Florin Cîțu: pensiile se pot majora cu 10%, cu condiția unei creșteri masive a investițiilor
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat miercuri seara că legea privind creșterea pensiilor, în forma adoptată de Parlament, nu conținea nicio sursă de finanțare, iar o eventuală majorare cu 10% a pensiilor în acest an se poate face cu condiția unei creșteri masive a investițiilor.
”Creșterea pensiilor, așa cum a fost ea trecută prin Parlament, nu avea nicio sursă de finanțare. Guvernul socialist, anul trecut, în noiembrie, a prezentat o notă, aprobată în Guvern, prin care spunea foarte clar că nu poate să crească pensiile fără să destabilizeze bugetul și propunea reeșalonarea creșterii. Toată lumea știa acest lucru. Nu are nicio legătură cu creșterea economică. Chiar dacă am fi avut creștere economică de 4%, tot ar fi fost o bombă această creștere, pentru stabilitatea economică a Românei în următorii ani”, a spus Cîțu într-o intervenție la B1 TV.
”Nu putem să discutăm despre pensii fără să discutăm despre investiții sau despre alte cheltuieli care sunt în buget. Nu putem să scoatem din discuție faptul că trecem prin cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. Trebuie să avem alte priorități acum. De aceea venim și spunem «da, creștem pensiile», chiar dacă în toate discuțiile pe care le avem cu instituțiile internaționale, cu oameni raționali, toți îmi spun că este greu, este aproape imposibil să faci acest lucru astăzi, când sunt oameni care poate nu își găsesc locuri de muncă, șomajul explodează în Europa, economiile sunt la pământ, și totuși facem acest efort. În același timp, creștem investițiile pentru că este pariul nostru că dacă vom crește aceste investiții, vom putea să plătim și pensii, și ajutoare sociale, și alte investiții, în viitor, pentru că economia o să crească”, a explicat Florin Cîțu.
În privința variantei creșterii pensiilor cu 40%, Cîțu a spus că aceasta ar însemna că România nu va mai fi finanțabilă pe piețele internaționale:
”Bineînțeles că o decizie politică poate să spună că vom crește pensiile cu 40%, dar eu voi spune că în acel moment, România o să fie închisă pe piețele internaționale, nu o să mai putem finanța nimic și suntem singuri; așa cum ne închidem acum granițele, ne vom închide și finanțatorii, iar bugetul va exploda. Acel 10% este ce eu spun că putem face în contextul în care creștem investițiile major ca să putem să plătim acel 10% anul viitor. Este de datoria noastră să spunem că relația merge de la investiții – creștere economică – creștere a veniturilor la buget – pensii și salarii mai mari și nu invers. Nu creșterea pensiilor duce la investiții”, a avertizat ministrul de finanțe.









