Închide

Guvernul german impune marilor companii cote de gen în consiliile de administrație

Avatar
businesswoman, women's power, specialist

Fotografie de geralt pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

După mulți ani de dezbateri, guvernul Germaniei a aprobat astăzi un act normativ prin care care obligă marile companii listate la bursă să aibă cel puțin o femeie în Consiliile lor de Administrație, relatează Reuters.

Legea se va aplica tuturor marilor companii listate la bursă, care au în Consiliile de Administrație cel puțin trei membri.

Măsura a fost cerută de multă vreme de către social-democrați din SPD, dar creștin-democrații Angelei Merkel s-au opus acestei măsuri obligatorii. Cu toate acestea, cancelarul Merkel a fost o susținătoare a măsurii și, în ultima perioadă, și-a exprimat din ce în ce mai des nemulțumirea la adresa companiilor care fac pași prea timizi în sensul avansării femeilor în poziții de conducere.

“Această lege este o piatră de hotar pentru femeile în funcții de conducere”, a declarat ministrul SPD al Familiei, Franziska Giffey, într-o declarație făcută după aprobarea noii legi.

”Am văzut cum, ani la rând, schimbările voluntare sunt foarte puține, iar progresul este foarte lent”, a mai spus ea.

Decizia fusese convenită încă din luna noiembrie, în urma unei înțelegeri între cele două mari partide.

scroll to top