”Ferește-te de vremuri interesante!” | 5 războaie care ar putea izbucni în următorii 5 ani. Și un bonus

Jurnalistul și istoricul Garrett M. Graff a analizat mutațiile geopolitice din ultimii ani, concentrându-se pe cele mai ”fierbinți” zone ale planetei din perspectiva posibilității izbucnirii unui război de proporții, pe fondul unor tensiuni deja existente. ”Probabilitatea izbucnirii unor noi conflicte globale este mai mare decât credeți”, scrie el în preambulul amplei sale analize publicate de POLITICO.

*****

Zi după zi, trenul acela albastru cu auriu – ”Yantar” îi spune – pleacă din Moscova într-un voiaj lung de 1.285 de kilometri către Kaliningrad, exclava rusă cu o populație de jumătate de milion de locuitori situată pe malul Mării Baltice, între Lituania și Polonia.

Însă vineri, pe 19 martie 2027, se ia brusc curentul într-o zonă întinsă din estul Lituaniei, iar trenul se oprește cu o oră înainte de granița cu Kaliningradul.

La început, pasagerii nici nu bagă de seamă că trenul s-a oprit sau că s-a întrerupt curentul – se mai întâmplă. Dar, pe măsură ce trec orele, nedumerirea crește tot mai mult.

Seara, controlorii trec dintr-un vagon în altul și le explică oamenilor că nu se știe când va fi restabilită alimentarea cu energie electrică și că, întrucât pasagerii cu cetățenie rusă nu au vize pentru a intra în Spațiul Schengen, din care face parte Lituania, nu li se poate permite să coboare din tren.

Telefoanele mobile încă mai au ceva baterie și funcționează, iar rușii îngrijorați și flămânzi încep să pună texte și clipuri pe TikTok; unul dintre ei susține că o bătrânică de 82 de ani are o urgență medicală.

Pe la miezul nopții, guvernatorul din Kaliningrad anunță că trimite un contingent de poliție de frontieră în Lituania pentru a le furniza oamenilor alimente și provizii.

Convoiul de vehicule de poliție inscripționate regulamentar trece cu viteză printr-un punct de trecere a frontierei abia păzit și coboară pe autostrada A7; ulterior, serviciile de informații americane aveau să evalueze că cea mai mare parte a forțelor ruse era formată din veterani ai forțelor speciale, căliți pe frontul războiului din Ucraina, dar purtând uniforme ale Poliției de Frontieră.

Poliția lituaniană și câteva unități ale armatei însoțesc de la distanță convoiul rușilor, care ajunge lângă tren și începe să descarce alimentele și apa.

La Vilnius, un centru al operațiunilor pentru situații de urgență suspectează că întreruperea curentului electric provine dintr-un atac cibernetic originar din Rusia. Ofițerii de serviciu îl trezesc pe premier și pe ministrul Apărării. Se inițiază apeluri telefonice între Vilnius și Kaliningrad și, mai târziu, și către Moscova. Autoritățile ruse insistă că doar își protejează propriii cetățeni și contribuie la păstrarea suveranității lituaniene, asigurându-se că pasagerii ruși nu coboară din tren.

Se face deja sâmbătă dimineața.

Trenul este înconjurat, în cercuri concentrice, de forțele ruse și de armata și poliția lituaniană.

În jurul prânzului, se aud șase împușcături. Trei polițiști ruși cad, doi dintre ei mor pe loc, al treilea este rănit. Este rănit și un polițist lituanian.

Martori lituanieni susțin că împușcăturile au venit din tren. Nici nu mai contează prea mult, pentru că situația se agravează oricum.

După mai puțin de o oră, Kremlin-ul anunță că trimite trupe în Lituania pentru a securiza și a evacua trenul, iar după încă 20 de minute, o coloană de blindate trece granița dinspre Kaliningrad – o coloană atât de mare și de bine înarmată și echipată, încât nimeni nu e atât de naiv să creadă că ar fi putut fi organizată în doar câteva ore.

La Moscova, Vladimir Putin emite o declarație în care explică faptul că totul este doar o operațiune de salvare, nici pomeneală de vreo invazie, cum se smiorcăie lituanienii.

Ministrul Apărării de la Vilnius dă repede un telefon panicat la sediul NATO din Bruxelles, în timp ce premierul îl sună, la fel de panicat, pe președinte american Donald Trump, la Mar-a-Lago.

În fiecare apel, mesajul este scurt și simplu: ”AJUTOR!”

*****

Deocamdată, scenariul de mai sus este unul fictiv, deși pare foarte plauzibil. Dacă îi vom întreba pe cei care se ocupă cu atenție de posibilele conflicte care ar putea evolua în războaie adevărate în următorii cinci ani, aproape toți experții vor menționa Țările Baltice – Estonia, Letonia și Lituania, care s-au separat de Uniunea Sovietică după căderea Zidului Berlinului, o regiune care îi face de multă vreme cu ochiul lui Vladimir Putin.

Dar nu este singurul punct fierbinte.

Anul acesta au izbucnit deja două dintre cele mai urmărite potențiale conflicte din lume. În mai, au început să zboare rachete peste granița dintre India și Pakistan. Apoi, în iunie, Israelul a intrat în război cu Iranul din cauza programului nuclear al Teheranului. În timp ce conflictul dintre India și Pakistan s-a încheiat rapid, rezultatele strategice ale succesului tactic imediat al Israelului în Iran rămân o întrebare fără un răspuns clar.

În această vară s-au împlinit 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și, deși un conflict de o asemenea amploare poate părea îndepărtat, realitatea este că, zi după zi după zi, lumea se află tot mai aproape decât s-ar putea crede de un conflict regional sau chiar global.

Apariția unor noi tehnologii disruptive și a unor avantaje asimetrice, precum armele autonome și dronele, crește probabilitatea ca anii următori să fie mai instabili, în niște feluri care nici măcar nu fuseseră luate în considerare în trecut.

Analiza recentelor analize și rapoarte ale serviciilor de informații americane, precum și o serie de interviuri cu experți în geopolitică arată limpede că, pe lângă Orientul Mijlociu, există cinci conflicte de mare amploare și risc ridicat care ar putea izbucni în următorii cinci ani, toate având consecințe profunde și grave din punct de vedere militar, economic sau geopolitic.

Este vorba despre zone cu tensiuni ridicate, în care o incursiune militară, similară invadării Ucrainei de către Rusia, o escaladare în spirală sau chiar o simplă perioadă de 24 de ore nefaste, cu neînțelegeri, greșeli, accidente sau incidente militare ori banale erori de calcul ar putea duce la confruntări majore, pierderi masiv de vieți omenești și cataclisme de magnitudine globală.

Războiul este imprevizibil și, de obicei, mai greu de câștigat decât își imaginează la început cei care îl pornesc, dar acest amănunt a reprezentat rareori un factor de descurajare. Dimpotrivă, războiul a fost una dintre puținele activități umane constante și de neoprit încă din cele mai vechi timpuri, deși s-a dovedit adesea dezastruos atât pentru agresori, cât și pentru cei atacați.

Iată, mai jos, un scurt ghid al celor mai fierbinți regiuni ale lumii, locurile în care logica ilogică a războiului arată cea mai mare probabilitate ca acesta să apară în viitorul descris de următorii 5 ani.

India vs. Pakistan. Vechea gâlceavă a vecinilor nucleari

Scurt context

Vreme de nu mai mult de patru zile, la începutul lunii mai, părea că lumea se va confrunta cu unul dintre cele mai temute scenarii nucleare – un conflict grav între India și Pakistan, două țări cu arsenale nucleare care nu sunt – să spunem – controlate și securizate într-atât de riguros pe cât ar prefera experții în materie.

Tensiunile au escaladat în urma unui atac terorist de la sfârșitul lunii aprilie, petrecut în regiunea disputată, Jammu-Kashmir, administrată de India, care a condus la câteva zile cu schimburi de rachete non-nucleare care au vizat bazele militare de pe ambele părți ale frontierei.

Înainte de încetarea focului (care ar fi putut sau nu să fie impulsionată de Trump, așa cum președintele american nu încetează să evidențieze cu orice ocazie), acesta a fost cel mai grav conflict dintre cele două țări din ultimele decenii.

Disputele privind regiunile de frontieră ale celor două țări datează din momentul divizării inițiale a Indiei de către britanici, în 1947, în urma căreia a fost creată o India cu majoritate hindusă și un Pakistan cu majoritate musulmană, ambele noi state făcând parte din fostul imperiu colonial britanic. De atunci au avut loc numeroase conflicte, inclusiv războaie în toată regula, în 1965 și 1971, cel din urmă ducând la apariția unei noi ”linii de control” între Kashmirul indian și Kashmirul pakistanez.

Mai recent, cele două țări s-au luptat în 1999, dar, în general, au menținut pacea din 2003 până acum, deși luptele de intensitate redusă din zona de frontieră au provocat moartea câtorva zeci de persoane în acești ani. În toată perioada, India a continuat și continuă să se plângă – cu destule argumente valide – că Pakistanul susține activități teroriste pe teritoriul indian.

Miza

India și Pakistanul sunt – cel mai probabil – statele cel mai aproape de un schimb de arme nucleare de pe întreaga planetă.

Bulletin of the Atomic Scientists, un grup de experți care fixează și ”Ceasul Apocalipsei”, estimează că Pakistanul deține aproximativ 170 de arme nucleare. India, ce partea sa, ar putea să aibă aproximativ 180 de focoase.

Orice confruntare nucleară în Asia de Sud ar avea, desigur, consecințe globale enorme asupra mediului și economiei, chiar și dincolo de pierderile instantanee de vieți omenești, orașele devastate de deflagrația în sine și transporturile de aer și precipitații radioactive care ar urma să se răspândească în întreaga regiune.

Chiar dacă alte mari puteri, precum SUA și China, ar face cumva să se țină departe de gâlceava celor doi vecini, efectele ”iernii nucleare” în atmosfera terestră ar afecta dramatic producția de alimente în China vecină și chiar pe teritorii mai îndepărtate; de pildă, un studiu exact pe această temă, realizat de un grup de cercetători în 2019, a calculat că foametea rezultată ar afecta ”milioane — sau chiar miliarde de oameni”.

Argumente belicoase

Conflictul din mai a subliniat faptul că, odată ce conflictul începe, nu există multe opțiuni de escaladare pentru niciuna dintre părți înainte de a intra în zone de pericol real.

”De îndată ce începi să distrugi pe bune bazele militare ale celeilalte părți, începi să le degradezi rețelele de comandă și control, iar capacitatea lor de a calibra un răspuns va scădea”,

opinează Christopher Clary, membru non-rezident al Henry Stimson Center și fost director al Pentagonului pentru țările din Asia de Sud.

Șefii și experții serviciilor de informații sunt îngrijorați în mod special de situația dintre India și Pakistan, întrucât conflictul are fitilul scurt și destul de greu de înțeles din afară.

”Există un potențial clar ca conflictul să se aprindă brusc, în ciuda faptului că niciuna dintre părți nu dorește cu adevărat să intre într-un război; problema este că politica internă a ambelor părți le împinge să escaladeze conflictul, fiecare parte încercând să o stârnească pe cealaltă”,

spune Avril Haines, fosta șefă a comunității naționale de informații în mandatul fostului președinte Joe Biden.

Un aspect deosebit de îngrijorător este faptul că, potrivit evaluărilor actuale, doctrina militară pakistaneză are un prag scăzut de utilizare a forței nucleare împotriva Indiei — iar presiunile politice interne, combinate cu o relativă imaturitate a arsenalelor și doctrinelor militare de ambele părți, ar putea însemna că orice utilizare nucleară ar putea degenera într-o cursă pentru utilizarea cât mai rapidă a zeci sau sute de arme, rezultând în sute de atacuri nucleare în doar câteva zile de război.

Argumente pacifiste

Cel mai simplu argument este că, pur și simplu, este evident pentru toată lumea că un război pe scară largă între India și Pakistan ar fi dăunător pentru ambele țări, iar ele știu asta.

”Cel mai important factor care contribuie la pacea dintre India și Pakistan este faptul că ambele țări au alte priorități urgente – pentru India, este competiția strategică foarte acerbă cu China, precum și agenda de dezvoltare prin care India încearcă să se propulseze la statutul de țară cu venituri medii”,

spune Clary.

În ceea ce privește Pakistanul, el observă că țara se confruntă cu probleme făcute de grupări insurgente în regiunea Balocistan, precum și în zonele cu populație paștună de-a lungul frontierei cu Afganistanul.

”Sunt probleme grave, care necesită o atenție enormă”,

adaugă el.

China vs. Taiwan. Cea mai temută invazie

Scurt context

Când întrebi pe aproape oricine în legătură cu posibilele conflicte cu cele mai grave consecințe din anii următori, răspunsul va fi cvasi-unanim: Strâmtoarea Taiwan, acolo unde Xi Jinping, președintele Chinei, tânjește la cucerirea insulei Taiwan.

Lăsând la o parte faptul că insula nu a fost niciodată controlată, în toată istoria sa, de același guvern cu China continentală, Xi trebuie să admită tocmai ceea ce Putin observase în cazul Ucrainei: populația insulei se îndepărtează tot mai mult, ideologic și cultural, de China și de orice intenție de unire cu continentul.

Miza

Tot așa cum Țările Baltice ar putea foarte bine să reprezinte punctul fierbinte care ar pune la încercare NATO, Taiwanul este potențialul test decisiv pentru a afla cine va ține frâiele viitoarei ordini planetare a secolului XXI: Statele Unite sau China.

Deși nu sunt semnate tratate de apărare oficiale, SUA au afirmat de multă vreme că vor sprijini Taiwanul, dar mulți se îndoiesc de faptul că Trump ar fi la fel de dedicat cauzei taiwaneze cum au fost administrațiile anterioare.

Mai mult, jocurile de război simulate de mai multe grupuri de reflecție de la Washington au pus pe tapet dileme îngrijorătoare cu privire la intenția sau capacitatea SUA de a lupta cu adevărat împotriva Chinei pentru Taiwan.

De pildă, stocurile de arme ale SUA nu ar fi de ajuns pentru multă vreme într-un conflict de mai multe luni cu China, iar calculele simulărilor indică un posibil număr uriaș de victime de partea americană, depășind chiar numărul celor din Vietnam și Coreea la un loc. Și asta doar în câteva luni.

Dacă China ar ocupa Taiwanul – fie fără opoziție internațională, fie în ciuda acesteia – agresiunea ar rescrie instantaneu balanța geopolitică și alianțele din Pacific, întrucât țările din Asia de Sud-Est și din zona Pacificului, aliate tradiționale ale Statelor Unite, și-ar putea reconsidera părerea despre care superputere le-ar putea servi mai bine intereselor economice și de securitate pe termen lung.

O anexare a Taiwanului ar putea chiar stimula proliferarea nucleară în țări ”nervoase”, precum Coreea de Sud și Japonia, care ar putea să se îndoiască de disponibilitatea SUA de a le fi alături, în momente critice.

Argumente belicoase

Mai mulți experți evaluează că președintele Xi a stabilit pentru 2027 un termen-limită pentru ca forțele armate ale Chinei să fie pregătite pentru o invazie a insulei Taiwan.

Beijing-ul se află într-un proces de consolidare masivă a forțelor amfibii și pare să organizeze exerciții militare tot mai regulate.

”Chinezii exersează non-stop scenarii privind Taiwanul, pentru că este cel mai important lucru pe care ar putea fi chemată să îl facă armata lor”,

spune Jon Finer, fost consilier adjunct pentru securitate națională în administrația Biden.

Mai mult, Xi se prezintă pe plan intern ca un personaj decisiv, transfigurant, în istoria Chinei, iar pe măsură ce anii 2020 trec și el își privește retrospectiv moștenirea, iar sfârșitul inexorabil al mandatului său se apropie, Taiwanul rămâne una dintre principalele probleme ”nerezolvate”.

Pe parcurs, a reușit să consolideze controlul asupra Tibetului, a preluat controlul deplin asupra Hong Kong-ului, însă Taiwanul rămâne în continuare departe. Pe măsură ce situația politică internă din Taiwan evoluează, Xi ar putea simți că i se închide fereastra de oportunitate pentru a acționa decisiv.

Și chiar asta ar putea să și facă.

Argumente pacifiste

Nu este foarte clar dacă Xi are într-adevăr încredere deplină în armata sa, care nu doar că este afectată de o corupție masivă, dar este și lipsită de experiență reală de război.

În armata chineză, au avut loc multiple epurări și există nenumărate indicii că Xi nu deține controlul total asupra instituțiilor puternice din punct de vedere politic ale armatei și marinei.

O invadare a insulei de cealaltă parte a Strâmtorii Taiwan ar fi una dintre cele mai ambițioase și mai dificile operațiuni militare întreprinse vreodată în istoria lumii – iar China ar face acest lucru cu o armată care, în ciuda numreoaselor antrenamente și a tehnologiei avansate de care dispune, are foarte puțină experiență în lumea reală. China a purtat ultima dată un război în 1979 – un scurt conflict cu Vietnamul – și nu are ofițeri sau personal militar activi care să aibă experiență reală de luptă.

În plus, Xi și-a crescut precauția și văzând problemele de care s-a lovit Rusia în Ucraina – o operațiune care, pe hârtie, ar fi fost o provocare mult mai lejeră și mai ușor de gestionat de către armata rusă, o armată cu o experiență de luptă mult mai recentă decât cea a Chinei.

Există, de asemenea, o mulțime de opțiuni ”mai puțin invazive” pe care Xi ar putea încerca să le pună în aplicare în Taiwan și pentru care China pare să se pregătească în mod regulat – inclusiv acțiuni în ”zona gri”, cum ar fi blocarea sau încercarea de a aplica taxe vamale asupra mărfurilor care părăsesc sau intră în Taiwan.

Efectul final, în timp, ar putea foarte bine să fie același cu o preluare directă și agresivă, dar apetența partenerilor Taiwan-ului de a se implica în apărarea insulei ar urma să fie mult mai mică. Serios acum, ar risca America viețile unui batalion sau a unui grup de luptă pentru a sparge o blocadă vamală a Taiwanului?

Rusia și Țările Baltice. Test pentru NATO

Scurt context

Cele trei țări baltice sunt mici, și ca suprafață, și ca populație, ceea ce le face o țintă tentantă pentru Rusia, care încearcă să-și reafirme puterea în regiune.

Obiectivul lui Putin în cazul unei incursiuni în zona baltică ar fi dublu: pe de o parte, recâștigarea teritoriilor care, în opinia sa, ar trebui să facă parte din Rusia, din punct de vedere istoric, iar pe de altă parte, să testeze NATO și Europa, vizând unele dintre cele mai mici și mai izolate state membre ale acestora.

Gabrielius Landsbergis, care până în decembrie anul trecut a fost ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, spune că este îngrijorat de un scenariu precum cel al ”forței de salvare” trimise la trenul blocat din Kaliningrad.

”Uneori există o concepție greșită cu privire la cum ar putea arăta conflictul”,

spune el.

Landsbergis crede că Rusia ar putea încerca să-și desensibilizeze vecinii prin organizarea unor atacuri de mici dimensiuni, dar misterioase, cum ar fi un dispozitiv incendiar plasat într-un avion sau o tentativă de incendiere a unui centru comercial.

”Și așa arată războiul. Nu este neapărat vorba de sute sau de mii de soldați ruși care invadează teritorii, ci de ceva mult mai banal. În aceste scenarii hibride, Putin ar face în așa fel încât să nu declanșeze Articolul 4 sau 5 din Tratatul NATO, să tărăgăneze cât mai mult timp posibil, până când, practic, și-ar atinge obiectivele.”

Miza

Un atac asupra oricăreia dintre cele trei țări baltice — care au aderat toate la NATO în cadrul valului de extindere din 2014 — ar pune imediat la încercare angajamentul SUA față de Alianță.

”Ar fi o testare de către Rusia a angajamentelor asumate în temeiul Articolului 5 față de acești aliați NATO”,

afirmă Evelyn Farkas, directoarea executivă a Institutului McCain și fost oficial la Pentagon.

Rămâne o întrebare și o enigmă care i-a bântuit pe președinții din perioada Războiului Rece: ar risca America un atac nuclear asupra – să zicem – unui oraș ca Chicago sau Seattle, pentru a apăra Berlinul de Vest, așa cum era pe atunci, sau, în vremurile noastre, asupra Rigăi, Vilnius-ului sau Tallinn-ului?

Sprijinul intermitent al lui Donald Trump pentru Europa și NATO face ca întrebarea să fie chiar și mai pertinentă – și, eventual, chiar și mai tentantă pentru Putin.

Și chiar dacă SUA ar renunța la sprijinul inițial pentru o incursiune în zona Baltică, ce s-ar întâmpla dacă alte țări NATO ar interveni, iar Rusia ar riposta atunci cu atacuri directe asupra Poloniei, Germaniei sau Regatului Unit. Pe aceștia ar fi SUA mai dispuse să îi apere?

Argumente belicoase

Putin și-a exprimat răspicat, de ani de zile, dorința de a reconstitui Uniunea Sovietică și Rusia imperială, prin recuperarea prin anexare a unor țări precum Georgia, Moldova, Ucraina și Țările Baltice.

Mai mult, își dorește cu ardoare să răstoarne ordinea liberală occidentală, care, în viziunea sa, este responsabilă de declinul Rusiei.

Nimic nu ar destrăma ordinea occidentală mai repede decât demonstrarea faptului că alianțele sale de securitate sunt o promisiune fără acoperire, permițând ocuparea unuia sau a tuturor statelor baltice de către Rusia.

Argumente pacifiste

În mare măsură, dimensiunile oricărui atac rus asupra Țărilor Baltice depinde de evoluția războiului din Ucraina, care continuă să epuizeze puterea militară a Rusiei mai repede decât și-ar fi imaginat cineva.

Ucraina a estimat recent că Rusia a suferit un milion de victime – morți, răniți și dispăruți – în războiul care durează de trei ani și jumătate.

”Din ianuarie 2024, Rusia a cheltuit cantități uriașe de echipamente militare pentru o fâșie de doar câțiva metri de teren”,

concluziona un raport al Center for Strategic & International Studies (CSIS), în primăvara acestui an.

În cadrul unei audieri în Congres din luna aprilie, șeful Comandamentului SUA pentru Europa, generalul Christopher Cavoli, a declarat că SUA estimează că Rusia a pierdut aproximativ 3.000 de tancuri, 9.000 de vehicule blindate, 13.000 de sisteme de artilerie și peste 400 de sisteme de apărare aeriană doar în ultimul an.

India vs. China. Cea mai fierbinte frontieră

Scurt context

La fel ca în cazul disputei Indiei cu Pakistanul, tensiunile tradiționale dintre India și China își au originile din perioada colonială britanică.

În 1914, Marea Britanie și Tibetul au stabilit o frontieră cu India pe care China nu a acceptat-o niciodată. În 1962, trupele chineze au încercat să ocupe ceea ce era considerat teritoriu indian, lucru a condus la un conflict purtat vreme de o lună, care s-a soldat cu câteva mii de morți.

La final, China a redesenat granița și a numit-o ”Linia de control efectiv”.

Alte lupte ulterioare, în 1967, au provocat moartea câtorva sute de soldați de ambele părți, iar un alt conflict a fost evitat la limită în anii 1980, când China a interpretat greșit un exercițiu militar indian ca fiind un posibil atac.

De atunci, armatele ambelor țări au devenit unele dintre cele mai mari și mai avansate din lume.

Granița de peste 4.000 de kilometri cu India este revelatoare pentru o realitate geopolitică mai largă în ce privește China. Este o țară care se află într-una dintre cele mai ostile zone geografice din lume, având granițe terestre cu 14 vecini, mai mulți decât orice altă țară din lume, și granițe maritime disputate cu alte șapte țări.

În cartea lor, ”China’s Search for Security”, politologii Andrew J. Nathan și Andrew Scobell au subliniat că printre acești vecini se numără patru dintre cele opt puteri nucleare ale lumii și că China a intrat în război cu cinci dintre vecinii săi de la al Doilea Război Mondial încoace.

Miza

Pe de o parte, miza unui conflict nu pare să merite osteneala, mai cu seamă cu cât în joc ar fi unele dintre cele mai îndepărtate și mai puțin ospitaliere văi și trecători montane din lume, o zonă cunoscută sub numele de ”acoperișul lumii”, situată în unele dintre cele mai puțin populate cotloane ale celor două țări.

Și totuși, ca în multe alte conflicte, nu este vorba despre locul în care ar putea începe războiul, ci despre locul în care ar putea duce el.

Experții în geopolitică sunt îngrijorați de riscul reputațional pe care ambele țări l-ar resimți rapid în cazul izbucnirii unui conflict: China ar putea considera că lupta ei împotriva Indiei este necesară pentru a-i descuraja și pe alți adversari regionali – sau ca o modalitate de a pune în dificultate SUA, pentru care India reprezintă un partener important în regiunea Indo-Pacifică.

Orice conflict potențial se va caracteriza printr-o asimetrie puternică, în condițiile în care de partea indiană sunt situate mult mai multe centre populaționale în raza de acțiune a munițiilor adverse decât este cazul în China.

Oricum, până în prezent, tensiunile dintre India și China au fost un avantaj pentru Statele Unite, ajutând India să se alinieze mai strâns la nivel regional cu SUA și, de asemenea, îndepărtând-o de dependența tradițională de achizițiile de arme rusești, pe măsură ce Rusia și China devin tot mai apropiate.

Argumente belicoase

Pe scurt, regiunea este un spațiu predispus la neînțelegeri și escaladări.

Tensiunea de cele două părți ale frontiere este atât de profundă și explozivă încât atât trupelor chineze, cât și celor indiene li se interzice să poarte armament de orice fel de-a lungul frontierei, înțelegere pe care cele două țări le respectă, în general.

În 2020, ciocnirile dintre armatele cantonate la mare altitudine, în creierii M-ților Himalaya, în îndepărtata vale Galwan, nu departe de locul luptelor din 1962, s-au desfășurat sub forma unor brutale lupte corp la corp, în care combatanții au folosit doar ce aveau la îndemână: pumni, pietre, stâlpi rupți dintr-un gard și chiar ciomege înfășurate în sârmă ghimpată. Cel puțin 20 de soldați indieni și până la 40 de soldați chinezi au fost uciși, unii dintre ei murind după ce au căzut în prăpastie de pe versantul muntelui.

Un alt factor care ar putea spori probabilitatea unui război este faptul că cele două țări nu dispun de niciunul dintre mecanismele normale de protecție inter-țări – tratate și canale de comunicare uzuale, care pot contribui la dezamorsarea unei crize, așa cum ”linia roșie” dintre Moscova și Washington a împiedicat erorile de calcul și comunicare pe vremea Războiului Rece.

China a evitat în mod sistematic și premeditat stabilirea unor astfel de canale cu SUA, India sau cu alte țări, considerând aceste mecanisme de protecție ca o încercare de a limita în mod nedrept ascensiunea Chinei pe plan global.

Argumente pacifiste

Oricât de mare ar fi tensiunea efectivă pe teren, pare puțin probabil ca liderii Indiei și Chinei să își dorească un război pentru un teritoriu atât de îndepărtat. Mai mult, cel mai probabil ar exista și o presiune internațională rapidă și puternică pentru dezamorsarea oricărui conflict care ar putea escalada.

Mai mult, ambele țări se confruntă cu o presiune economică enormă pe plan intern — India trebuie să-și mențină creșterea economică constantă, iar China se află deja în ultimii ani ai unui boom al populației în vârstă de muncă.

”Un conflict major cu cealaltă țară din Asia cu peste un miliard de locuitori este greu de imaginat că ar fi compatibil cu menținerea economiei pe linia de plutire”,

spune Clary.

De altfel, semnalele recente par să arate că China încearcă de fapt să își consolideze relațiile cu o India mai degrabă prevăzătoare și înțelegătoare.

Peninsula Coreea. Războiul fără sfârșit

Scurt context

Sunt trei generații trecute deja de la începutul Războiului din Coreea, însă acesta nu s-a încheiat niciodată oficial. Atât economia occidentală, foarte dezvoltată, a Sudului, cât și Nordul, care abia a ieșit din era agricolă, resimt profund acest lucru.

Zona demilitarizată (DMZ), de 250 km lungime, dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud a fost instituită de atât de mult timp – aproximativ șase decenii – încât a devenit una dintre cele mai sălbatice păduri din lume, populată de mii de specii de animale sălbatice cărora nu le-a avut nimeni nici grija, nici treaba. De-a lungul laturilor DMZ, la o distanță de aproximativ 4 kilometri, perimetrul exterior al zonei demilitarizate este unul dintre cele mai fortificate și bine păzite locuri ale planetei, cu artilerie și mine terestre pregătite non-stop, în vreme ce capitala din Sud, Seulul, se află în raza de acțiune a rachetelor nord-coreene.

Miza

Uriașă! Până la cer și înapoi!

Nu există alt regim politic în lume despre care SUA și Occidentul să știe mai puține lucruri decât așa-numitul ”Regat Sihastru” al Coreei de Nord. Mai nimic despre evenimentele, dinamica puterii sau planurile liderului suprem.

Coreea de Nord este o țintă extrem de dificilă pentru serviciile de informații și una care surprinde constant Occidentul. SUA mai au încă 30.000 de soldați în Peninsulă, pentru a ajuta la securizarea Coreei de Sud, toți fiind în prima linie în cazul reizbucnirii unor ciocniri majore.

Argumente belicoase

Coreea de Nord este o țară în plină, înceată și constantă prăbușire, măcinată de foamete și paralizată din interior de brutalitatea autorităților, iar liderul suprem Kim Jong Un nu a făcut nimic pentru a-i schimba viitorul.

Asul său din mânecă îl reprezintă armele nucleare, care l-au protejat de soarta altor dictatori, precum Saddam Hussein și Muammar al-Qaddafi.

Dacă Kim Jong Un va simți vreo oportunitate, vreo slăbiciune a adversarului sau vreo amenințare existențială la adresa dominației sale absolute pe plan intern din partea Occidentului – fie acestea reale sau imaginare, nici nu contează – atunci orice este posibil.

Peninsula Coreeană este, de asemenea, o regiune care ar putea suferi consecințe secundare foarte grave dacă oricare dintre celelalte conflicte de pe această listă s-ar declanșa efectiv.

Dacă, de exemplu, China ar acționa împotriva Taiwanului sau SUA ar ezita să apere Țările Baltice, acest lucru i-ar putea determina pe partenerii americanilor să pună la îndoială angajamentele de securitate ale Statelor Unite în raport cu pericolele pe care le reprezintă Coreea de Nord sau China.

Prin urmare, unii experții se tem că sud-coreeni sau chiar japonezii ar putea încerca să treacă la înarmarea nucleară, drept răspuns la șovăiala Americii.

Sondaje de opinie recente din Coreea de Sud arată că 70% din populație susține dezvoltarea propriului arsenal nuclear, iar datele din sondaje și presiunile politice s-ar amplifica, cu siguranță, dacă ar apărea îndoieli cu privire la sprijinul SUA în cazul unui conflict cu Nordul.

Argumente pacifiste

Deși Coreea de Nord a dezvoltat arme nucleare și componente ale unui sistem de lansare a acestora, nu este foarte clar cât de multă încredere are sau ar trebui să aibă Coreea de Nord în capacitatea sa de a lansa și de a utiliza cu succes o bombă nucleară.

Conform unor evaluări recente, situația în Peninsula Coreea este la fel de stabilă așa cum a fost în ultimii mulți ani, iar cu Trump la Casa Albă, care l-a găzduit de două ori în cadrul unor întâlniri la nivel înalt, Kim se poate simți la fel de în siguranță ca în trecut.

”Nu cred că Kim Jong Un are nevoie de asta în acest moment. Nu cred că are nevoie de un conflict”,

apreciază și Evelyn Farkas, fosta oficială de la Pentagon.

Cea mai proastă idee: să forțăm mâna necunoscutului

Desigur, geopolitica este plină de incertitudini, iar istoria rareori se desfășoară în moduri previzibile, așa că apar tot timpul situații excepționale și, cum ar spune fostul secretar al Apărării, Donald Rumsfeld, ”necunoscute ale necunoscutului” atunci când confruntăm realitatea lumii așa cum este ea cu imaginea noastră ideală despre lume.

Ceea ce îi îngrijorează pe mulți atât la Washington, cât și în cancelariile țărilor aliate SUA este faptul că țara care a fost cândva cel mai puternic vector de stabilitate de pe planetă – Statele Unite – pare să fi devenit cel mai mare ”joker” al planetei.

Deși SUA ar putea să nu pară într-un pericol iminent de a fi atrase într-un conflict major, sunt puțini lideri și experți în cancelariile străine care știu cum să navigheze în ”tărâmul tuturor posibilităților” atunci când vine vorba de situația actuală a intereselor politice ale SUA.

Ce ar trebui să creadă aliații și adversarii despre retorica belicoasă și uneori bizară și imprevizibilă a administrației Trump și ce ar putea prevesti aceasta pentru tensiunile din SUA în anii următori?

Cât de serios și concret este interesul Biroului Oval pentru a face din Canada cel de-al 51-lea stat al SUA sau pentru a înșfăca Groenlanda de la Danemarca, o țară care a fost, în realitate, unul dintre cei mai fideli aliați ai SUA în secolul XXI?

Apoi, să adăugăm și faptul că – în premieră absolută în acest an – SUA a plasat cartelurile străine de droguri pe primul loc pe lista amenințărilor la adresa Statelor Unite, invocând potopul de fentanil și de alte droguri care continuă să ucidă peste 50.000 de americani pe an.

Administrația Trump pare serioasă – cel puțin în unele zile – în ceea ce privește extinderea operațiunilor militare în Mexic (sau Venezuela), fățiș sau sub acoperire, cu sau fără cooperarea guvernelor acestor țări.

Și apoi, evoluăm mereu pe fundalul rivalității dintre marile puteri.

Relațiile dintre SUA și China se tensionează în tot mai multe domenii, mai aprig ca niciodată.

Într-o noapte oarecare, priviți cerul, acolo unde sute de sateliți viermuie în jurul Pământului. Unii dintre ei pot fi înarmați – sau cel puțin capabili să provoace daune altor obiecte aflate pe orbită.

Crearea Forței Spațiale a SUA a fost tratată până acum mai mult ca o ripostă retorică decât ca o referință serioasă într-un eventual conflict, dar discuțiile cu aproape orice lider democrat sau republican în domeniul securității naționale se transformă rapid în îngrijorare cu privire la impactul în cascadă al oricărui conflict derulat pe cerul de deasupra capetelor noastre.

În cele din urmă, poate că cel mai mare risc nu se ascunde în niciunul dintre conflictele pe care strategii geopolitici le-au studiat ani la rând în diverse simulări, jocuri de război sau în dat cu ghiocul.

Ci, culmea!, ar putea fi un lucru care nu se află încă pe radarul nimănui.

Va fi doar anunțat într-o postare surprinzătoare, apărută în crucea nopții sau dis-de-dimineață, pe Truth Social, dar care poate să răstoarne toată ordinea mondială.