După ziua liberă de 1 Iunie, vine Ziua Învățătorului. Atenție! Elevii nu fac cursuri vineri
Copyright foto: contactati info@afaceri.news
Timp de citire: < 1 minut
Elevii și cadrele didactice nu vor face cursuri vineri, de Ziua Învățătorului, zi nelucrătoare prevăzută în Contractul colectiv de muncă din sistemul de învățământ.
Data de 5 iunie este declarată oficial Ziua Învățătorului prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007.
Este data de naștere a marelui dascăl Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc.
După atâtea zile libere, 1 Iunie fiind Ziua Copilului care în acest an a coincis cu a doua zi de Rusalii, tot zi liberă legal, vacanța de vară nu este departe și va începe vineri, 19 iunie.









