Cursa roboților umanoizi se accelerează. Ce producție estimează J.P. Morgan pentru SUA
Producția de roboți umanoizi a SUA ar putea urca până la un interval cuprins între 300.000 – 400.000 de unități pe an în 2030 și la aproximativ 1,5 milioane de unități pe an în 2035, au estimat joi analiștii firmei de brokeraj J.P. Morgan, în contextul în care industria trece de la etapa demonstrațiilor la cea a implementării comerciale, transmite Reuters, citată de AGERPRES.
Deficitul de forță de muncă, îmbunătățirea indicatorilor economici și creșterea capacității de producție stimulează adoptarea roboților umanoizi în sectoare precum producția, logistica și depozitarea, pe măsură ce companiile caută să automatizeze sarcinile repetitive.
Concluzia la care a ajuns administrația Trump, conform căreia echipamentele robotizate și utilajele industriale importate reprezintă riscuri la adresa securității naționale, ar putea duce la impunerea unor tarife vamale sau la adoptarea altor măsuri menite să stimuleze producția internă, estimează analiștii de la J.P. Morgan.
În prezent, implementarea roboților umanoizi este limitată de aspecte ce țin de hardware, datele necesare pentru antrenarea inteligenței artificiale, puterea de calcul și capacitățile de producție. Majoritatea producătorilor americani, cu excepția Tesla, vizează o producție de 10.000-30.000 de roboți umanoizi pe an.
Firma de brokeraj J.P. Morgan estimează că, în prezent, costurile roboților umanoizi se apropie de nivelul costurilor cu forța de muncă, iar utilizarea acestora în regim de lucru cu mai multe schimburi ar putea genera economii anuale de aproximativ 100.000 de dolari pentru fiecare client.
‘Progresele pe termen scurt sunt limitate de probleme legate de aprovizionare, existând câteva blocaje critice: componentele pentru mâini, sisteme de acționare, creierul robotului și capacitatea de producție’,
subliniază firma de brokeraj.
Furnizorii de componente au cele mai mari oportunități pe termen scurt, afirmă J.P. Morgan, adăugând că piața componentelor esențiale, precum sisteme de acționare, motoare și sisteme de viziune artificială, ar putea ajunge la o valoare de aproape 30 de miliarde de dolari până în 2035.
Printre producătorii americani de roboți umanoizi, J.P. Morgan menționează drept jucători cheie firmele: Optimus, Digit, Atlas, Figure robots și Apollo.









