Închide

Google va putea descifra rețetele scrise de medici, cu ajutorul inteligenței artificiale

Avatar
doctor, nurse, prescription

Fotografie de Xperia6 pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Citirea rețetei pe care ne-o scrie doctorul nu va mai fi un chin. Google lucrează la un sistem care va descifra scrisul de mână al medicilor.

Google Research India a anunțat că va realiza un sistem care va acționa ca o tehnologie de asistare pentru digitalizarea documentelor medicale scrise de mână. Google a precizat, însă, că nicio decizie medicală nu va trebui să fie luată exclusiv pe baza rezultatelor oferite de tehnologie, relatează Fox News, citat de SpotMedia.

Sistemul bazat pe Inteligența Artificială este în curs de dezvoltare, iar Google India a confirmat pentru TechCrunch că a creat deja un prototip încă indisponibil pentru public.

Utilizatorii vor face o poză sau vor încărca o imagine a rețetei, iar aplicația Google Lens o va procesa, va detecta medicamentele prescrise și va oferi automat informații despre acestea, eliminând neînțelegerile, corectând greșelile și lipsa unor date importante pentru pacienți, scrie site-ul de tehnologie Gizmodo.

Noua tehnologie va fi inclusă în gama de utilizări ale Google Lens care poate deja să digitalizeze notițe scrise de mână.

“Poate că vă gândiți că avem de mulți ani tehnologia pentru a interpreta textele din imagini: deci ce e nou și de ce să luăm rețetele separat? În mod ironic, ceea ce face rețetele greu de digitalizat pentru computere este același lucru care le face dificil de citit și pentru mine și pentru tine – sunt nestructurate, cu prescurtări și pline de indicii pe care să le descifreze farmaciștii”, a transmis Google India.

scroll to top