Guvernul anunță relaxarea în două etape. În ce condiții și de când “respiră” HoReCa?
Premierul Florin Cîțu a făcut declarații, joi, imediat după întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanții HORECA. Acesta a înaintat presei două termene de relaxare, prima etapă începând din 1 iunie, iar cea de-a doua din 1 august.
“Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în comitetul interministerial şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii la timp, aprobate, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi a doua etapă la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie”, a declarat premierul, citat de AGERPRES.
El şi-a exprimat optimismul cu privire la şansele de a avea un sezon estival de succes.
“Vreau să arătăm că putem deschide în această vară sezonul estival în siguranţă. Iar după discuţia pe care am avut-o astăzi cu reprezentanţii industriei, am încredere că aşa va fi. (…) Am înţeles cu toţii că, pentru a avea un sezon de succes în această vară în România, pe litoral, trebuie să lucrăm împreună. (…) Foarte important, mă bucură susţinerea reprezentanţilor industriei pentru campania de vaccinare”, a spus prim-ministrul.
Câţu a precizat că hotelurile şi restaurantele în care întregul personal a fost imunizat vor fi semnalizate cu mesajul “Locaţie sigură, noi ne-am vaccinat”.
“I-am asigurat de toată susţinerea mea, de asta sunt aici şi voi fi mai des pe litoral. Înţeleg că în ultimii câţiva ani de zile prim-miniştrii nu au prea venit pe litoral. Am spart eu gheaţa, sunt aici şi voi fi aici şi în perioada următoare, pentru a susţine turismul românesc în această vară”, a mai spus premierul.
Florin Cîţu a participat, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii sectorului HoReCa, desfăşurată la sediul Instituţiei Prefectului Constanţa.
Premierul va vizita ulterior, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, centrul de vaccinare de la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa.