Închide

Gigantul Gazprom, în plan secund: livrările de GNL schimbă topul exportatorilor de gaze rusești

Avatar
Ship with liquefied natural gas storage

Fotografie de Roy Kim pe Pexels

Timp de citire: 2 minute

Majorarea livrărilor de gaze naturale lichefiate (GNL) de la compania rusă Novatek va ajuta grupul să ajungă principalul furnizor de combustibil al Europei, depăşind firma de stat Gazprom, arată calculele realizate de Reuters și citate de Agerpres.

Evoluţia Novatek spre prima poziţie arată cât de mult a perturbat conflictul din Ucraina Rusia şi industria energetică mondială, în condiţiile în care Europa s-a aprovizionat cu GNL, renunţând la reţeaua de gazoducte a Gazprom, care a dominat aprovizionarea continentului timp de decenii.

Spre deosebire de petrolul rusesc, gazele din Rusia nu sunt supuse sancţiunilor occidentale, deşi Bruxelles-ul ia în considerare extinderea embargoului asupra combustibililor ruseşti.

Deja, UE a luat măsuri pentru a-şi reduce dependenţa de livrările ruseşti şi vrea să înlocuiască gazele cu energie regenerabilă, pentru reducerea emisiilor. Pe termen scurt, blocul comunitar majorează importurile de GNL.

Novatek, companie înfiinţată în urmă cu aproape 29 de ani, are sprijinul statului rus pentru a se extinde pe piaţa GNL, după inaugurarea masivei uzine LNG Yamal LNG din Siberia, în 2017.

Conform calculelor Reuters, pe baza datelor de la Refinitiv Eikon, exporturile totale de LNG ale Gazprom şi de gaze livrate prin conducte către Europa s-au situat la aproximativ 13,8 miliarde metri cubi (bcm) în perioada 1 ianuarie – 15 iulie. În aceeaşi perioadă, exporturile Novatek în regiune s-au ridicat la 12,34 bcm.

Reprezentanţii Gazprom şi Novatek nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţiile.

“Probabil Gazprom şi-a pierdut pentru totdeauna cota sa de piaţă record de 65%-75% în Europa”, a apreciat Ronald Smith de la compania de brokeraj BCS.

Totuşi, a adăugat acesta, va fi “foarte dificil” pentru Novatek să înlocuiască complet Gazprom în Europa, din cauza infrastructurii reduse de import GNL a clienţilor Gazprom.

Exporturile de gaze ale Gazprom, în principal spre Europa, aproape s-au înjumătăţit anul trecut, din cauza crizei politice după invadarea Ucrainei şi pagubele înregistrate la gazoductul Nord Stream, după explozia din septembrie.

Germania şi Italia sunt printre cei mai mari clienţi ai Gazprom din Europa.

Obiectivul Rusiei este de a-şi asigura o cincime din piaţa globală de GNL până în 2035, de la aproximativ 8% în 2022, în timp ce exporturile prin gazoductele Gazprom sunt în declin semnificativ.

Pentru a-şi apăra poziţia, Gazprom în 2006 a impus o lege care îi permite să devină singurul exportator al Rusiei de gaze naturale prin conducte şi GNL transportate pe mare.

Dar, de atunci, Rusia a liberalizat comerţul cu GNL pentru a sprijini proiectele Novatek, care va lansa noi proiecte în următorii ani, pentru majorarea producţiei de GNL.

scroll to top