Gerhard Schröder insistă pentru finalizarea Nord Stream 2. ”N-are nimic de-a face cu Navalnîi!”


Autor:    -  
Schroeder Putin
Doi prieteni vechi: Vladimir Putin și Gerhard Schröder. Sursa foto: Deutsche Welle.

Timp de citire: 3 minute

Din cauza scandalului din jurul otrăvirii opozantului rus Alexei Navalnîi, guvernul german analizează posibilitatea opririi construcțiilor la gazoductul Nord Stream 2. Fostul cancelar german insistă pentru continuarea lucrărilor până la finalizare, considerând că rolul Rusiei nu este dovedit pe deplin, scrie cotidianul german Die Zeit.

Fostul cancelar Gerhard Schröder intervine în discuția despre oprirea proiectului gazoductului Nord Stream 2 din cauza otrăvirii lui Alexei Navalnîi. ”Una nu are nimic de-a face cu cealaltă”, a spus el într-un nou episod al podcast-ului său ”Gerhard Schröder – Die Agenda”. Schröder este președintele Consiliului de Administrație al companiei de proiect Nord Stream 2, poziție pentru care este adesea criticat.

El a subliniat că investițiile realizate până acum totalizează 10 miliarde de euro, care s-ar pierde dacă gazoductul aproape finalizat care face legătura dintre Rusia și Germania prin Marea Baltică nu va fi finalizat. El a subliniat, de asemenea, că responsabilitatea pentru otrăvirea lui Navalnîi cu agentul chimic Noviciok nu a fost clarificată încă.

”Ceea ce se discută în prezent este, în esență, doar pe bază de speculații, deoarece nu există fapte clare”, a spus el.

Medicii de la Spitalul Charité din Berlin, unde Navalnîi a fost tratat și examinat, consideră că otrăvirea este dovedită, în vreme ce Guvernul federal dă vina pe Rusia pentru acest lucru.

Schröder a colaborat îndeaproape cu președintele rus Vladimir Putin în timpul mandatului său de cancelar, iar cei doi sunt și astăzi buni prieteni. După sfârșitul carierei sale politice, fostul lider social-democrat german a preluat mai multe funcții manageriale în industria energetică rusă. Pe lângă funcția sa la Nord Stream 2, el este președintele Consiliului de Supraveghere al gigantului rus din industria de petrol și gaze Rosneft, deținută de stat, precum și președintele Consiliului de Administrație al conductei Nord Stream (1) deja existente.

După ce un laborator special al Bundeswehr a dovedit că Navalnîi a fost otrăvit, candidații la președinția Uniunii Creștin-Democrate (CDU), Friedrich Merz și Norbert Röttgen, au pus pe tapet înghețarea construcției sau chiar încetarea totală a proiectului. Vice-cancelarul și ministrul finanțelor Olaf Scholz (SPD) și ministrul economiei Peter Altmaier (CDU) s-au pronunțat împotriva luării unei decizii atât de drastice, iar Schröder a lăudat această atitudine: ”Sper că guvernul federal va rămâne la această poziție, deoarece este în interesul Germaniei”.

Totuși, Schröder găsește că cererea Germaniei ca Rusia să clarifice cazul Navalnîi este pe deplin justificată. De asemenea, el a solicitat guvernului german să ofere autorităților ruse informații esențiale despre caz prin asistență juridică reciprocă. ”Este un proces complet normal despre care nu avem multe de discutat”, a spus el. Rusia a depus acum trei cereri de asistență juridică reciprocă Germaniei.

Schröder a spus despre faptul că multe voci din Germania îl critică pentru pozițiile pe care le are în raport cu Rusia și în companii rusești că sunt ”bârfe”, fiind vorba în principal despre declarații ale ”verzilor”, de care nu este interesat. Parteneriatul energetic cu Rusia este în primul rând în interesul Germaniei, susține el. ”Trebuie să ne asigurăm aprovizionarea cu energie. Și nu văd cum putem face asta la prețuri rezonabile fără Rusia”, este poziția fostului cancelar.

Președintele SUA, Donald Trump, a criticat Nord Stream 2 de ani de zile și acuză Germania de joc la două capete, fiind în același timp protejată militar față de Rusia prin apartenența la NATO, dar asigurând guvernului de la Moscova venituri mari din exporturile de gaze. Criticii lui Trump îl acuză că în spatele declarațiilor sale sunt doar interesele economice ale SUA, care dorește să nu se construiască o nouă conductă între Rusia și Germania, tocmai pentru a putea vinde mai mult gaz petrolier lichefiat din SUA în Europa.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!