Depozite versus fonduri de investiții. Cât pierd, de fapt, europenii care „joacă la sigur”?

• Un studiu recent realizat de departamentul de cercetare al ING pune cifre exacte pe o întrebare pe care mulți români și-o pun când vine vorba de economii: merită să ții banii într-un depozit bancar sau riști mai mult, dar câștigi mai mult, dacă investești?
• Concluzia economiștilor ING este tranșantă. Dacă gospodăriile din zona euro ar fi mutat, începând din 2002, doar un sfert din sumele depuse în depozite către fonduri de investiții, averea lor colectivă ar fi fost astăzi mai mare cu circa 1,17 trilioane de euro, echivalentul a 7,4% din PIB-ul întregii zone euro.
• Iar dacă banii ar fi mers spre acțiuni listate în loc de fonduri, diferența ar fi și mai mare: 2,79 trilioane de euro, adică aproape 18% din PIB.

Cu alte cuvinte: prudența excesivă are un cost, iar acest cost, calculat pe două decenii, se ridică la trilioane de euro la nivel european.

De ce europenii preferă totuși depozitele?

Comportamentul de economisire a devenit chiar mai conservator după pandemie, nu mai puțin. Potrivit datelor ING, gospodăriile din zona euro pun deoparte în prezent aproximativ 6% din venitul disponibil, aproape dublu față de rata de economisire din Statele Unite și peste nivelurile din perioada pre-pandemică.

Diferența majoră față de piața americană nu stă însă în cât economisesc europenii, ci în ce fac cu banii puși deoparte. În SUA, valoarea activelor deținute sub formă de investiții este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a depozitelor bancare. În zona euro, raportul este practic inversat: depozitele domină.

Există, desigur, și nuanțe regionale. Germania și Franța rămân campioanele economisirii “clasice”, în timp ce spaniolii și italienii pun deoparte proporțional mai puțin. Studiul ING leagă acest comportament și de un factor structural important: gradul de îngrijorare al populației privind veniturile de la pensie, care influențează direct înclinația spre economisire.

Un semnal de schimbare, totuși

Vestea bună pentru piețele de capital europene este că tendința pare să se inverseze. Din 2025, pentru prima dată, gospodăriile din zona euro alocă mai mulți bani acțiunilor, obligațiunilor și fondurilor de investiții decât depozitelor bancare clasice.

Ponderea depozitelor în activele lichide ale populației a scăzut de la 67% în 2019 la 62% în 2025, cel mai scăzut nivel din 2008 încoace. În paralel, fondurile de investiții și ETF-urile au ajuns să reprezinte 23% din activele gospodăriilor, maximul ultimilor 25 de ani. Un ETF (în engleză, Exchange Traded Fund) înseamnă un fond de investiții tranzacționat la bursă, adică un coș care conține mai multe active financiare (cum ar fi acțiuni, obligațiuni sau mărfuri).

Jumătate dintre cei care au deja economii spun că investesc activ, iar alți 30% iau în calcul să facă acest pas în viitorul apropiat. Generațiile tinere se dovedesc, previzibil, mult mai deschise către piețele de capital decât cele mai în vârstă.

Ce spune economista-șefă ING despre frica de a investi?

Marieke Blom, Chief Economist și Global Head of Research la ING și autoarea studiului, subliniază că diferențele dintre țări nu țin neapărat de cultură, ci de modul în care sunt construite sistemele de economisire și de stimulentele instituționale oferite populației. Ca exemple de succes, ea citează Suedia, Danemarca și Țările de Jos, dar și sistemul american de pensii private 401(k), cazuri în care politicile publice și angajatorii au reușit să atragă populația masiv către piețele de capital.

Rămâne totuși un obstacol psihologic important: aproape jumătate dintre respondenți (42%) asociază investițiile cu jocurile de noroc. Blom consideră că principiile investiției pe termen lung, caracterizate prin diversificare, orizont lung de timp, tranzacționare redusă, sunt simple în teorie, dar greu de aplicat în practică, chiar și de investitori cu experiență, care tind să vândă în perioadele de scădere a piețelor și să prefere activele familiare, apropiate de piața locală.

Ce înseamnă asta pentru România?

Datele se referă la zona euro, dar tiparul descris (economisire predominant conservatoare, aversiune ridicată la risc, educație financiară insuficientă) este relevant și pentru piața locală, unde depozitele bancare rămân, la fel, principalul vehicul de economisire pentru majoritatea populației.

Pe măsură ce piețele de capital devin mai accesibile prin platforme digitale și fonduri cu comisioane reduse, întrebarea pe care o ridică studiul ING “cât costă, de fapt, prudența excesivă” devine din ce în ce mai actuală și dincolo de granițele zonei euro.