Doi jurnaliști câștigă Premiul Nobel pentru Pace

,
Autor:    -  
Ressa Muratov 3 2 992x656
foto: nobelprize.org

Timp de citire: < 1 minut

Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2021 a fost atribuit jurnaliştilor Maria Ressa din Filipine şi Dmitri Muratov din Rusia pentru ‘lupta lor curajoasă’ în favoarea libertăţii de exprimare, a anunţat vineri Comitetul Nobel norvegian.

Este primul Nobel pentru Pace acordat unor jurnaliști din 1935, de când germanul Carl von Ossietzky a fost recompensat pentru dezvăluirea programului secret de rearmare postbelică a țării sale.

‘Doamna Ressa şi domnul Muratov primesc Premiul Nobel pentru pace pentru lupta lor curajoasă pentru libertatea de exprimare în Filipine şi Rusia’, a declarat preşedinta Comitetului, Berit Reiss-Andersen, într-o conferinţă de presă la Oslo.

„Jurnalismul liber, independent și bazat pe fapte servește la protejarea împotriva abuzului de putere, a minciunilor și a propagandei de război”, a spus Reiss-Andersen.

‘În acelaşi timp, ei sunt reprezentanţi ai tuturor jurnaliştilor care susţin acest ideal într-o lume în care democraţia şi libertatea presei se confruntă cu condiţii din ce în ce mai potrivnice’, a adăugat ea, citată de Reuters.

Cei doi au fost selectaţi din 329 de candidaţi. Premiul va fi decernat în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la data de 10 decembrie.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!