David vs. Goliat | În lipsa unui acord în UE, Estonia va elimina unilateral vizele pentru ruși


Autor:    -  
Kadriorg museum, winter
Palatul Kadriorg din Tallinn. Fotografie de Vladyslav Melnyk pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

În cazul în care statele membre ale Uniunii Europene nu vor ajunge la un acord pe această temă, Estonia ar putea aplica unilateral interdicția generală privind vizele Schengen pentru cetățenii ruși, a declarat Ministerul de Externe de la Tallinn, Urmas Reinsalu. Dacă estonienii vor lua această decizie, una dintre puținele granițe terestre ale Rusiei cu UE va deveni impracticabilă pentru ruși, scrie Bloomberg.

Ideea interzicerii acordării vizelor Schengen pentru cetățenii ruși amenință să divizeze statele membre UE, întrucât unii lideri marcanți, printre care și cancelarul german Olaf Scholz, au declarat că nu vor susține interzicerea completă a vizelor de călătorie acordate rușilor.

Estonia își va prezenta propunerea în fața Comisiei Europene, înainte de o întâlnire a miniștrilor de externe ai UE, programată pentru finalul lunii august, unde vor fi discutate eventualele noi sancțiuni împotriva Moscovei.

Joi, Estonia a aplicat deja o interdicție de călătorie pentru cetățenii ruși care dețin vize de muncă sau vize turistice eliberate de națiunea baltică. Sunt vizați circa 50.000 de cetățeni ruși. Ministrul de externe Urmas Reinsalu a căutat sprijin în capitalele europene pentru extinderea restricțiilor la toate categoriile de vize eliberate în UE, ca parte a următorului pachet de sancțiuni al blocului comunitar.

Estonia lucrează cu partenerii UE pentru a adopta ”sancțiuni care să pună capăt călătoriilor cetățenilor ruși, ca cetățeni ai unui stat agresor”, a declarat Reinsalu într-o declarație, vineri.

Purtătorul de cuvânt al biroului ministrului de Externe, Mihkel Tamm, a declarat că Estonia este pregătită să acționeze unilateral pe această temă, luând în considerare o interdicție completă a eliberării vizelor pentru ruși chiar înainte ca un potențial acord al statelor membre UE să devină realitate.

Estonia, Letonia și Finlanda sunt principalele puncte de graniță terestră între Uniunea Europeană și Rusia, după interzicerea transporturilor aeriene de pasageri. Toate cele trei țări au declarat că vor sprijini interzicerea vizelor la nivelul UE, cu scopul de a lovi Kremlinul, prin presiunea asupra cetățenilor ruși obișnuiți.

Estonia a mai anunțat că a fost înregistrată o creștere a numărului de ruși care intră în țară de când Moscova a ridicat restricțiile legate de Covid-19, în luna iulie, mulți dintre ei având vize eliberate de alte state membre ale UE, în condițiile în care libertatea de mișcare în spațiul Schengen permite călătoriile fără pașapoarte și fără controale la frontiere.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!