Închide

VIDEO | Ford Puma ST, cea mai puternică mașină produsă vreodată în România, prezentată oficial

Ford Puma St Transfagarasan

Ford Puma ST pe Transfăgărășan.

Timp de citire: 2 minute

Modelul Ford Puma ST va deveni cea mai puternică și rapidă mașină produsă vreodată în România. Aceasta va intra în producție din octombrie la uzinele Ford din Craiova și a fost prezentată într-un video spectaculos filmat zilele trecute de producătorul auto pe Transfăgărășan.

Motorul de 1,5 litri EcoBoost cu trei cilindri va dezvolta 200 de CP și un cuplu de 320 Nm. Acesta va permite o accelerare de la 0 la 100 de km/oră în 6,7 secunde. De asemenea, tehnologia care stă la baza construcției motorului permite dezactivarea unui cilindru când mașina rulează lin.

Printre dotările opționale pe care le propune producătorul se numără un diferențial mecanic cu alunecare limitată (Limited Slip Differential – LSD).

Site-ul 0-100.ro prezintă și alte aspecte tehnice noi cu care vine Ford Puma ST:

  • Moduri de rulare Eco, Normal, Sport și Track;
  • Bară de torsiune cu 40% mai rigidă decât cea de pe Fiesta ST;
  • Jante din aliaj ușor de 19 inch;
  • Frâne cu 17% mai performante decât pentru un Ford Puma standard;
  • Scaune Recaro;
  • Anvelope Michelin Pilot Sport 4S.

”Adevărații pasionați de șofat nu se vor mulțumi cu o experiență standard, doar pentru că viața cotidiană necesită o mașină mai sensibilă, așa că principala noastră prioritate a fost să facem în așa fel încât Ford Puma ST să fie la fel de încântător și capabil ca orice model ST, fără a sacrifica caracterul practic pe care îl are Puma”,

a declarat Stefan Muenzinger, manager Ford Performance, Europa.

Președintele Ford România, Ian Pearson, a declarat pentru 0-100.ro că echipa locală ”a luptat mult să vadă Puma ST un proiect realitate”, iar faptul că o asemenea mașină se fabrică în România confirmă angajamentele Ford pe termen lung în ceea ce privește uzina Ford Craiova.

Video-ul spectaculos filmat pe Transfăgărășan, mai jos:

https://youtu.be/LGRDms5k2ak

scroll to top