Gerul scumpește legumele românești. Costurile mari de încălzire împing prețul în sus, spun legumicultorii
Temperaturile scăzute din ultima perioadă au pus la grea încercare legumicultorii, care au fost obligați să ardă cantități mari de lemne și cărbuni pentru a menține o temperatură optimă în solarii. Potrivit TVR Info, costurile uriașe de încălzire vor împinge prețul în sus, în funcție de cât de aspră va fi vremea în lunile următoare.
La Glodeanu Sărat, în județul Buzău, legumicultorii muncesc pe brânci pentru a-și întreține răsadurile de tomate. Pentru a asigura căldura necesară, sobele și centralele ard neîncetat.
Răzvan Sâmpetru cultivă roșii dintr-un soi timpuriu. În solarii, unde lucrează alături de familie și de câțiva muncitori din sat, temperaturile trebuie să fie constante, între 15 și 20 de grade Celsius. Iar costurile cu încălzirea cresc din cauza gerului de afară. Și vor ridica și prețul roșiilor.
Anul trecut, la început de sezon, un kilogram costa 35 de lei, însă anul acesta, prețul ar putea depăși 50 de lei. Nu e muncă ușoară nici pentru cultivatorii de salată și spanac. Și ei au făcut focul de când a dat gerul.
Cu toate cheltuielile pentru încălzire, salata nu va costa mai mult de 2 lei – dacă e cumpărată direct de la producători! Prin intermediari, prețul va ajunge și la 5 lei.
Și spanacul din serele de la Corod, județul Galați, e gata de vânzare.
Plantele au fost puse mai devreme, când temperaturile nu scăzuseră foarte mult, așa că sunt deja gata de recoltare. Însă acesta este prețul pentru prima tranșă de spanac. Planta se regenerează rapid și poate fi culeasă chiar de 3 ori.
Cât vor costa următoarele recolte depinde de vremea din următoarele luni și de cât de mult vor cheltui legumicultorii pe căldura din solarii.