Grindeanu toarnă cenușă în capul tuturor, cu ventilatorul, criticând ”boala inaugurărilor electorale”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, avansează ideea realizării unei expertize pe autostrada A10, aflată în garanţie, după ce pe un tronson au apărut mai multe probleme, între care şi aceea că, la Alba Iulia Nord, o bucată din asfalt s-a desprins din corpul drumului. Grindeanu reclamă, în acest context, că există lucrări care ”par că nu au standardele de calitate aşa cum trebuie”, din cauză că politicienii au grăbit inaugurările din motive electorale, notează News.ro.
”A fost o boală pe zona asta, indiferent de cine a fost ministru la Transporturi sau prim ministru: trebuie să inaugurăm electoral şi atunci trebuie să facem electoral diverse lucrări care, unele dintre ele, în final, par că nu au standardele de calitate aşa cum trebuie. Ce pot să vă asigur e că aceste lucrări sunt în garanţie, aceste remedieri se fac pe banii companiilor, că nu avem ezitări la a aplica aceste lucruri şi că există un grafic pe care sper să-l respecte cei care trebuie să remedieze aceste lucrări. Nu e primul caz pe A10, să ştiţi că s-au tot făcut, ceea ce ne duce cu gândul că o expertiză pe tot traseul respectiv s-ar putea să fie necesară. Repet: s-au făcut în anii trecuţi unele inaugurări să dea bine înainte de alegeri”, a declarat, miercuri, Sorin Grindeanu, întrebat de ce pe autostrada A 10 sunt porţiuni semnificative unde circulaţia este restricţionată pe o singură bandă, deşi în zonă nu se execută lucrări.
În luna ianuarie a acestui an, pe tronsonul din autostrada A10 Sebeş-Turda din zona de nord a municipiului Alba Iulia, o bucată din autostradă s-a rupt din cauza unei alunecări de teren. Iniţial, lucrările de reparaţii pe autostrada aflată în garanţie au fost anunţate a dura o lună, termen extins la trei luni.
La scurt timp după ce zona afectată de alunecare a fost asfaltată, în apropierea acesteia au apărut o altă alunecare, dar şi noi fisuri în drum.
La începutul lunii iulie, o alunecare de teren de mari dimensiuni a fost observată la nord de municipiul Alba Iulia, pe dealul din apropierea kilometrilor 16-17 ai autostrăzii A10 Sebeş-Turda. Oficialii de la Drumuri Naţionale Cluj au anunţat că firma care a realizat tronsonul de autostradă face o expertiză în zonă, lucrarea, realizată de compania italiană Pizzarotti, fiind în garanţie.
Când au fost inaugurate tronsoanele din A10?
- Segmentul Turda – Aiud (26,4 km) a fost deschis circulației pe 30 iulie 2018. Premier la acea dată: Viorica Dăncilă (PSD);
- Segmentul Sebeș – Alba Iulia Nord (14,8 km) a fost deschis circulației pe 3 decembrie 2020. Premier la acea dată: Ludovic Orban (PNL); avea să fie demis 4 zile mai târziu;
- Segmentul Alba Iulia Nord – Aiud (28,8 km) a fost deschis circulației pe 30 noiembrie 2021. Premier la acea dată: Nicolae Ciucă (PNL), aflat în funcție de abia 5 zile.
Cazul ”școală”: Victor Ponta@Aciliu
În urmă cu câteva zile, publicația Economedia anunța că expertiza tehnică a viaductului de la Aciliu, de pe lotul 3 al autostrăzii A1, porțiunea Sibiu-Orăștie, arată degradări, fisuri și lucrări nefinalizate la mai puțin de 9 ani de la inaugurarea cu pompă, ordonată în cinstea premierului Victor Ponta, aflat la acea vreme în cursa pentru funcția de președinte al României.
Lotul 3, care include viaductul de la Aciliu, a fost inaugurat de Victor Ponta cu doar câteva zile înainte de turul al doilea, la inițiativa și presiunile lui Narcis Neaga, fostul șef al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (fostul CNADNR, actual CNAIR).
La puțin timp de la inaugurarea electorală, secțiunea de 22 km dintre Săliște și Cunța a fost închisă, fiind necesară demolarea și reconstruirea unui segment de aproximativ 300 de metri, din cauza surpării terasamentului.
Pe 24 decembrie 2015, Narcis Neaga a fost reținut de DNA în dosarul privind autostrada Sibiu-Orăştie, în care era acuzat de abuz în serviciu. Mai clar, el a fost acuzat că a ignorat un document oficial care arăta că pe o porțiune există zeci de nereguli care trebuie remediate. Șeful CNADNR susținea că, dimpotrivă, era vorba doar despre niște crăpături minore și nesemnificative. Neaga a scăpat de acuzațiile DNA după ce Parlamentul a dezincriminat parțial abuzul în serviciu.
Tronsonul a fost redat în circulație abia în luna octombrie 2016, după ce reparațiile au fost efectuate, în regie proprie, de către CNADNR.
Alunecările de teren și prăbușiri minore în diferite porțiuni ale acestui tronson de autostradă s-au întâmplat regulat, an de an, circulația fiind restricționată sau oprită de nenumărate ori în decursul celor mai puțin de 9 ani scurși de la inaugurare.
Concluziile expertizei tehnice de acum, consultate de Economedia, indică următoarele:
- Viaductul se află într-o stare avansată de degradare, cu o evoluție negativă la toate palierele proiectului;
- Viteza de degradare a rămas constantă în ultimii 3 ani;
- Soluțiile tehnice de remediere propuse în 2022 fie nu au fost cele adecvate, fie nu au fost aplicate corespunzător;
- Dublarea numărului de fisuri, precum și extinderea celor vechi;
- Noi degradări ca urmare a cutremurelor din februarie 2023.