Euro 200 | Până când pot elevii și studenții depune cereri pentru achiziţia de calculatoare?
Elevii si studenţii au termen până la data de 15 iunie pentru depunerea cererilor şi dosarelor cu actele doveditoare pentru a participa la programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare.
Conform Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3.851/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 559 din 31 mai 2021, în acest an, bonurile de achiziţionare vor fi distribuite în perioada 20 august -27 august, iar cumpărarea propriu-zisă va fi în perioada 20 august – 15 octombrie, informează adevarul.ro.
În data de 9 iulie se va afişa pe website-ul dedicat programului lista cu beneficiarii ajutorului de stat, iar în perioada 9 – 13 iulie se vor putea depune contestaţiile.









