Din lac în puț | UE se confruntă cu o ”dependență geostrategică”, pe fondul tranziției energetice

, , ,
Autor:    -  
A rechargeable battery for the electric scooter Kumpan 54 Iconic being swapped out. It runs on Lithium-Ion, achieves 54 km of range and can also be used as energy storage.
Fotografie de Kumpan Electric pe Unsplash

Timp de citire: 4 minute

50 de eurodeputați aparținând grupului de centru-dreapta al Popularilor Europeni au transmis Comisiei Europene o scrisoare în care își exprimă îngrijorarea cu privire la tranziția spre mobilitatea electrică, o mișcare strategică despre care se tem că ar putea să lase Europa dependentă de terțe țări, în căutarea prețioaselor materii prime esențiale în această industrie, notează Euractiv.com, care a consultat textul scrisorii.

Într-o interpelare scrisă adresată Comisiei Europene, europarlamentarii PPE fac referire la un studiu al universității belgiene din Leuven, care vorbește despre necesitatea consolidării investițiilor în operațiunile miniere europene, în vederea prevenirii instalării unei dependențe a UE de parteneri terți de pe alte continente.

Studiul arată că, în absența unor noi investiții în mine și rafinării pe teritoriul său, Europa va rămâne dependentă de importurile de materii prime esențiale, printre care litiu, nichel și cobalt, precum și de așa-numitele ”pământuri rare”.

”Studiul concluzionează că este posibilă apariția de blocaje în cazul acestor materii prime, precum și pentru cupru, fără creșterea investițiilor globale în industria de minerit, blocaje care se vor manifesta la nivel global cel puțin până în 2030, iar, în unele cazuri chiar până în 2040”, se arată în textul eurodeputaților.

Semnatarii scrisorii doresc răspunsuri concrete de la Comisie cu privire la schimbările pe care le va produce trecerea spre electromobilitatea asupra ”dependenței geostrategice” a UE, ridicând totodată și problema legăturii dintre disponibilitatea scăzută a materiilor prime și prețul vehiculelor electrice.

De asemenea, europarlamentarii solicită Comisiei să realizeze o ”analiză detaliată” a posibilelor noi dependențe care decurg din pachetele legislative ”verzi” și oferirea de detalii concrete despre modul în care Comisia intenționează să reducă aceste dependențe.

Printre semnatarii interpelării scrise se numără și europarlamentarii germani Markus Pieper și Jens Gieseke, raportorul Parlamentului European pentru Directiva privind energia regenerabilă, respectiv raportorul alternativ pentru standardele UE privind emisiile de CO2 pentru mașini și camionete noi.

Scrisoarea a fost inițiată de eurodeputata austriacă Barbara Thaler.

”Dacă vom continua să insistăm politic pe electrificarea completă a transportului individual și să nu permitem nicio concurență între combustibilii alternativi, printre care e-combustibilii și bio-combustibilii, atunci toate promisiunile făcute cu privire la politica europeană în privința materiilor prime vor rămâne doar vorbe în vânt. Europa trebuie să-și reducă dependența de materiile prime, nu să o relocalizeze”, a declarat ea pentru Euractiv.com.

Declarația sa și-a găsit ecou în industria biocombustibililor, care a evidențiat potențialul Europei de producție a acestui tip de combustibili pe plan intern. Biodiesel-ul este ”o soluție produsă local și utilizată tot la nivel local pentru decarbonizarea sectorului transporturilor”, iar aceasta poate contribui la dezvoltarea economică a zonelor rurale, a declarat André Paula Santos, director pentru afaceri publice al Consiliului European pentru Biodiesel.

Conform normelor UE, Comisia Europeană este obligată să răspundă tuturor acestor solicitări și interpelări scrise pe care le primește, în termen de 6 săptămâni de la primirea lor.

”Dependența geostrategică” a Europei, în cifre

Preocupările eurodeputaților au fost menționate și într-un studiu recent semnat de șeful gigantului minier Rio Tinto, Sinead Kaufman, care atrăgea atenția asupra faptului că lipsa de resurse primare a Europei lasă continentul într-o ”poziție vulnerabilă”.

”Fără o ameliorare a aprovizionării cu materii prime din surse regionale, Europa se confruntă o criză a aprovizionării care pune industria europeană într-un potențial dezavantaj”, a scris ea.

Industria europeană a construcției de automobile este unul dintre sectoarele care se evidențiază drept deosebit de sensibile la acest tip de influențe negative.

”Trebuie făcut mai mult pentru a încuraja noile proiecte miniere, având în vedere faptul că pentru a identifica și dezvolta noi zăcăminte este nevoie de mulți ani, de investiții de capital inițiale semnificative și de implicarea continuă a comunității”, a concluzionat Kaufman.

Pentru a reduce emisiile provenite din transportul rutier, instituțiile UE au convenit să interzică vânzarea de autoturisme și camionete noi propulsate de motoare cu combustie începând cu 2035, o decizie care ar putea să supraalimenteze tendința deja în creștere a utilizării vehiculelor electrice.

Creșterea numărului de mașini, biciclete, scutere și trotinete electrice va duce la creșterea dependenței Europei de baterii pentru e-mobilitatea în sectorul mobilității individuale.

În mod cumulat, China, Japonia și Coreea de Sud sunt cei mai mari producători de baterii din lume, așa încât Asia este polul global al producției acestor componente esențiale pentru electrificarea transportului. America de Nord este al doilea mare producător global, iar Europa ocupă abia locul al treilea.

Bateriile din generația actuală necesită materii prime cu disponibilitate foarte limitată în Europa, cum ar fi cobaltul, litiul și nichelul. Prin urmare, în mare parte, UE se bazează pe importurile de materii prime din această categorie din țări terțe.

Aproximativ 65% din cobaltul de pe piața mondială este extras în mine din Republica Democrată Congo, iar majoritatea minelor de litiu sunt în America de Sud. Totodată, Asia se poate lăuda cu cele mai mari depozite de nichel.

UE a încercat să facă pași în reducerea acestor dependențe, prin deschiderea de mine noi, însă comunitățile locale au fost deseori critice și temătoare cu privire la impactul unor astfel de operațiuni asupra mediului înconjurător. Așa stând lucrurile, UE a căutat să își asigure o parte din materiile prime din țările din imediata vecinătate, precum Serbia și Ucraina.

O altă soluție pentru a diminua dependența UE de țările terțe este asigurarea faptului că materiile prime importate sunt păstrate în interiorul granițelor UE.

De pildă, proiectul de regulament european privind bateriile stabilește obiective obligatorii pentru recuperarea și reutilizarea materiilor prime, cu speranța că o mare parte a cererii ar putea fi satisfăcută prin reciclare, mai degrabă decât prin extracția și rafinarea unor noi cantități de metale.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!