România, țara cu cele mai multe mame minore. Unul din 10 nou născuţi are o mamă adolescentă
Fapte reale, de neacceptat în epoca internetului, obligă autoritățile să ia măsuri. România e țara cu cele mai multe mame minore. Și nu e doar statistică. O elevă de 14 ani a născut recent acasă, iar într-un salon de maternitate au fost internate 4 mame minore. ONG-urile insistă că elevii trebuie să învețe la școală ce se întâmplă cu corpul lor atunci când ajung la pubertate. Ministrul Sănătății are materia pregătită, dar nu știe cine o poate preda, potrivit TVR Info.
Fata de 14 ani a dus sarcina în secret. Nici familia, nici profesorii nu au au știut decât după ce a născut. Părinții minorei au decis că renunţă la bebeluş pentru ca fiica lor să își continue studiile.
Polițiștii îl caută pe tatăl copilului, un tânăr în vârstă de 22 ani.
Este unul dintre cazurile care mențin țara noastră în topul statelor europene cu cel mai mare număr de mame minore. Unul din 10 nou născuţi de la noi din ţară are o mamă adolescentă.
Ultimul studiu realizat de Salvaţi Copiii arată că mai bine de un sfert dintre mamele care au rămas gravide la 15 ani sau mai devreme erau mai tinere decât tatăl copiilor cu cel puțin 5 ani.
De ani de zile se tergiversează introducerea orele de educaţie sanitară în programa şcolară. Materia e pregătită, dar se caută profesori care să o predea.
ONG-urile susțin că e nevoie și de alte măsuri. Toate instituțiile care ar putea influența viitorul acestor tinere ar trebui să colaboreze, spun ONG-urile, pentru a reduce la minimum numărul de mame minore.