Închide

FMI revizuiește din nou estimările inflației din România pentru 2022 și 2023

Avatar
Inflatie Getty

Foto: The Economic Times / Getty

Timp de citire: 2 minute

Fondul Monetar Internaţional a revizuit semnificativ în creştere estimările privind avansul preţurilor de consum în România atât pentru acest an, de la 9,3% până la 13,3%, cât mai ales pentru anul viitor, de la 4% până la 11%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, citat de Digi24. Aceste cifre se referă la inflaţia medie anuală.

Când vine vorba de rata inflaţiei la finalul anului, FMI prognozează că, la sfârşitul acestui an, preţurile de consum din România vor afişa o creştere de 14,7%, urmând ca la sfârșitul lui 2023 să se reducă la jumătate, până la 7,7%.

Instituţia financiară internaţională şi-a revizuit, în sus, şi estimările privind deficitul de cont curent al României. Dacă în primăvară FMI miza pe un sold negativ de 7% din PIB în 2022, acum prognozează că acesta va urca până la 8,4% din PIB, urmând ca în 2023 să se reducă uşor până la 8% din PIB, faţă de o scădere până la 6,5% din PIB cât estima în primăvară.

Banca Naţională a României transmitea, săptămâna trecută, că rata anuală a inflaţiei va continua să mai crească spre sfârșitul anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit.

„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit.

Determinante pentru înrăutăţirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflaţiei sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de preţurile gazelor naturale şi energiei electrice – inclusiv în condiţiile modificării caracteristicilor schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică – precum şi de preţurile alimentelor, sub influenţa creşterii ample a cotaţiilor mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor instituite, dar şi al secetei prelungite şi extinse la nivel european din această vară.

Impactul acestor factori va fi doar parţial contrabalansat de efecte de bază dezinflaţioniste anticipate a se manifesta în perspectivă apropiată inclusiv pe segmentul combustibililor”, se menţionează în comunicatul băncii centrale publicat în 5 octombrie.

Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 15,32 la sută în august, marginal peste nivelul prognozat, după ce în luna iulie a scăzut la 14,96 la sută, de la 15,05 la sută în iunie. Creşterea a fost antrenată aproape în totalitate de continuarea scumpirii alimentelor, inclusiv a categoriei LFO, contrabalansată totuşi în mare parte de scăderea preţului combustibililor, pe fondul compensării preţului carburanţilor şi al descreşterii cotaţiei petrolului, precum şi de efectele de bază asociate evoluţiei preţurilor la energie.

Banca Naţională a României  a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

scroll to top