Croazieră de lux în jurul lumii, oprită la jumătate de prețul combustibilului. Pasagerii – blocați
Nava de lux Villa Vie Odyssey și-a suspendat călătoria în jurul lumii, programată să dureze trei ani și jumătate, după ce scumpirea combustibilului a făcut operațiunile nesustenabile financiar. Aproximativ 200 de pasageri au fost nevoiți să debarce în Cambodgia, în timp ce compania caută soluții pentru a-și continua activitatea, potrivit unui comunicat al operatorului croazierei, citat de BBC.
Operatorul american Villa Vie Residences a anunțat că lucrează la organizarea debarcării pasagerilor și la găsirea unor soluții temporare de cazare.
Potrivit companiei, cheltuielile lunare cu combustibilul pentru fiecare cabină au crescut, în anumite regiuni din Asia, de la aproximativ 1.800 de dolari la 8.000 de dolari. Scumpirile sunt asociate cu războiul din Iran, care a afectat aprovizionarea cu combustibil și a contribuit la creșterea prețurilor pe piețele internaționale.
Operatorul a precizat că a încercat să reducă consumul prin încetinirea itinerariului și prelungirea șederilor în porturi, însă măsurile nu au fost suficiente pentru a compensa majorarea cheltuielilor. Compania a mai explicat că transferarea integrală a costurilor suplimentare către pasageri nu reprezintă o soluție realistă.
Villa Vie Residences intenționează să folosească următoarele 60 de zile pentru restructurare și atragerea de capital suplimentar, însă nu există garanții că demersurile vor avea succes.
Nava de croazieră Villa Vie Odyssey a plecat din Belfast, Irlanda de Nord, în octombrie 2024, cu planul de a vizita aproape 150 de țări într-o călătorie de aproximativ trei ani și jumătate. Lungă de aproape 200 de metri, aceasta poate găzdui până la 650 de pasageri și dispune de restaurante, baruri, o piscină și terenuri pentru activități sportive.
Călătoria fusese afectată și anterior de probleme: plecarea inițială a fost întârziată de reparații, iar unii pasageri au rămas luni întregi în Belfast înainte ca nava să pornească la drum.
Cabinele erau comercializate inclusiv ca locuințe permanente pe mare, la prețuri cuprinse între 120.000 și 440.000 de dolari, sau pentru închiriere, începând de la 3.500 de dolari pe lună.












