După doar 3 zile în zona euro, croații își strigă nemulțumirea: prețurile au crescut ”nejustificat”
Au trecut doar trei zile întregi de la adoptarea monedei euro de către Croația, iar locuitorii țării s-au trezit peste noapte cu prețurile crescute, ceea ce a stârnit nu doar furia cetățenilor, ci și pe cea a grupurilor de protecție a consumatorilor și a guvernului, scrie publicația Euractiv.com.
Despre creșterile de prețuri din cele trei zile scurse din noul an, croații cred că au fost determinate exclusiv de trecerea la moneda unică europeană. Reprezentanții guvernului de la Zagreb au catalogat fenomenul drept ”o perfidă exploatare pentru profituri necinstite”.
Croația a devenit cel de-al 20-lea membru al zonei euro la 1 ianuarie 2023, ocazie cu care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vizitat Zagrebul chiar duminică, în prima zi a noului an.
Începând de marți, mai mulți cetățeni au raportat creșteri ale prețurilor la comercianții cu amănuntul și la furnizorii de servicii, în ciuda asigurărilor anterioare din partea guvernului și a băncii centrale că nu va exista nicio rotunjire în sus a prețurilor în momentul echivalării acestora în moneda euro.
Ministrul Economiei, Davor Filipović, a cerut marți o întâlnire urgentă cu marii retaileri pentru a discuta pe tema creșterii prețurilor.
El a declarat presei că
”… lanțurile de retail au crescut prețurile în fiecare lună, iar acum, după adoptarea euro, o fac din nou și încearcă să îi înșele pe cetățeni. Dar asta nu le va merge!”
Într-o postare ulterioară pe Twitter, Filipović a detaliat că
”… toate opțiunile sunt pe masă, de la liste negre până la înghețarea prețurilor pentru o gamă largă de produse. Cetăţenii croaţi şi guvernul cer o scădere a preţurilor.”
Sectorul comerțului cu amănuntul din cadrul Asociației Patronale din Croația a ripostat, transmițându-și ”neplăcuta surprindere și șocul la aflarea amenințărilor” făcute de ministrul Economiei.
Inspectoratul de stat a înregistrat 1.738 de încălcări ale legii privind adoptarea euro, a transmis marți publicația locală Index.hr.
Ana Knežević, reprezentantă a unei organizații croate de protecție a consumatorilor, a declarat că cetățenii sunt ”furioși și dezamăgiți, mai ales pentru că am avut o criză anul trecut, cauzată de creșterile de prețuri”.
”Tot timpul ni s-a spus că adoptarea monedei euro nu va duce la prețuri mai mari”, a declarat ea la sfârșitul lunii decembrie, cu atât mai mult cu cât creșterile de prețuri erau deja la ordinea zilei.