Economia Rinului este afectată de topirea ghețarilor din Alpi

Regiunea Rinului din Germania a avut parte de o avanpremieră a lucrurilor care vor urma în timpul secetei din vara anului 2018. Și nu aratau bine. În toamna anului 2018, malurile râului Rin din apropierea orașului Köln semănau cu un deșert de piatră. Apa se retrăsese, forțând barjele să își reducă încărcătura sau să rămână în port cu totul. Benzinăriile au început să rămână fără combustibil, deoarece cisternele nu mai puteau naviga în sus și în jos pe râu, potrivit Euractiv.

Vinovatul: seceta și căldura, care au făcut ca cea mai importantă cale navigabilă interioară din Europa să se usuce.

Cu toate acestea, situația, oricât de gravă ar fi fost, ar fi putut fi mult mai gravă fără apa suplimentară provenită din topirea ghețarilor din Alpi.

Dar ce se va întâmpla când ghețarii vor dispărea?

În vremuri normale, proporția de apă de origine glaciară în Rin este de obicei scăzută, de aproximativ 1%. În august 2018, cifra s-a apropiat de 15% din cauza valului de căldură, explică Jörg Belz, om de știință la Institutul Federal de Hidrologie din Koblenz.

Fără topirea ghețarilor, spune el, nivelul apei ar fi fost cu 30 de centimetri mai mic în apropiere de Köln.

Dacă acest lucru s-ar întâmpla, pagubele economice ar putea fi uriașe.

Aproximativ 80% din traficul de marfă pe căile navigabile interioare din Germania se desfășoară de-a lungul Rinului, cu 182,5 milioane de tone de mărfuri transportate în fiecare an. Pe Rinul Inferior, aproape 200.000 de barje urcă și coboară râul anual, adică aproximativ 550 pe zi.

Până în prezent, industriile de pe Rin s-au bazat pe fluviu ca rută de transport pentru aprovizionarea lor, dar în curând ar putea fi nevoite să își schimbe planurile.

Potrivit Institutului Federal de Hidrologie, secetele extreme precum cea care a lovit Germania în 2018 apar de obicei la fiecare 20 până la 60 de ani. Până la sfârșitul secolului, acestea ar putea avea loc la fiecare 5 până la 15 ani.

Impactul asupra capacității de transport a Rinului va fi inițial limitat – cu aproximativ 10% mai puțin până în 2050. Acest lucru se datorează faptului că se așteaptă ca apa de topire a ghețarilor să compenseze parțial consecințele secetei și ale căldurii.

Dar lucrurile riscă să se înrăutățească mult după aceea, când ghețarii se vor topi complet. Până în 2100, până la 90% din ghețarii alpini ar putea dispărea, provocând o scădere a capacității de transport a Rinului de aproape 25%, potrivit Institutului Federal de Hidrologie.

Industriile situate de-a lungul Rinului vor trebui să se adapteze la fluctuațiile nivelului apei, ceea ce va face ca transportul în timpul verii să fie probabil mai scump, deoarece navele vor fi nevoite să călătorească cu încărcături reduse.

Unele, cum ar fi gigantul german BASF din industria chimică, au luat măsuri drastice și au botezat recent o navă capabilă să navigheze în ape joase, pentru a-și menține activitatea.

Într-un fel sau altul, o lecție a secetei din 2018 este clară: va urma cu siguranță o creștere a blocajelor de livrare și a costurilor de transport.

Încălzirea atinge 2°C în Alpi

Originile problemelor Rinului se găsesc în amonte, în Alpi.

La sfârșitul lunii mai 2023, la Zugspitze începe sezonul estival: soarele este orbitor, iar pe munte se ridică sporadic fire de ceață. Drumeții și turiștii se înghesuie la telecabina care duce spre vârful situat la 2.962 de metri deasupra nivelului mării.

Aici, chiar sub cel mai înalt munte din Germania, se află unul dintre ultimii patru ghețari ai țării, Nördlicher Schneeferner.

“În 10-15 ani, probabil că va fi dispărut”, spune Laura Schmidt, geograf și purtător de cuvânt al stațiunii de cercetare Schneefernerhaus. La mijlocul secolului al XIX-lea, întregul Zugspitzplatt era încă glaciar, spune ea.

Astăzi, nu a mai rămas aproape nimic din el. De fapt, atât de multă gheață s-a topit în ultimii ani, încât Südlicher Schneeferner nu mai este considerat un ghețar din 2022.

O soartă similară îi așteaptă și pe ceilalți ghețari germani de pe Zugspitze și din Alpii Berchtesgaden.

Harald Kunstmann, director adjunct la Campusul alpin al Institutului de Tehnologie Karlsruhe (KIT) din Garmisch-Partenkirchen, lucrează la doar câțiva kilometri de Zugspitze.

Împreună cu echipa sa, el calculează scenarii climatice viitoare pentru Alpi. Luând în considerare creșterea gazelor cu efect de seră, ei fac previziuni privind temperaturile, precipitațiile, sistemele eoliene și echilibrul apei.

Kunstmann prezintă una dintre cele mai recente simulări ale lor, o hartă interactivă a zonei. Cu cât se merge mai departe în viitor, cu atât mai mult harta devine roșie, o indicație a încălzirii rapide a regiunii în comparație cu temperaturile medii din 1991. De asemenea, roșul devine din ce în ce mai întunecat în timp, indicând o creștere generală a temperaturilor.

Îngrijorător este faptul că creșterea temperaturii medii devine mai mare odată cu altitudinea.

“Noi numim această încălzire dependentă de altitudine”, spune Kunstmann.

În Alpi, temperaturile medii sunt deja cu 2°C mai ridicate decât în perioada preindustrială, cu mult peste creșterea de 1,2°C a temperaturilor medii observată pe glob. Și pentru că ghețarii se formează la altitudine mare, acest fenomen accelerează topirea lor.

Simularea lui Kunstmann prevede, de asemenea, schimbări în ceea ce privește precipitațiile, cu mai multă ploaie decât zăpadă, ceea ce va crește riscul de inundații în timpul lunilor de iarnă, iar secetele mai frecvente în timpul verii vor duce la scăderea nivelului apei în Rin.

Christoph Mayer, un glaciolog, spune că situația scapă de sub control.

“Am trecut de la o fază de pierdere moderată la una de accelerare”, spune el din biroul său din Munchen, de la Academia Bavareză de Științe.

Potrivit proiecțiilor lui Mayer, până la 90% din ghețarii alpini vor dispărea până în 2100, în ritmul actual. Și asta nu înseamnă că încălzirea se va opri în 2100, adaugă el. “Bineînțeles că va continua”.