H&M, amendă usturătoare pentru monitorizarea ilegală a angajaților
Compania suedeză H&M a fost amendată cu 35 de milioane de euro în Germania pentru că și-a monitorizat ilegal angajații. Managementul a obţinut astfel informaţii privind discuţiile din timpul pauzelor, problemele de familie şi convingerile religioase ale salariaților, informează postul german Deutsche Welle, citat de HotNews.
H&M, al doilea cel mai mare retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, a primit o amendă uriaşă pentru „monitorizarea” ilegală a angajaţilor. Autorităţile pentru protecţia datelor din Germania au amendat compania cu 35,3 milioane de euro.
Suma reprezintă cea mai mare pedeapsă de la intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR) în 2018 şi a doua cea mai mare sancţiune la nivel european după ce autorităţile franceze au amendat Google cu 50 de milioane de dolari, anul trecut, pentru încălcarea GDPR.
Anchetatorii au stabilit că H&M a monitorizat câteva sute de angajaţi din cadrul unui centru de service din Nürnberg, potrivit unei declaraţii oferite de Johannes Casper, comisarul din Hamburg pentru protecţia datelor şi libertatea informaţiei.
Retailerul a început monitorizările încă din 2014, iar managementul a obţinut informaţii privind discuţiile din timpul pauzelor, problemele de familie şi convingerile religioase ale salariaților.
Zilele trecute, grupul suedez a anunţat că va închide 250 de magazine, în condiţiile în care oamenii fac tot mai multe cumpărături în mediul online. Numărul reprezintă 5% din cele 5.000 de locaţii pe care le deţine H&M la nivel mondial.