Economisirea, un motor pe cât de puternic pe atât de incert pentru relansare în Europa


Autor:    -  
euro, euro sign, characters
Fotografie de moritz320 pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Miliarde de euro acumulate sub formă de economii de unele gospodării europene în timpul carantinei constituie o posibilă mană cerească pentru a ajuta economia să depăşească criza sanitară, cu condiţia ca aceia care au făcut economii să fie dispuşi să consume sau să investească mai mult, transmite AFP, citat de AGERPRES.

Odată cu închiderea magazinelor, restaurantelor, creşelor precum şi după anularea vacanţelor în numeroase ţări, mulţi consumatori europeni nu au altă alegere decât să ţină banii “la ciorap” în perioada izolării. Cu siguranţă unele dintre gospodării au suferit o diminuare a veniturilor, în special cele care au fost lovite de şomajul parţial sau chiar şomajul complet.

Însă la nivel general, consumul gospodăriilor “a scăzut mai mult decât veniturile lor în ultimele două luni. A avut loc o economisire forţată, care s-a acumulat”, a explicat recent, guvernatorul Băncii Franţei, François Villeroy de Galhau. Această economisire forţată s-a adăugat unei alte economisiri, de data aceasta voluntară, plasată în rezerve de unele gospodării îngrijorate. “Chestiunea prioritară în rândul gospodăriilor este încrederea pentru ca gospodăriile să transforme aceste economii acumulate în consum şi deci în creştere”, a spus François Villeroy de Galhau, care a evaluat la aproximativ 60 de miliarde de euro economiile acumulate în Franţa în perioada carantinei.

În Germania, “o rată de economisire care să ajungă la 15% în al doilea trimestru nu mi se pare ceva nerealist”, a afirmat economistul băncii Commerzbank, Jorg Kramer. Potrivit calculelor sale, aceasta ar reprezenta aproximativ 30 de miliarde de euro economisite în plus în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu ultimul trimestru din 2019, când rata de economisire a fost de aproximativ 11%.

La scara Uniunii Europene, grupul german de asigurări Allianz estimează să surplusul de economii provocat de izolare ar putea să atingă suma colosală de 1.300 miliarde de euro în al doilea trimestru.

Consumată sau investită, această mană ar fi de natură să dea un impuls relansării economice în lunile următoare.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!