Arhiva tag-ul pentru: politici de mediu

Regulamentul UE anti-defrișări primește undă verde: termene mai clare și obligații simplificate
Europa, Legislație, MediuComisia Europeană a salutat votul final al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la propunerea Comisiei de modificări specifice ale Regulamentului UE privind defrișările (EUDR), se arată într-un comunicat al Executivului…

După luni de întârzieri, țările UE aprobă o lege istorică privind mediul
Europa, Legislație, MediuȚările Uniunii Europene au aprobat luni, după luni de întârzieri, o politică emblematică de refacere a naturii afectate, devenind astfel prima lege ecologică adoptată de la alegerile pentru Parlamentul European din această lună.Potrivit…

Studiu: Pe ce loc pun românii protecţia mediului, naturii şi a climei în topul problemelor urgente ale societăţii
Europa, MediuProtecţia mediului, a naturii şi a climei se află abia pe locul 8 în opţiunile românilor referitoare la problemele urgente ale societăţii, cu 26% dintre opţiuni, reiese din rezultatele unui studiu al Fundaţiei Friedrich-Ebert România.Potrivit…

Cluj-Napoca, pe lista scurtă a orașelor UE care au primit eticheta de oraș neutru climatic în devenire
Europa, MediuAlături de alte nouă oraşe europene, Cluj-Napoca a primit, joi, eticheta misiunii UE pentru oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic, una dintre misiunile UE din cadrul programului Orizont Europa, anunţă Reprezentanţa…

România se opune Uniunii Europene și vrea să amâne interdicția motoarelor cu combustie
Europa, Mediu, Transport
România, Italia, Portugalia, Slovacia şi Bulgaria vor să amâne cu cinci ani un plan al Uniunii Europene de interzicere efectivă a vânzării de maşini noi pe benzină şi diesel începând cu 2035, potrivit unui document consultat de…

Gigantul Arla adaptează plățile către fermieri în funcție de cât de ”verde” este laptele livrat
Agricultură, Europa, Eveniment, Food&Drink, MediuGigantul danezo-suedez al industriei produselor lactate Arla Foods își va adapta sumele plătite către fermierii europeni pentru laptele pe care îl livrează prin stabilirea unor plăți stimulative în funcție de numărul activități…

PwC: De ce este importantă pentru companii raportarea ESG și cum stau firmele din România?
Fonduri UE, Legislație, MediuUrmătorul an și jumătate, până în 2023, va fi o perioadă de eforturi intense și transformări pentru companii care urmează să facă tranziția către modele de operare responsabile și transparență prin conformarea cu noile cerințe…

83% dintre consumatori cred că firmele ar trebui să fie atente la politicile sociale și de mediu
Piața munciiPreocuparea pentru mediu, politicile sociale și cele de guvernanță corporativă sunt detaliile care fac diferența în fața consumatorilor, arată un sondaj realizat de PwC la nivel global.83% dintre consumatorii chestionați în cadrul…

Din 1 iulie toate operațiunile Vodafone din Europa, alimentate integral cu energie “verde”
IT&C, ServiciiToate operaţiunile Vodafone din Europa, inclusiv reţelele fixe şi mobile, centrele de date, operaţiunile de retail şi spaţiile de birouri, vor fi alimentate integral cu energie din surse regenerabile începând cu 1 iulie, a anunţat miercuri…
