Deși a deținut statutul de pionierat, Suedia pierde teren în cursa pentru egalitate de gen

, , ,
Autor:    -  
businesswoman, supervisors, boss
Fotografie de geralt pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Considerată deschizătoare de drumuri în această privință, Suedia pare să piardă teren în cursa pentru egalitate de gen, în condițiile în care marile companii suedeze nu au reușit încă să asigure acces echitabil femeilor în cadrul organismelor de conducere, potrivit lui Fredrik Ekström, care conduce birourile din Stockholm ale bursei de valori Nasdaq, citat de Bloomberg.

La cincisprezece ani după ce guvernul a stabilit, pentru prima oară, ca o cotă de 40% din consiliile de conducere ale marilor companii să fie dedicată femeilor, acest obiectiv încă nu a fost atins în Suedia.

În ultimii 10 ani, evoluția a fost ”bună”, a spus Ekström în cadrul unui webcast susținut de Nasdaq și organizația Swedish House of Finance, de pe lângă Universitatea de Studii Economice din Stockholm. Totuși, în ultima vreme, progresul a încetinit, iar anul trecut ”a fost chiar inversat în unele domenii”, potrivit lui Ekström.

Până în prezent, Suedia nu a impus prin lege promovarea femeilor în eșaloanele de vârf din cadrul companiilor, lăsând această obligație la nivelul unei recomandări. Franța și Norvegia, în schimb, au impus corporațiilor o cotă de 40% dedicată femeilor.

Liderii politici de la Stockholm au amenințat în mai multe rânduri că vor promova legi coercitive în acest sens, însă evoluțiile din cadrul companiilor au arătat că promovarea femeilor în poziții de vârf poate fi făcută și doar prin discurs public și presiuni morale, la nivelul societății. Codul de guvernanță corporativă din Suedia vorbește despre necesitatea depunerii de eforturi de către companii, pentru stabilirea unui echilibru de gen la nivel de consiliu de conducere.

Companiile tranzacționate la Nasdaq în Stockholm sunt de acord că este încă destul loc de îmbunătățiri, sub acest aspect.

”Din păcate, cred că Suedia nu a făcut atât de multe pe cât avem impresia că am fi făcut”, a declarat Selina Millstam, vice-președinte și Head of Talent la gigantul IT&C Ericsson. ”Încă ne chinuim să ne actualizăm politicile, să actualizăm consecințele lor asupra societății noastre și să actualizăm, în general, culturile organizaționale în jurul conceptului necesar de incluziune, nu numai pentru femei, ci pentru toate minoritățile din Suedia.”

Maria Hamstedt, director pentru incluziune și diversitate în cadrul companiei SEB AB, spune că una este să numești niște femei în funcții de conducere, dar cu totul alta este ca mediul din cadrul organizațiilor să le facă să se simtă cu adevărat membre cu drepturi depline în forurile conducătoare.

”Nu sunt foarte convinsă că Suedia este atât de avansată pe cât vrea să pară, atunci când vine vorba de incluziunea reală a femeilor”, spune ea.

Totuși, exemplul Suediei este susținut ca model chiar de către șefa lui Fredrik Ekström. Adena Friedman, CEO al Nasdaq, a declarat că propunerea operatorului american al pieței de capital de a solicita un plus de diversitate în companie este inspirată și explicată tocmai de modelul de abordare suedez.

”În SUA, lecțiile pe care ni le-a predat Suedia sunt foarte valoroase și încercăm să le aplicăm la Nasdaq. Până la o cotă de 40% este un drum destul de lung, iar SUA sunt mult mai în urmă”, a adăugat Friedman.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!