Închide

Criza din Liban: Doar pentru strictul necesar de mâncare o familie are nevoie de 5 salarii minime

Avatar
Gettyimages 1231748728

foto: Getty Images

Timp de citire: 2 minute

O familie din Liban cheltuie de cinci ori salariul minim pentru a asigura necesităţile stricte alimentare, potrivit unui raport publicat miercuri, pe fondul unei inflaţii galopante în această ţară în plin colaps economic.

De la începutul crizei în toamna anului 2019, moneda locală a pierdut peste 90% din valoarea sa în raport cu dolarul pe piaţa neagră, ceea ce a dus la o scădere a puterii de cumpărare şi la o explozie a preţurilor, scrie Digi24.

“Bugetul unei gospodării alocat numai pentru hrană este de aproximativ cinci ori salariul minim”, a apreciat miercuri Observatorul de monitorizare a crizei, de la Universitatea americană din Beirut, pe baza preţurilor medii din luna iulie.

Marea majoritate a familiilor din Liban riscă să nu mai poată în curând să-şi asigure minimumul de hrană, fără a recurge la ajutorul rudelor sau al organizaţiilor umanitare, potrivit Observatorului.

Pe lângă cheltuielile cu apa, electricitatea şi gazele, de asemenea în creştere din cauza ridicării parţiale a subvenţiilor, o familie din cinci persoane cheltuie în prezent peste 3,5 milioane de lire libaneze pe lună pentru alimente, indică acesta.

Cei mai mulţi dintre libanezi sunt plătiţi în lire autohtone în Liban, unde salariul minim se ridică la 675.000 de lire libaneze, ceea ce echivala cu 450 de dolari pe lună până recent, dar abia 30 de dolari în prezent.

Mai mult de jumătate din populaţie trăieşte în prezent sub pragul sărăciei.

Potrivit Observatorului, costul alimentelor a crescut cu 700% în ultimii doi ani şi ar putea creşte în continuare, în timp ce preţurile continuă să bată recorduri.

“Preţul coşului cu alimentele de bază a crescut cu peste 50% în mai puţin de o lună”, indică studiul.

Situaţia este “foarte, foarte alarmantă”, avertizează şeful Observatorului, Nasser Yassine. “Asistăm la o creştere exponenţială (a preţurilor) într-o perioadă scurtă de timp”, a declarat el pentru AFP, scrie Agerpres.

În aprilie, 77% din gospodării semnalaseră deja că nu au suficientă hrană sau mijloace suficiente pentru a o obţine, potrivit Fondului ONU pentru copii (Unicef).

Peste 30% din cele 1.200 de familii chestionate atunci de Unicef indicaseră că au un copil care a sărit o masă sau s-a culcat flămând.

Explozia actuală a preţurilor este o consecinţă a scăderii record a lirei, dar ar avea legătură şi cu temerile comercianţilor de a-şi pierde marja de profit într-un context de volatilitate ridicată.

Libanul a renunţat treptat la subvenţionarea mai multor produse de bază în ultimele săptămâni, ceea ce a dus la creşterea preţurilor la combustibil şi medicamente.

Confruntată cu un deficit de valută străină, ţara se zbate să importe suficientă păcură pentru a face să funcţioneze centralele electrice, provocând raţionalizarea energiei până la 23 de ore pe zi.

Prăbuşirea generală este accentuată de inerţia liderilor, de 11 luni neexistând guvern în Liban, notează AFP.

scroll to top