H&M își face intrarea pe o piață nouă, Brazilia, care adună jumătate din populația Americii de Sud

,
Autor:    -  
Gent BE
Fotografie de Fernand De Canne pe Unsplash

Timp de citire: < 1 minut

Retailerul suedez de fashion H&M va intra pe piața din Brazilia începând cu 2025, urmând să se lanseze atât cu magazine tradiționale, fizice, cât și în comerțul online, a anunțat compania luni dimineața, printr-un comunicat de presă citat de agenția Reuters.

H&M și-a deschis primul magazin din America Latină în Mexic, în 2012, iar în prezent este prezent în Peru, Uruguay, Chile, Columbia, Ecuador, Guatemala, Panama și Costa Rica.

”Cu o populație de peste 210 milioane și o aplecare puternică înspre modă, Brazilia prezintă un potențial considerabil de extindere pe piață”, potrivit comunicatul H&M.

Populația Braziliei numără circa 216 milioane de locuitori, adică aproape jumătate din populația totală a Americii de Sud.

Pentru a-și susține expansiunea în Brazilia, H&M va colabora cu Dorben Group, care derulează operațiuni de comerț în 10 țări din America Centrală și de Sud, a declarat gigantul suedez al modei.

Lansarea pe piața braziliană vine pe fondul eforturilor pe care le face compania suedeză pentru a-și accelera expansiunea în regiunea Americilor, concentrându-se în special pe America Latină, mai transmite compania în comunicatul citat.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!