Trenurile își limitează viteza din cauza temperaturilor caniculare
Traficul feroviar din toată ţara se desfăşoară cu limitarea vitezei de circulaţie, din cauza temperaturilor de peste 40 de grade înregistrate în aer şi a celor de peste 50 de grade de la nivelul şinelor, informează Compania Naţională de Căi Ferate.
În intervalele orare în care temperatura în aer depăşeşte deja 35-37 de grade, viteza trenurilor se reduce cu 20-30 kilometri pe oră faţă de cea normală şi sunt posibile întârzieri, precizează CFR S.A.
“Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor.
CFR Călători recomandă pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale,
- să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
- să aibă medicația necesară în caz de nevoie;
- să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.”
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE sau să se adreseze personalului nostru din stații.