kulata-Promachonas de la granița bulgaro-elenă au întâmpinat cozi de câțiva kilometri pe sensul de trecere spre Grecia, potrivit presei bulgare și câtorva români blocați în traficul de la graniță. 

MAE a avertizat miercuri românii care merg în vacanță în Grecia că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie printr-un singur punct de trecere a frontierei bulgaro-elene – Kulata-Promachonas, potrivit hotnews.

Mai mulți români care stau la coadă au scris, pe Facebook, că rândul de mașini mici a ajuns la cel puțin 6-7 kilometri lungime, iar presa bulgară spune că aceasta este de circa 8 kilometri, în timp ce tirurile stau la o coadă de 15 kilometri.

”Din fericire poliția bulgară nu lasă pe nimeni pe lângă coadă”, a scris un român pe pagina Forum Grecia.

Autoritățile bulgare se așteaptă ca în următoarele zile aglomerația să devină și mai mare, în condițiile în care începe weekendul, potrivit presei din Bulgaria.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!