După cinci luni de interdicție, primul zbor extern a aterizat la Melbourne
Melbourne, al doilea cel mai mare oraș din Australia, după Sydney, a primit astăzi primul zbor internațional de pasageri în ultimele cinci luni. Noua strategie a autorităților statului australian Victoria în privința stopării răspândirii SARS-CoV-2 prevede un sistem revizuit de carantinare în hoteluri, care va fi astfel testat, înainte de a fi utilizat pe scară largă, scrie Reuters.
Din martie, Australia și-a închis frontierele pentru cetățenii străini, dar aeroporturile care deservesc Melbourne, capitala statului Victoria, au încetat să mai accepte sosiri externe la sfârșitul lunii iunie, după izbucnirea unui focar de COVID-19, început la două hoteluri care primeau cetățeni veniți în oraș și care intrau direct în carantină. Focarul s-a extins, iar mai bine de 20.000 de infecții au fost înregistrate în statul Victoria, după ce personalul hotelului a contractat virusul de la persoanele care se întorceau din străinătate.
Focarul a fost în mare parte pus pe seama eșecurilor hotelierilor de a respecta protocoalele stricte. Autoritățile statului au declarat că ofițerii de poliție vor aplica de acum standarde și mai stricte și vor veghea la respectarea lor.
Noul sistem de carantinare îi va găzdui pe australienii care sosesc printr-un zbor de Sri Lanka, acestora urmând să nu li se mai permită părăsirea camerelor de hotel până la expirarea carantinei. Sistemul este similar cu modelul folosit în Sydney, capitala New South Wales, cel mai mare stat australian, care a găzduit mii de oameni care se întorc pe teritoriul australian, fără să se înregistreze izbucnirea vreunui focar.
De altfel, în New South Wales a fost înregistrată doar o singură infecție locală în ultima lună, ceea ce a determinat relaxarea treptată a celor mai multe restricții de distanțare socială.
De luni, denumită de guvernul statului ”ziua libertății”, aproape toate locurile publice au voie să primească o persoană la fiecare 2 metri pătrați, după ce anterior regulile prevedeau o suprafață de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană. De asemenea, nu va exista o limită a numărului de persoane care participă la nunți și înmormântări.
Statul Australia de Vest a anunțat că de marți va elimina restricțiile impuse persoanelor care sosesc din statele Victoria și New South Wales. Prin această mișcare se vor redeschide aproape toate granițele interne ale Australiei, un impuls pentru operatorii de turism intern și pentru companiile aeriene australiene, precum Qantas și Virgin Australia.
Australia a raportat aproximativ 28.000 de cazuri de COVID-19 și 908 de decese de când a început pandemia. Doar 44 de cazuri active există acum în țară, cele mai multe fiind în carantină hotelieră.









