Criză de cai în Islanda: ”Am dat anunțuri cu duiumul, oamenii sunt reticenți, nu știu de ce…”
Sláturfélag Suðurlands este o companie islandeză de succes, care vinde carne de cal proaspătă în toată Europa. Acum, se află într-o situație complicată: deși au semnat un contract pentru furnizarea de carne în Elveția, cu greu găsește materie primă, pentru că islandezii nu mai vor să își trimită caii la abatoare, scrie cotidianul islandez Vísir.
Sláturfélag Suðurlands a dat o mulțime de anunțuri prin presă în ultimele săptămâni, în care ofereau bani buni pentru caii trimiși spre sacrificare, dar răspunsul oamenilor nu a fost la fel de prompt pe cât spera compania. Dar de ce are nevoie de atâția cai pentru sacrificare? Benedikt Benediktsson este manager de producție al companiei din Hvolsvöllur.
”Livrăm carne de cal proaspătă în Elveția în fiecare săptămână, avem acolo anumite contracte pe care încercăm să le respectăm. În acest moment, avem un număr de cai pentru sacrificare mult mai mic decât necesarul, așa că îi încurajăm pe oameni să trimită la abatoarele noastre. Acum trebuie doar să așteptăm și să sperăm că oamenii vor răspunde pozitiv”, spune el.
Dar cum se face că, deși sunt atât de mulți cai în Islanda, oamenii nu vor să îi trimită la abatoare?
„Nu știu, nu cred că sunt doar crescătorii de cai de rasă cei care nu vor să îi trimită la abatoare. Totuși, am dat prețuri absolut rezonabile pentru cai”, spune directorul companiei.
Compania tocmai și-a sărbătorit, pe 1 mai, împlinirea a 30 de ani de la înființare.
Benediktsson spune că în această perioadă se depun toate eforturile pentru a pregăti cum se cuvine carnea de grătar pentru la vară, deoarece se așteaptă ca vara anului 2021 să fie o vară excelentă pentru industria de profil.
”Suntem încântați să anunțăm că vom introduce o serie de produse noi și inovații în ce privește carnea de grătar din acest an. Cred că va fi cea mai bună vară de când suntem pe piață și vrem să fim la înălțime”, spune Benediktsson.
Islandezii și carnea de cal
De-a lungul istoriei lor, principala sursă de carne a islandezilor în primul mileniu al erei noastre au fost caii, utilizați atât ca animal de povară și luptă, cât și pentru alimentație.
Ca în multe alte locuri din lume, creștinismul nu a fost adoptat din convingere, ci oarecum prin constrângere.
Pe la finalul secolului al X-lea cea mai mare parte a locuitorilor Europei de Nord adoptasera deja religia creștină. Regele Olaf Tryggvason al Norvegiei a trimis misionari creștini în Islanda, însă aceștia nu au fosr prea bine primiți.
Simțindu-se ofensat, regele a luat ostatici patru dintre fiii unor importanți lideri islandezi, care se aflau în Norvegia în acea perioadă.
Cum Islanda se baza pe Norvegia pentru comerț și transportul pe mare și nici nu avea mijloacele de a se apăra în fața acesteia, isladezii a devenit brusc mai deschiși către un compromis rezonabil de ambele părți.
Þorgeir Ljósvetningagoði, liderul politic și militar al islandezilor în acea perioadă, a fost cel nevoit să ia decizia convertirii poporului său la creștinism.
Totuși, pentru a evita conflictele și potențialele vărsări de sânge, au fost negociate niște derogări de la dogma catolică, primind permisiunea să își păstreze câteva obiceiuri tradiționale care ar fi intrat în conflict cu prescripțiile papale: consumarea cărnii de cal, infanticidul și venerarea zeilor nordici, atâta timp cât ritualurile erau făcute în secret.
În cele din urmă, islandezii au fost nevoiți să renunțe la privilegii, iar consumul cărnii de cal a devenit interzis și în Islanda.
În lumea catolică, consumul cărnii de cal fusese interzis prin bulă papală de către Papa Grigorie al III-lea, în anul 732, tocmai pentru că aceasta făcea parte integrantă din numeroase rituri și sacrificii păgâne din Europa de Nord.
Pentru islandezi, interdicția a devenit atât de înrădăcinată, încât majoritatea oamenilor au respectat-o chiar și în timpul foametei dure de la începutul secolul al XVIII-lea.
În 1757, interdicția a fost dezincriminată, însă islandezii nu s-au grăbit să consume din nou carne de cal, considerând-o dezgustătoare.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, poate chiar mai târziu, apar mărturii și documente privind sacrificarea cailor pentru alimentație, însă consumul cărnii de cal a fost adesea considerat un indiciu al sărăciei. Nici astăzi carnea de cal nu este tocmai foarte populară, însă în restaurantele islandeze doritorii pot găsi preparate din carne de cal fără probleme, pornind fie de la carne proaspătă, fie de la carne procesată în diverse modalități – uscare, sărare, fierbere, tocare etc.










