Închide

Grupul petrolier rus Rosneft solicită plata în avans în ruble pentru produsele petroliere

Avatar
A pump jack sits in the middle of a Canola Field on the banks of the Red Deer River valley.

Fotografie de David Thielen pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Cel mai important grup petrolier rus, Rosneft, a oferit produse petroliere de la rafinăriile sale pentru încărcare în perioada mai-iunie, într-o licitaţie care necesită plata anticipată în ruble, au declarat marţi trei surse din piaţă pentru Reuters.

În timp ce Rusia încearcă să compenseze impactul sancţiunilor occidentale impuse ţării în urma invadării Ucrainei, preşedintele Vladimir Putin a cerut cumpărătorilor de gaze vândute de grupul Gazprom să plătească în ruble.

Rosneft a mers pe urmele ordinelor lui Putin către Gazprom şi a cerut plata anticipată în proporţie de 100% şi conversia plăţii în ruble pentru achiziţia petrolului său.

Săptămâna trecută, Rosneft a oferit 6,5 milioane de tone de ţiţei prin licitaţii, pentru încărcare în perioada mai-iunie, solicitând pentru prima dată plata anticipată integrală în ruble. Cu toate acestea, nu a reuşit să asigure vânzări, deoarece termenii s-au dovedit greu de respectat, au spus surse Reuters.

Chiar şi aşa, Rosneft a cerut aceleaşi condiţii pentru volumele de produse petroliere, au spus surse Reuters care citează documentele de licitaţie.

De asemenea, compania a oferit cumpărătorilor opţiunea, acolo unde nu este posibil să plătească în ruble, să plătească în yuani chinezeşti, dolari americani, euro, dirhami din Emiratele Arabe Unite şi lire turceşti, au spus sursele. Aceste opţiuni, însă, ar fi supuse negocierii şi ar putea fi refuzate de Rosneft.

Au fost invitate licitaţii pentru aproximativ 2 milioane de tone de păcură şi motorină, 1,4 milioane de tone de nafta şi 1 milion de tone de motorină marină, au adăugat traderii.

Licitaţiile s-au încheiat pe 25 aprilie, iar rezultatele ar trebui anunţate cel târziu pe 13 mai, au precizat sursele.

Majoritatea volumelor de produse petroliere de la Rosneft încărcate în 2022 au fost vândute cumpărătorilor prin contracte pe termen, dar recent mulţi dintre aceştia au decis să reducă cumpărarea de produse petroliere ruseşti pe fondul precauţiei cu privire la sancţiunile occidentale şi la problemele legate de plăţi şi transport.

Uniunea Europeană nu a impus încă o interdicţie a importurilor de produse petroliere din rafinăriile ruseşti, dar ia în considerare opţiunile de reducere a importurilor de petrol rusesc, ca parte a sancţiunilor pentru invazia Ucrainei, pe care Rusia o numeşte ”operaţiune militară specială”.

scroll to top