Gigantul Arla adaptează plățile către fermieri în funcție de cât de ”verde” este laptele livrat

, , , ,
Autor:    -  
milk, yogurt, drink
Fotografie de Imoflow pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Gigantul danezo-suedez al industriei produselor lactate Arla Foods își va adapta sumele plătite către fermierii europeni pentru laptele pe care îl livrează prin stabilirea unor plăți stimulative în funcție de numărul activități de reducere a emisiilor de carbon pe care le realizează fermierii în cadrul fermelor zootehnice, potrivit unui program de stimulente și recompense pentru furnizori anunțat de companie și citat de Bloomberg.

Programul celor de la Arla cuprinde circa 20 de activități pe baza cărora fermierii ar putea să primească un supliment de preț pentru laptele livrat, printre acestea aflându-se utilizarea în furaje a aditivilor naturali care reduc emisiile de metan ale vacilor de lapte, a declarat CEO-ul Arla Foods, Peder Tuborgh.

Deocamdată, detaliile financiare ale planului nu au fost stabilite concret, însă noul program ar putea fi implementat încă de anul viitor.

Programul de stimulente face parte din strategia companiei de a-și atinge obiectivul de reducere a emisiilor la nivelul fermelor cu 63% până la finalul acestui deceniu. Arla s-a mai angajat să utilizeze pentru transport camioane propulsate de motoare electrice, energie electrică din surse regenerabile și să își scadă consumul de energie la sediile administrative și în fermele pe care le operează.

”Cu cât faci mai multe activități care reduc impactul asupra climei, cu atât primești un preț mai bun pentru lapte din partea noastră. Știm că motivarea financiară este cea care poate face diferența, atunci când vine vorba despre a face ceea ce este nevoie pentru protecția climei”, a spus Tuborgh, explicând mecanismul pe care se bazează programul companiei.

Cea mai mare companie din industria produselor lactate în nordul Europei derulează programe de cercetare pentru a afla modalități noi de a-și scădea amprenta de carbon în operațiunile de producție, inclusiv prin instalarea de panouri solare și prin transformarea gunoiului de grajd în biogaz și apoi în energie electrică. Toate aceste elemente ar putea fi incluse în alcătuirea viitorului preț al laptelui și produselor lactate.

Arla Foods a raportat venituri de 11,2 miliarde de euro anul trecut, în creștere cu 6% față de 2020. Printre cele mai cunoscute mărci ale producătorului se numără marca de brânză Castello, untul Lurpak și laptele cu ciocolată Cocio.

Arla a anunțat în această lună că va crește prețul laptelui, explicând că inflația adaugă presiune suplimentară asupra fermierilor care doresc să investească în inițiativele de bunăstare a animalelor și în programe de sustenabilitate.

Aproape 9.000 de producători din rețeaua europeană a Arla primesc deja un eurocent în plus la fiecare litru de lapte livrat, în schimbul acordării permisiunii auditorilor companiei de a verifica anual respectarea practicilor de sustenabilitate și protecție climatică.

Procedurile de audit cuprind aplicarea unui chestionar cu peste 200 de întrebări despre gestionarea turmelor, a furajelor, producția de plante furajere, utilizarea îngrășămintelor, manipularea gunoiului de grajd, consumul de electricitate și de combustibili etc. Răspunsurile sunt introduse într-o bază de date asemănătoare unei rețele de socializare, lansată în 2020, astfel încât fermierii să își poată compara între ei performanțele în materie de sustenabilitate și protecție climatică.

”Se pot compara cu alte ferme și pot vedea unde se află și cum își pot îmbunătăți performanța”, a spus Tuborgh.

Acest tip de concurență îi determină pe mulți fermieri să adopte practici noi, care nu numai că reduc emisiile de dioxid de carbon, ci le și îmbunătățesc eficiența, a adăugat el.

Furnizorii de lapte ai Arla Foods emit aproximativ jumătate din cantitatea echivalentă de CO2 per kilogram de lapte decât media globală, potrivit rapoartelor companiei, însă CEO-ul Peder Tuborgh crede că aceste emisii pot fi reduse și mai mult.

”Am putea ajunge chiar și la punctul în care să atingem neutralitatea din punctul de vedere al dioxidului de carbon”, a afirmat el.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!