Grecia a trecut testul: prima emisiune de obligațiuni pe termen lung după criza datoriilor

,
Autor:    -  
money, gun, rose
Fotografie de QuinceCreative pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Grecia a anunțat emiterea de obligațiuni cu cea mai lungă scadență din 2008 încoace, fapt care îi marchează întoarcerea deplină în piață, scrie Bloomberg.

Finanțele de la Atena au atras peste 17 miliarde de euro în ordine de vânzare a obligațiunilor sale pe 30 de ani prin bănci, arătând încrederea pe termen lung a investitorilor și apetitul pentru randamentul propus, probabil cel mai mare din zona euro.

Vânzarea este un semnal al schimbărilor majore prin care a trecut Grecia în ultimul deceniu. La apogeul crizei datoriilor din zona euro, în 2012, randamentele pe 10 ani au crescut la peste 44%, țara fiind complet scoasă de pe piețele internaționale. Acum, randamentele sunt sub 1%, oferind guvernului șansa de a utiliza obligațiunile pe termen lung și de a-și completa curba randamentului.

”Această vânzare de obligațiuni grecești marchează reabilitarea națiunii”, a declarat Alexandros Malamas, un trader la Piraeus Securities din Atena.

Grecia beneficiază în prezent un buffer de numerar de 30 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă că nu se grăbește teribil să adune fonduri pe termen scurt. Totuși, guvernul vrea să-și sporească banii, pe fondul situației pandemice și al impactului economic al acesteia, mai mare decât fusese anticipat la început. Grecia intenționează să finanțeze măsuri de sprijin pentru economia locală în valoare de 11,6 miliarde de euro, cu aproximativ 4 miliarde de euro mai mult decât era planificat inițial.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!